vineri, 15 august 2008

My Sassy Girl (2008) 5/10

A trecut aproape un an de la ultima scriere a mea si parca mi s-a facut putin dor. Nu stiu daca aceasta productie este cea mai potrivita pentru o relansare, dar m-am gandit ca Dark Knight ar fi prea previzibil. Plus ca deja s-a scris exagerat de mult despre acest film. Dar ma abat de la subiect. Varianta originala, Yeopgijeogin geunyeo am urmarit-o cu suficient de mult timp in urma ca sa nu-mi amintesc mare lucru. La momentul respectiv i-am oferit o nota 6 decenta, dar nu am fost deloc impresionat. Dupa primele minute urmarite din acest film m-am gandit serios sa maresc nota ecranizarii coreene.

Inceputul este cu adevarat groaznic. Imi este greu sa mentionez ce m-a deranjat mai mult. Scenariul este cel putin neinspirat, previzibil si foarte putin credibil. Daca nu as fi vazut prima ecranizare probabil ca as fi renuntat, in ciuda faptului ca ador carliontii blonzi ai Elishei. Pe parcurs filmul devine putin mai interesant, fara insa a depasi prea mult stadiul de mediocru. La un moment chiar ma gandeam ca finalul ar putea salva intreg filmul, povestea tindea spre acest lucru dar ultimele 5 minute au stricat si aceasta iluzie. Sfatul meu este sa incheiati vizionarea cu 7-8 minute inainte de final. In acest fel incheiati la nivelul maxim al filmului, nu va faceti iluzii insa, acest maxim nu trece de piciorul broastei.

Surpriza neplacuta pentru mine in acest film a fost Elisha. Dupa rolul oarecum similar din The Girl Next Door aveam pretentii destul de ridicate. Nu mica mi-a fost dezamagirea sa constat ca nu se vede nici urma de progres din partea ei, ba mai mult, pasul inapoi este evident. Si nu pot sa dau vina pe scenariu sau regizor, desi sunt probleme si la aceste capitole, pur si simplu joaca prost, prost, prost. In acest moment roluri ca cel din House of Wax i se potrivesc de minune. Daca stau bine si ma gandesc, si compania de acolo a fost extrem de selecta. Blame Paris!