luni, 28 mai 2007

Era Ea

Am vazut-o doar pentru o secunda. Usa liftului s-a inchis si Ea a disparut din viata mea. Pentru a doua oara. Am vazut aceeasi ochi albastri incadrati de de parul castaniu care i se revarsa peste obrajii catifelati pana spre gatul rozaliu. Anii nu au lasat nici o umbra asupra ei. Ba mint. Anii au facut-o mai frumoasa, mult mai frumoasa. Fata zglobie care mi-a incantat copilaria s-a transformat intr-o femeie de o frumusete rapitoare.
Nu m-a vazut dar atunci cand ochii mei s-au aplecat asupra ei a zambit. Exact ca in acea zi de toamna, acum 13 ani, cand i-am spus ca o iubesc. Acelasi zambet. Si la fel ca si atunci, usa s-a inchis. Am apasat disperat pe buton, am fugit pe scari, am cautat-o in marea de oameni care se revarsa pe strada...

sâmbătă, 12 mai 2007

Entry for 12 May 2007

M-am trezit. Soarele rasarise de mult, mi-am dat seama deoarece trecuse de coltul blocului si nu-mi mai batea drept in geam. M-am uitat la ceas, se oprise la ora trei si unsprezece minute. Mi-am notat in gand sa cumpar baterii. Dau sa deschid telefonul, imi apare Welcome pe ecran apoi se inchide. Ceva e in neregula, sigur il incarcasem aseara. Imi fac curaj si ma ridic din pat. Camera e mai mare...mult mai mare. Merg spre usa si in mod ciudat usa se indeparteaza de mine. Ma opresc, e acolo, e la doi pasi. Fac unul...doi...trei...patru...ma opresc...e la doi pasi...

Eu, singur, la non stop. Ma uit dupa vitrina, nimeni. Tusesc...nimic...bat cu cheia in geam...nimic. In fata mea, o cutie goala. Ma uit mai aproape, nu e goala. E o ciocolata cu ROM acolo. Daca o iau...oare si-ar da cineva seama?

Multa lume in jurul meu. Nici o fata cunoscuta. Defapt, daca ma uit bine, nici o fata si punct. De ce nu are nimeni fata? Si daca nu are nimeni fata, de ce am impresia ca se uita toti la mine?

Ma uit la ea cum doarme linistata. Gropita din barbie pare mai pronuntata ca niciodata. Parul i se prelinge lin pana pe gat, acolo unde am sarutat-o de sute de ori. Sub asternut, ii ghicesc formele, glezna i-a ramas descoperita.

-Nu trage! Nu trage!!! Nu sunt cine crezi! E o neintelegere!!!

Le fac semn sa se opreasca. Ma uit dupa colt. Sunt 3 adunati in jurul unei mese. Joaca carti. Unde e al patrulea? Suna telefonul. Nu mai am timp, trebuie sa actionez inainte sa afle. Primul se prabuseste fara macar sa-si dea seama de unde a venit lovitura. Imi pare rau de el, era atat de tanar. Probabil doar a vrut sa vada cum e sa traiesti periculos. Al doilea cade drept peste gramada de chipsuri, masa se rastoarna. In mana inca tine cartile. Avea AA. Al treilea apuca sa se ridice de pe scaun. Ma priveste ingrozit. Otelul frige in mainile mele.

Ma uit in retrovizoare. Numarul 45 incearca sa ma depaseasca pe exterior. Ce n00b. Nu are nici o sansa. Franez tarziu, am timp sa-l vad cum trece pe langa mine si se infinge in parapetii de langa pista. Ce-a fost in capul lui?

Are cineva o noapte mai activa?