Next Friday (2000) 4/10

Actiunea se petrece cu 4 ani dupa evenimentele din Friday. Deebo (Tommy 'Tiny' Lister), batausul local, a scapat din inchisoare si e in cautarea razbunarii. Craig (Ice Cube) se muta pentru la vreme la proaspat imbogatitul unchi Elroy (Don 'D.C.' Curry) pana cand se linistesc apele sau Deebo ajunge din nou la inchisoare. Aici, impreuna cu nu prea istetul sau var, Day-Day (Mike Epps), intra intr-o serie de incurcaturi din care nu lipsesc un grup de gangsteri latino, o fata cu ceva probleme mentale si o sora cu constitutie de luptator si un pitbull cu o inclinatie spre consumul de marijuana.

Im mare e folosita aceeasi reteta din primul film. Regizorul e altul, dar acest lucru nu prea are influenta prea mare. Locul lui Chris Tucker in topul personajelor enervante este teoretic luat de Mike Epps. Practic insa, de departe mi s-a parut mai enervant John Witherspoon. E adevarat ca nici materialul de care a avut parte de aceasta data nu l-a ajutat.

Avem parte si acum de cateva dialoguri bine scrise, unele reusesc chiar sa ne amuze copios dar sunt prea putine si se pierd in marea de umor de closet.

+ Dialogul e ocazional chiar amuzant
+ Face parte dintr-un gen nu prea aglomerat, poate fi o schimbare de peisaj
+ Catelul Cheeco face un rol mare

- Actingul groaznic
- Willie Jones e un personaj expirat
- Mike Epps incearca prea mult sa-l imite pe Chris Tucker

Friday (1995) 6/10

M-a sunat acum o luna un prieten sa-i recomand niste comedii cu negri. Barbershop a fost primul titlu care mi-a venit in minte dar a zis ca l-a vazut. Friday a fost urmatorul pe lista. La cateva zile ma suna din nou sa-mi spuna ce tare a fost, cum a ras de s-a spart si cat de genial e Chris Tucker. Intamplarea a facut sa dau peste seria Friday de curand, asa ca i-am facut un loc pentru revizionare.

Filmul incepe destul de lent, primele 10-15 minute sunt destul de confuze. Cel putin pana iti dai seama care este subiectul. Ei bine, subiectul este lipsa subiectului. Craig Jones (Ice Cube) si Smokey (Chris Tucker) sunt doi tineri care omoara timpul pe veranda casei, fumand iarba. Totul se petrece intr-un cartier din suburbia Los Angeles-ului. Genul de cartier cu case cochete cu gazon in fata, unde nu se intampla niciodata nimic. Cel putin in aparenta, pentru ca ziua de Vineri nu va fi una linistita. Prin fata lor se perinda o serie de personaje, care de care mai ciudate totul culminand cu vizita unor traficanti suparati ca nu si-au primit banii.

Ice Cube s-a descurcat bine si in postura de star si de scenarist. Filmul este stricat de Chris Tucker care e la fel de natural ca un soarece in cusca serpilor. Tipa, se misca, fuge se stramba, totul in incercarea de a ne smulge hohote de ras. Daca ar fi sa remarc pe cineva cu siguranta m-as gandi la John Witherspoon, care joaca excelent rolul tatalui ingrijorat.

+ scenariu
+ Ice Cube
+ casting secundar

- Chris Tucker
- unele situatii sunt destul de fortate
- finalul

Noi vrem paduri

Imi amintesc cu placere cum mergeam acum 15 ani cu familia la Motel. Era locul unde evadam la umbra racoroasa a unui copac, cu privelistea orasului la picioare. Ulterior am inceput sa cutreier padurile din jurul Iasului pe bicicleta. Pareau nemarginite.

Astazi sunt aproape de nerecunoscut. La marginea padurii de la Ciric se construiesc blocuri, aeroportul mananca din ce in ce mai multi copaci. Lucrurile sunt si mai tragice in zona Bucium. Zone intregi sunt defrisate fara mila, unde mai ieri traiau doar copaci seculari vedem acoperisul unei case sau rotunjimea unei antene de satelit.

Acum mai putin de un an, in zona manastirii Tarata s-a organizat un concurs de DownHill. Astazi, toata zona este ingradita si se disting inceputurile unei temelii. Daca lucrurile vor continua asa singurii copaci pe care ii vor vedea copiii nostri vor fi cei din parcul Copou si padurea va fi doar o imagine din documentarele Discovery Channel.

Harry Potter and the Goblet of Fire (2005) 6/10

Pentru prima data seria nu primeste ratingul PG13. Precedentele filme au primit PG. Pentru mai multe informatii despre sistemul de rating vizitati Movie Ratings. Ideea principala e ca daca se continua in acest ritm ultimul film va primi un R de toata frumusetea. Mike Newell regizeaza aceasta parte si este primul regizor englez al seriei.

Actiunea se invarte in jurul Triwizard Tournament, o competitie gazduita de Hogwarts intre campionii a trei scoli de magie din lume. Inca din primele cadre ne dam insa seama ca e vorba de mult mai mult, se pregateste o infruntare pe care o astepam inca din primul film, Lord Voldemort s-a intors.

Toata seria e construita in jurul tanarului vrajitor, Harry Potter, dar acest lucru nu a fost mai evident pana acum. Majoritatea prietenilor sai se ascund in background si toate luminile sunt doar pe el. Nu apreciez directia in care se indreapta seria, imi este dor de Chris Columbus si de magia primelor doua filme. Cand mentii povestea la nivelul filmelor pentru copii multe scapari iti pot fi iertate, Harry Potter and the Goblet of Fire depaseste insa acest nivel si astfel descoperim defectele din spatele aurei de inocenta.

Atentie! Spoilere!

Jocul de Quidditch este extrem de spectaculos vizual dar in esenta stupid. Care e sensul coechipierilor cand jocul e castigat sau pierdut de cel care prinde biluta naravasa? Lupta cu dragonul impartaseste aceleasi pacate. Este intradevar extrem de spectaculoasa, daca nu remarcam faptul ca dragonul e legat de un lantisor pe care il rupe cat ai zice peste, lipsa totala de protectie pentru spectatorii din tribune sau faptul ca desi perimetrul concursului e bine demarcat dragonul nu se sfieste sa-l fugareasca pe Harry tot orizontul. Nici a doua proba nu e lipsita de scapari, desi eroic, gestul lui Harry de a o salva si pe micuta frantuzoaica este inutil. Nu cred ca regulile concursului implicau omorarea prietenilor concurentilor in cazul in care acestia sunt incompetenti. As putea sa merg asa pana la final, aproape fiecare scena importanta geme de imperfectiuni de substanta. E usor sa treci peste asta cand vezi filmul cu ochii unui copil, e ca o poezie. Pacat ca filmul acesta si-a pierdut aura poetica si m-a fortat sa-l privesc cu alti ochi.

In paranteza fie spus, prestatia lui Daniel Radcliffe sufera imbunatatiri de la film la film. Dar inca nu a urcat mai sus de piciorul broastei la capitolul actorie. Nici restul tinerilor nu se descurca fantastic, dar parca in cazul lor progresul e mai evident. Emma Watson de exemplu a trecut peste overacting-ul suparator din primul film, acum reactiile ei sunt aproape normale. Confruntarea finala pe care o astept de 3 filme si 3 sferturi a fost un mare fas. Cel mai mare blestem cunoscut magicienilor contracarat de o vraja pe care o invata si un copil de 12 ani. Asta e tot?

Nu cred ca seria va mai putea reveni la forma initiala, ce sper insa e ca filmul urmator sa fie un thriller de calitate.

Harry Potter and the Prisoner of Azkaban (2004) 6/10

Este foarte greu sa mentii aceeasi impresie de noutate si prospetime de-a lungul unei serii de 7 episoade. In general primele si ultimele episoade sunt cele mai interesante. La inceput aflam personajele si facem cunostinta cu povestea si la final ni se dezvaluie deznodamantul mult asteptat. Dupa un episod doi care a stabilit noi standarde genului, aceasta a treia infruntare nu reuseste sa ne ofere aceeasi satisfactie.

Motivele sunt multiple. In principal povestea e departe de a fi la fel de interesanta. Doar finalul ne mai ridica putin pulsul, asa cum ne-a obisnuit deja seria. Tendinta de abordare intunecata a povestii si personajelor se mentine si aici, dar se pierde tusa de inocenta si magie prezenta primele doua filme si in special in Harry Potter and the Sorcerer's Stone.

Chris Columbus, regizorul primelor doua parti ramane doar ca producatorul, locul sau fiind luat fara prea mare succes de Alfonso Cuarón. Efectele speciale sunt din nou la inaltime, Dementorii cel putin sunt realizati absolut demential. Aproape simti un fior rece de fiecare data cand sunt in apropiere, muzica fiind si de aceasta data inspirat aleasa.

Hermione Granger sufera o transformare radicala in acest film. Uitata este fetita isteata din primele doua productii. Acum avem parte de o adolescenta in toata firea, ba mai mult, devine un fel de protector pentru cei doi baieti. Nu stiu cat de mult i se potriveste aceasta abordare, cel putin confruntarea mult asteptata cu Draco Malfoy m-a dezamagit cumplit. S-a incercat condimentarea filmului cu cateva gaguri menite sa ne atraga atentia de la subtirimea povestii. Din pacate multe dintre ele merg ca nuca-n perete cu restul volumelor.

Harry Potter and the Chamber of Secrets (2002) 8/10

Daca primul film ne pune in tema cu subiectul, locatia si personajele al doilea ne propulseaza in mijlocul unei actiuni de proportii aproape epice. Uitate sunt momente de magie copilareasca din primul, acum povestea este mult mai intunecata si chiar si personajele s-au maturizat. Harry nu mai este un copil, devine adolescent si odata cu aceasta apar o noua serie de probleme si provocari. Maturizarea aduce cu sine, incertitudine, cu privire la trecut dar mai ales cu privire la viitor. Este Harry eroul pe care toata lumea il asteapta? Este el cel menit sa-l invinga pe Lord Voldemort sau e doar versiunea lui mai tanara?

Nu doar povestea si personajele sunt schimbate, si decorurile au suferit acelasi tratament. Si in prima parte Hogwarts arata fantastic. Acum insa a primit o tusa de intuneric, ne sunt relevate secrete intunecate din istoria edificiului, fapte teribile care s-au intamplat in trecut si care sunt pe cale sa se repete.

De obicei sunt dezamagit cand filmele au tendinta ca in ultimele 20-30 de minute sa lase la o parte story-ul si sa-l inlocuiasca cu cateva scene de actiune menite sa ne ia rasuflarea. De aceasta data insa lucrul acesta functioneaza perfect, am asteptat cu nerbdare confruntarea finala si filmul nu m-a dezamagit de loc. Un final in forta pentru un film care a multumit copii si adulti, deopotriva.

Harry Potter and the Sorcerer's Stone (2001) 7/10

Se zice ca e foarte greu sa ecranizezi o carte de succes. In principiu cred ca e foarte adevarat. Trebuie sa faci in asa fel incat sa multumesti fanii cartii si in acelasi timp sa devii interesant si pentru un public nou. Deasemenea fiecare cititor incearca sa-si imagineze, sa puna un chip personajelor din carte. Nu e simplu sa umpli acest gol. Chris Columbus cred ca s-a achitat de sarcina in mod magistral. Personajele sunt acolo, sunt credibile si decorurile la fel. Chiar cu o usoara tusa de fantezie, pentru ca pana la urma e poveste fantastica, nu trebuie sa arate realist pana la ultima fibra.

Fenomenul Harry Potter poate fi asemanat pana la un punct cu Lord of the Rings. Ambele filme au la baza carti de succes si se folosesc de tot arsenalul tehnic modern pentru a le transpune pe pelicula. Chiar si protagonistii sunt in general actori necunoscuti, alegere buna atunci cand vrei sa creezi un caracter. Pana la urma daca il pui pe Mel Gibson sa-l joaca pe Aragorn o mare parte din audienta il va vedea tot ca William Wallace. Viggo Mortensen va ramane pentru multi ani, probabil chiar pentru totdeauna Aragorn. Diferenta notabila ar fi ca Lord of the Rings a devenit un adevarat fenomen in urma aparitiei filmului. Harry Potter era un succes mondial inainte de aparitia filmului. E adevarat ca filmul, sau mai bine zis filmele, au contribuit serios la notorietatea seriei.

E clar ca filmul se adreseaza cu preponderenta unui public tanar. Astfel e destul de greu sa analizezi actorii sau gaurile din scenariu. Nu-mi amintesc ca atunci cand citeam Greuceanu sa ma fi gandit la stilul lui Ispirescu sau cat de multa apa poate cara un corb in cioc. Aceste detalii palesc in lumina magiei care inconjoara fiecare cadru. Simti bucuria, simti magia si iti vine sa iei un bat si sa rostesti cu aplomb: Petrificus Totalus! Chiar si pentru cei mai in varsta, e o cale de evadare din cotidian, e un mod in care pentru mai bine de 2 ore putem fi din nou copii.

Gandhi (1982)

Cunostintele mele despre viata omului Gandhi erau minimale cel mult. Ba chiar credeam ca numele se scrie Ghandi. Asa ca pot spune ca am avut o minte deschisa, si ca tot ce am vazut a fost o noutate pentru mine. Am vazut multe filme lungi, dar Gandhi cred ca este cel mai scurt film lung pe care l-am vazut. Nici macar o secunda din cele 3 ore nu m-am intrebat cat e ceasul sau nu m-am uitat cat mai este din film. Are ceva a lui, se vede ca e facut de oameni pasionati, oameni care au crezut ce au aratat pe ecran, oameni care au vrut sa prezinte un erou, asa cum a fost el. Fara zorzoane, fara artificii ba chiar de cele mai multe si fara prea multe haine.

Nu poti sa vorbesti despre filmul Gandhi fara a remarca prestatia deosebita a lui Ben Kingsley. Nu stiu daca ar fi putut cineva sa interpreteze mai bine acest rol. Am vazut cateva poze din realitate si asemanarea e cu adverat izbitoare. Ba mai mult, Sir Ben Kingsley e pe jumatate indian, parintii sai provenind din aceeasi provincie ca si Gandhi. Asa ca si accentul sau e veritabil. O tusa foarte interesanta de realism.

Detaliile tehnice ale filmului se pierd in neimportanta, chiar si prestatia celorlalti actori nu prezinta prea mult interes. Tot ce conteaza e Kingsley si al sau Gandhi. Totusi, pentru un film biografic, trebuie sa remarc abundenta detaliilor exterioare. Practic nu vedem o poveste a omului Gandhi, ci mai degraba ne este aratat cum istoria Indiei din acea perioada se canalizeaza spre un singur om, Mohandas Karamchand Gandhi "Bapu".

Pentru un film despre un pacifist, pelicula este pe alocuri extrem de violenta. Avem cateva scene foarte sangeroase, ca cea in care un pluton de soldati deschide focul asupra unei adunari. Camera se muta cand pe oamenii care incearca sa se ascunda, cand pe soldatii care trag foc dupa foc, cand pe mormanele de tuburi goale de cartuse care cresc la picioarele soldatilor. Cutremurator.

Gandhi nu e un film care poate fi explicat. Cel putin eu nu cred ca il pot explica cu un nivel mutumitor de detaliu. Gandhi e un film care trebuie vazut, neaparat. Nu pentru ca a primit 8 premii Oscar. In paranteza fie spus cred ca premiile au fost castigate datorita mesajului si mai putin datorita calitatii mediului in care acest mesaj a fost transmis.



Cand ma cuprinde deznadejdea, imi amintesc ca de-a lungul istoriei calea adevarului si dragostei a castigat intotdeauna. Au fost tirani si criminali si pentru un timp au parut invincibili, dar in final, intotdeauna au cazut - gandeste-te la asta, intotdeauna.

Ce conteaza pentru mortii, orfanii si cei ramasi fara adapost daca distrugerea a venit sub numele totalitarismului sau sub numele sfant a libertatii si democratiei?

Ochi pentru ochi face o lume intreaga oarba.

Sunt multe cauze pentru care sunt pregatit sa mor, dar nici una pentru care sunt pregatit sa ucid.

Heat (1995) 7/10

Au fost filme pe care le-am vazut in 2 zile. Din diferite motive am pus pauza, mi-am vazut de treaba si apoi am revenit sa vad restul filmul a doua sau a treia zi. Cred ca recordul e de vreo 5 zile. Filmul acesta l-am vazut in 3 zile, nu e chiar record dar e sigur mai mult decat media. Filmul are o lungime apreciabila si mi-a fost imposibil sa gasesc zilele astea timpul si dispozitia de a-l urmari, pot sa zic totusi ca l-am vazut in 2 etape, prima parte intr-o zi si a doua in a treia zi, cu cateva minute urmarite in a doua zi.

Cred ca e visul oricarui regizor sa lucreze cu Al Pacino sau Robert De Niro. Michael Mann a lucrat cu amandoi simultan. E o realizare si asta, dar din pacate s-a concentrat mai mult pe acest aspect si mai putin pe filmul in sine. E bine sa-i ai pe amandoi pe ecran, simpla lor prezenta ridica nivelul filmul, dar e nevoie si de altceva. E nevoie si ca restul cast-ului sa fie la inaltime. Si acaesta conditie e indeplinita, de la Val Kilmer si pana la Natalie Portman actorii reusesc prestatii credibile, chiar si Ashley Judd ofera mai mult decat ne-a obisnuit, nu as numi prestatia ei chiar excelenta, dar e undeva intre buna si foarte buna.

Povestea este destul de simpla, de o parte a baricadei avem un politist dedicat pana la sacrificiu datoriei, de cealalta un infractor genial, mereu cu un pas inaintea legii. Cand cei doi se intalnesc, sar scantei. Doua personaje atat de diferite, si totusi la o analiza mai atenta, atat de asemanatoare.

Conflictul psihologic dintre cei doi este creionat cu iscusinta de scenaristul Mann. La fel de bine sunt realizate si viata lor sentimentala, asa incepem sa descoperim si asemanarile. Lt. Vincent Hanna (Pacino) are mari probleme cu casnicia sa, a treia, deoarece nu reuseste sa gaseasca o balanta potrivita intre cariera si familie. Mai exact, cariera e tot timpul pe primul loc. In aceeasi situatie se afla si Neil McCauley (De Niro). Asa cum singur recunoaste, nu stie sa faca altceva si un om din breasla lui trebuie sa fie gata sa paraseasca pe oricine in mai putin de 30 de secunde. Astfel, o relatie cu o femeie devine imposibila.

Daca la capitolul personaje si relatiile dintre ele Mann straluceste, povestea are cateva lacune. In special spre final, cand se face un salt de la psihologie la actiune, limitarile acestuia se intrevad. Filmul devine un pac-pac pe care nu l-as numi de duzina, dar oricum e undeva cu cateva trepte mai slab calitativ decat prima parte.

Raman cu regretul ca filmul ar fi putut fi putut fi de nivelul unui Godfather daca s-ar fi acordat actiunii si povestii la fel de multa atentie ca personajelor. Oricum filmul ramane memorabil, un must see pentru orice cinefil.

+ Pacino si De Niro, e de la sine inteles
+ Supporting Cast la inaltimel: Val Kilmer, Jon Voight, Amy Brenneman, Ashley Judd, Natalie Portman
+ Scena din restaurant, fortata dar totusi memorabila

- Scene de actiune putin convingatoare, cel putin cele din finalul filmului
- Cateva plot holes din scenariu care ne scot din atmosfera, din nou, spre final
- Coloana sonora este prea discreta, as fi vrut mai multa tarie in unele scene cheie

The Replacements (2000) 7/10

Avand in vedere ca l-am vazut aproape imediat dupa Any Given Sunday o comparatie e aproape obligatorie. Ambele filme ne arata culisele unei echipe de fotbal american, relatia patron antrenor si capitan echipa. Dar asemanarile se opresc aici. Replacements e un film facut cu inima, abordarea este mai fantezista, scenaristii au dat frau liber imaginatiei si nu s-au ferit sa foloseasca personaje tipologice si toate cliseele existente pentru a ne smulge un zambet. Any Given Sunday e un film mult mai serios, accentul cade mai mult pe personaje, avem cativa protagonisti care se dezvolta sub ochii nostri.

In Replacements singurul caracter bine conturat este Shane Falco (Keanu Reeves) un pasator care si-a pierdut toate speranta in fortele proprii dupa ce a clacat in cel mai important meci al cariereri. Primeste insa o a doua sansa, atunci cand jucatorii profesionisti intra in greva, si este chemat de antrenorul Jimmy McGinty (Gene Hackman) sa conduca o echipa de necunoscuti. Fiecare echipier are o trasatura dominanta, avem fostul luptator de sumo care mananca prea mult, un alergator extrem de rapid dar care nu poate prinde mingea, un aparator surdo-mut, un condamnat la inchisoare eliberat pentru cateva meciuri samd. Trebuie sa reuseasca pentru ca e singura lor sansa, trebuie sa reuseasca deoarece pentru ei nu exista viitor, doar prezent.

O alta diferenta notabila intre acest film si pelicula lui Oliver Stone este modul in care sunt filmate scenele de pe teren. Aici avem faze bine definite, aproape iti vine sa crezi ca te uiti la un meci la televizor. In filmul lui Stone scenele din teren sunt o invalmaseala de imagini, culori si sunete care mai mult te fac sa ghicesti ce se intampla pe teren decat sa-ti arate acest lucru.

Coloana sonora actioneaza ca un fel de titrare pentru imagine atat de bine se impleteste cu ce se intampla pe ecran. Cum sa nu ramai impresionat cand vezi o intreaga echipa de fotbal intrand pe acordurile We Will Rock You?

+ Keanu Reeves reuseste un personaj credibil
+ Filmul ma face sa vreau sa ma uit la un meci intreg de fotbal american
+ Muzica adauga o noua dimensiune imaginii

- Relatia Shane Falco - Annabelle Farrell e oarecum fortata si insuficient dezvoltata
- Montajul pare facut in graba, unele scene sunt prea lungi fara sa dezvolte nimic si altele prea scurte
- E un film comod de liniar, nu e loc de surprize

100 Girls (2000) 4/10

Cred ca am imbatranit. Stiu ca acum cativa ani, cand am vazut pentru prima data acest film am fost placut impresionat. Ba chiar am ras cu pofta la el. Astazi filmul nu a reusit sa-mi smulga nici macar un zambet. Ba chiar am fost foarte aproape sa-l inchid dupa primele cadre. Motivul este foarte simplu, Jonathan Tucker care pe langa ca este un actor slab e si teribil de enervant. Cand l-am vazut facand cuplu cu James DeBello, care este cel putin la fel de slab, mi-a venit sa ma duc in lumea mea. Din fericire am rezistat primului impuls si i-am dat filmului o sansa. Pana la urma, prima impresie a fost cea corecta, filmul este slab dar in acelasi timp ma bucur ca l-am revazut pana la capat. Mi-am amintit unul dintre motivele pentru care filmul mi-a placut, dialogul spumos.

Chiar daca umorul nu m-a mai prins de aceasta data, dialogul mi s-a parut la fel de savuros. E surprinzator cum Michael Davis - scenaristul a reusit sa impleteasca acest dialog pe alocuri excelent cu o poveste de o penibilitate extrema.

Matthew (Jonathan Tucker) o intalneste pe fata visurilor sale in timpul unei pene de curent in lift. Dimineata, ea nu mai este, dar el stie ce are de facut. Trebuie sa o gaseasca si sa-i spuna cat de mult o iubeste. Singura problema este ca nu i-a vazut fata, si caminul respectiv adaposteste 100 de potentiale iubite. Poate sa o gaseasca pe aleasa inimii sale?

+ Dialogul savuros
+ Katherine Heigl singura persoana din film care reuseste sa-si joace rolul
+ Din cele 100 de fete 99 arata superb si ultima dintre ele nu are nevoie decat de putin machiaj pentru a fi la inaltimea colegelor

- Cuplul Jonathan Tucker - James DeBello
- Nici macar baiatul rau Johnny Green nu e credibil. Mai mult amuza decat sperie.
- Michael Davis e mai slab ca regizor decat ca scenarist

School for Scoundrels (2006) 5/10

Roger (Jon Heder) nu este chiar prototipul barbatului de succes. Are o slujba groaznica, locuieste intr-un apartament minuscul, nu are pic de incredere in sine si sufera de atacuri de panica de fiecare data cand incearca sa vorbeasca cu Amanda (Jacinda Barrett), vecina pe care o iubeste. Un prieten ii ofera solutia, un curs secret sustinut de misteriosul Doctor P. (Billy Bob Thornton). Acesta preda oamenilor care si-au pierdut speranta cum sa-si descopere increderea, puterea, cum sa devina din vanat, vanator. Examenul final va fi insa mai dificil. Roger se va lupta cu profesorul sau pentru inima Amandei.

Din pacate nu am vazut Napoleon Dynamite, asa ca nu pot face o paralela cu prestatia lui Jon din filmul care practic i-a deschis portile Hollywood-ului. Pot sa gasesc insa o similitudine cu Blades of Glory de anul acesta. Daca acolo Jon este dominat la toate capitolele de Will Ferrell, in filmul de fata gloria este furata de catre Billy Bob Thornton. Dupa Bad Santa, acesta ne ofera o noua mostra de personaj tragi-comic si din nou lucreaza ca o locomotiva pentru intreaga productie. Din pacate, scenaristii Scot Armstrong si Todd Phillips (care e si regizor) nu i-au oferit prea mult material asa ca efectele nu sunt spectaculoase.

+ Billy Bob Thornton reuseste un rol mai mult decat bun
+ Ben Stiller desi are un rol mic smulge zambete prin simpla prezenta
+ E amuzant pe alocuri, un exemplu ar fi partida de tenis

- Jon Heder e neconvingator ca protagonist
- Finalul e de toata jena
- Scenariul are destule gauri de logica

When Harry Met Sally... (1989) 7/10

In ciuda faptului ca a fost difuzat de cateva ori si la televizor si chiar am dorit sa-l vad pana astazi nu am reusit. Prima data mi-am amintit tarziu de el si cand am deschis televizorul mai erau doar 25 de minute. A doua oara l-am vazut de la inceput, dar undeva pe la jumatate am fost nevoit sa plec. A treia oara a fost cu noroc, am vazut varianta DVD, fara a mai fi restrictionat de programul tv.

Filmul nu ne poveste cum e sa-ti intalnesti jumatatea si sa stii din prima clipa ca iti vei petrece toata viata alaturi de ea. Ba din contra, cei doi protagonisti au nevoie de mai bine de 12 ani pentru a invata sa se iubeasca. Harry (Billy Crystal) e un cinic care gaseste intotdeauna replica potrivita. Sally (Meg Ryan) e o romantica care prefera sa vada jumatatea plina a paharului. Se intalnesc de mai multe ori in decursul anilor dar devin prieteni abia dupa ce fiecare trece printr-o dezamagire sentimentala, Sally isi paraseste iubitul care nu vrea ca relatia lor sa evolueze si Harry trece printr-un divort. Pe masura ce devin mai apropiati se confrunta cu problema enuntata de Harry la prima lor intalnire: O femeie si un barbat nu pot fi prieteni fara ca sexul sa intervina in relatia dintre ei.

Scenariul scris de Nora Ephron e punctul forte al acestui film. Cu asa material si un actor mediocru ar putea sa se descurce, dar Billy Cristal e departe de a fi mediocru si rezultatul e memorabil. Meg Ryan e si ea la inaltime dar nu pot sa trec peste sentimentul ca este eclipsata de Billy la mai toate capitolele. Poate exceptand scena orgasmului din restaurant, pe cat de comica pe atat de improbabila. Daca Sally, ca personaj singular nu spune mare lucru, langa Harry straluceste cu adevarat.

The Misfit Brigade (1987) 5/10

Am copilarit cu cartile lui Sven Hassel. Am si acum in biblioteca intreaga colectie, zdrentuite de la cat de mult le-am citit. Parca mai ieri stateam sub plapuma si citeam la lumina lanternei aventurile plutonului de nelegiuiti din Regimentul 27 Blindate. Porta, Legionarul, Micutul, Batranul, Sven, au fost eroii copilariei mele. Nu mica mi-a fost bucuria cand am pus mana pe acest film. Asteptarile pentru el au fost insa pe masura, nu e o sarcina usoara sa redai atmosfera descrisa de Sven Hassel, nu e chiar la indemana oricui sa interpreteze personaje ca Porta si Legionarul.

Din pacate filmul esueaza la ambele capitole, atmosfera nu e deloc cea pe care mi-o imaginam cand citeam cartile. In primul rand actorii nu vorbesc germana, lucru care le scade din credibiltate. E greu sa-ti imaginezi un soldat neamt vorbind engleza. As fi putut trece peste acest detaliu daca macar ar fi vorbit o engleza curata, dar din pacate o mare parte din actori sunt sarbi. Nu poti crea o atmosfera de razboi autentica cand soldatii germani vorbesc engleza cu accent sarbesc. Apoi avem personajele, Sven de exemplu cred ca e foarte bine portretizat, exact cum mi-l imaginam, din pacate rolul sau este minor. Micutul are insa parte de un rol major si e departe de a fi cum mi-l imaginam. Este, cum sa spun...prea mic...e departe de matahala pe care mi-o imaginam cititnd cartile. Deasemenea Batranul pare extrem de tanar, nu se incadreaza deloc in imaginea sergentului experimentat cu sotie si copil acasa. Porta e OK, desi parca puteau cauta un actor ceva mai urat. E unul dintre personajele care dau savoare filmului, in aceeasi proportie ca si in carti.

Povestea urmeaza oarecum firul cartii Blindatele Mortii, filmul fiind promovat si sub titlul de Wheels of Terror. Eroii sunt trimisi intr-o misiune sinucigasa in spatele frontului pentru a distruge un tren care transporta combutibil pentru tancurile sovietice.

Fiind o coproductie americano-englezo-yugoslava e de inteles faptul ca bugetul nu le-a permis crearea unor efecte speciale spectaculoase. Avem cateva explozii si nimic mai mult. Undeva pe la nivelul lui Noi, cei din linia întîi a lui Sergiu Nicolaescu. Nu e chiar ce ma asteptam, cred ca e nevoie de un buget urias pentru satisfacerea imaginatiei mele, dar pentru o ora si 40 de minute m-am simtit din nou copil, si asta e mare lucru.

+ Incearca sa redea atmosfera cartilor
+ Porta e la inaltime
+ David Carradine imobilizeaza camera in aproape fiecare scena in care apare

- Unii actori sunt neinspirat alesi
- Esueaza in a crea o atmosfera de razboi credibila
- Unele din vehiculele folosite nu isi au locul in acea perioada sau de acea parte a liniei de front

Sea of Love (1989) 6/10

Nu e unul dintre cele mai cunoscute filme cu Pacino, dar e unul in care acesta reuseste un rol excelent. E un clasic, si se vede diferenta intre cum joaca Pacino aici si cum joaca in filme mai recente ca Ocean's Thirteen, Any Given Sunday sau chiar The Devil's Advocate. E drept ca si rolul i se potriveste ca o manusa, un Frank Serpico mai batran si cu alte probleme.

Frank Keller(Al Pacino) e un politist apropiat de varsta pensionarii. Sotia l-a parasit pentru un coleg de serviciu si isi varsa amarul unei vieti neimplinite intr-un pahar de bautura. I se repartizeaza cazul unui criminal in serie, presupus femeie, care isi alege victimele dupa anunturile matrimoniale in versuri. Ajutat de partenerul sau Sherman (John Goodman), pune propriul anunt in ziar in speranta ca va reusi astfel sa dea de urma criminalei prin recoltarea amprentelor de pe pahare. Lucrurile se complica cand se intalneste cu Helen Cruger (Ellen Barkin), una dintre suspecte, de care se simte atras implacabil si cu care impartaseste o chimie aparte. Este macinat de frica ca ea ar putea fi criminalul dar in acelasi timp este ingrijorat ca ar putea sa nu fie si ca ar putea fi sansa lui sa fie fericit.

Legatura dintre Pacino si Ellen este foarte puternica, in fiecare scena in care se apropie aproape simti atractia si tensiunea sexuala dintre ei doi. Acest lucru e relevat excelent de unghiurile de filmare inspirat alese de regizorul Harold Becker precum si de coloana sonora care aproape ne transpune in acea perioada. Filmul reprezinta exemplu perfect despre cum un cuplu de actori pot ridica valoarea unui film doar prin simpla prezenta pe ecran.

Georgia Rule (2007) 4/10

Ce-o fi cu actritele astea de se strica imediat ce primesc recunoastere. Chiar acum cateva zile am vazut un film cu Halle Berry si ma miram cat de mult s-a putut scufunda de la Monster's Ball (2001). Pe Felicity Huffman nu prea am vazut-o in multe filme, e drept ca e mai mult actrita de seriale, dar in Transamerica (2005) chiar a facut un rol excelent. A primit o nominalizare la Oscar si un Golden Globe. Din cate stiu eu, Desperate Housewives merge foarte bine asa ca nu gasesc nici o explicatie pentru faptul ca a acceptat sa joace intr-un asemenea film. Trebuia sa i se aprinda niste beculete cand afla ca joaca alaturi de Lindsay Lohan.

Rachel e o adolescenta care creeaza numai probleme parintilor ei. Pentru a o pedepsi, acestia o trimit la bunica ei, o femeie foarte credincioasa care traieste dupa reguli extrem de stricte. Suna familiar? Ar cam trebui pentru ca reteta e rasuflata. Calatoria tinerei Rachel nu se termina aici, abia incepe odata ce un secret iese la iveala, secret care le face pe cele 3 femei sa invete mai multe una despre alta.

Jane Fonda e bunica Georgia, un personaj foarte asemanator cu Viola Fields din Monster-in-Law (2005). Incepe sa se specializeze pe astfel de roluri, dupa lunga pauza profesionala.

Filmul este tras in jos de scenarist caruia i-as face un compliment daca l-as numi neinspirat. Cu asa material esti sortit esecului indiferent de casting si regizor. Lindsay poate fi linistita, calitatea execrabila a filmului nu are nici o legatura cu ea.

Voinesti - Madirjac - Horlesti - Bogdanesti

Din pacate nu mai am datele exacte dar imi amintesc cu aproximatie cifrele de pe ciclocomputer.
Distanta - 90 Km
Timp - 9 ore
Timp efectiv pe bicicleta - 5 ore

Am plecat din Iasi inca de la ora 08:14 minute, 8 oameni. Inainte de Popesti l-am pierdut pe forum pentru ca cu cativa km inainte de intrarea in Iasi sa ne fractionam si mai mult. Aici e grupul aproape complet, poza facuta dupa coborarea Dealului Mare de la Madarjac.
De la stanga la dreapta: Subsemnatul, Flip, Roxana, sos, bogdanbaubau, Lulu si in partea de jos Lysergo

Am inceput destul de lejer cu cativa zeci de km pe sosea, pana la Voinesti unde am facut o aprovizionare cu apa, alimente si unii dintre noi au baut o bere (sau mai multe). Aproape imediat dupa iesirea din Voinesti drumul a inceput sa urce in mod evident. Inca eram pe asfalt astfel ca mari probleme nu am avut.
Cu atat mai mult cu cat am lasat in urma praful si mirosul caracteristic satelor si am intrat in atmosfera incarcata de verdeata a padurii. Putin mai incolo am parasit drumul asfaltat si am trecut pe sectiunea de drum forestier a traseului. Pentru aproximativ 40 de km, posibil si mai mult, urma sa avem doar petris sub roti si copaci in jur.

Primul popas l-am facut in jurul orei 11 intr-o poienita frumos amenajata. Drumul pana acolo a fost destul de valurit, putine portiuni de plat in general fie am urcat fie am coborat. Dificultatea traseului destul de scazuta. Urmatorul popas a fost chiar in Madarjac, ne-am umplut bidoanele la o fantana si ne-am pregatit sufleteste pentru escaladarea Dealului Mare. Care e intradevar mare si faptul ca nu e asfaltat nu contribuie la scaderea acestei dificultati.

In varf ne-am hodinit putin, dar nu prea mult pentru ca abia asteptam sa vedem cu e Dealul pe partea cealalta. Coborarea este extrem de spectaculoasa dar in acelasi timp periculoasa daca nu iti cunosti limitele precum si cele ale bicicletei. Pietrisul de sub roti face controlarea iesirii din viraje extrem de problematica. Aici am prins viteza maxima de 62Km/h.

Aproape de finalul coborarii se face dreapta si se intra din nou pe drum forestier care ne va purta pana in Padureni. De acolo drumul e mai putin spectaculos, drum de tara, mare parte sub soarele arzator departe de racoarea padurii. Dupa Horlesti parasim definitv zona verde si ne indreptam spre Bogdanesti de unde mai avem doar cativa km pana la soseaua care ne aduce acasa. Cel putin in teorie pentru ca in practica un birt satesc ne face cu ochiul si mai pierdem acolo, la umbra inca o ora, rastimp in care ne tragem sufletul cu un pahar de bautura rece in fata.

Mai multe detalii puteti afla de aici.

Sunshine (2007) 4/10

Pentru mine e important ca un film SF sa fie plauzibil. Star Trek e un bun exemplu, avem holograme, teleportare, viteze superluminice etc lucruri care desi deocamdata sunt departe de noi pot fi realizate, cel putin in teorie. Teleportarea e o realitate, bine, nu la nivelul din Star Trek dar mai avem cateva mii de ani sa ne perfectionam. Cand am citit despre Sunshine ca e vorba despre o echipa de astronauti plecata sa arunce in aer soarele pentru a-l reaprinde am zis ca are sens povestea. Se stie ca soarele se va stinge intr-un final, acel final e la distanta de cateva miliarde de ani dar vom ajunge la el eventual. Actiunea se petrece insa intr-un viitor foarte apropiat, nu cred ca sunt mai mult de 40-50 de ani din zilele noastre. Se pare ca scenaristii s-au gandit si la asta, pentru ca am aflat de pe imdb.com urmatoarele. Soarele nu moare din cauze naturale, este infectat cu un nucleu supersimetric numit Q-ball care ii afecteaza materia normala. Bomba din film trebuie sa distruga aceasta particula pentru a permite Soarelui sa revina la normal. Are sens, imi place.

In plan vizual filmul arata excelent, nava este credibila si Soarele arata absolut impresionant. Prima parte a filmului m-a dus putin cu gandul la Armageddon, un alt film in care cei mai buni dintre cei mai buni se lupta cu natura si cu ei insisi pentru supravietuirea speciei umane. Din pacate, cand incepusem sa ma obisnuiesc cu atmosfera, filmul o ia pe aratura rau de tot. Si nu doar sub aspectul scenariului care devine de duzina si modul de filmare se strica pana la punctul in care nu mai intelegi mare lucru din imaginile care se perinda cu repeziciune pe ecran. Cateva frame-uri avem Soarele arzand, apoi un monstru nu cu mult mai putin incins, iar Soarele, monstrul, eroul, Soarele, eroina, vedere de ansamblu asupra navetei, iar Soarele si din nou monstrul. Care monstru? Mai conteaza? E suficient ca-l avem in film pentru a strica tot ce se construise in prima jumatate de ora. De la o poveste psihologica despre supravietuire in conditii extreme trecem la o goana nebuna pe culoare cu ugly bad guy suflandu-ne in ceafa. Bleah.

Regizorul, Danny Boyle, are in CV cateva productii destul de reusite incepand cu excelentul Trainspotting, trecand prin The Beach si 28 Days Later si incheind cu surprinzatorul Millions. Chiar nu stiu ce s-a intamplat, e prea mare diferenta dintre prima si a doua parte. Pacat, mare pacat.
Actorii sunt discreti nu e mare lucru de spus despre ei, eroul principal in prima parte e Soarele si in a doua cel ce nu va mai fi numit. Remarc doar ca s-au achitat bine de slujba fara a impresiona cu ceva in mod deosebit.

+ Imagine absolut impresionanta
+ Mi-a placut explicatia dezastrului care a lovit Soarele
+ Chipo Chung cea care si-a imprumutat vocea pentru computerul navei, Icarus, face o treaba excelenta

- Twist-ul din final e fortat si strica impresia buna lasata de film pana in acel moment
- Personajele sunt foarte fade, practic nu ne atasam de ele si astfel nu suntem impresionati de moartea unuia sau altuia
- modul de filmare din final e obositor si enervant

I Now Pronounce You Chuck and Larry (2007) 3/10

Ma consider o persoana foarte deschisa cand vine vorba de subiecte tabu cum ar fi comunitatea gay. Ba chiar sunt pentru manifestarile gay in public, cel putin cand e vorba de dragostea din doua femei. Show us the love girls. Acestea fiind spuse cred ca in ultima vreme se vorbeste atat de mult despre asta incat a devenit trendy sa spui ca esti gay. De aici si pana a face un film despre doi tipi care se dau drept gay pentru o polita de asigurare nu e un drum lung. Am spus de prea multe ori gay?

Chuck (Adam Sandler) si Larry (Kevin James) sunt pompieri in New York si cei mai buni prieteni. Asemanarile se opresc aici pentru ca Chuck e un adevarat Casanova care nu mai gaseste loc in carnetel pentru numere de telefon. In paranteza fie spus cand il vad pe Sandler jucant acest rol nu pot sa nu ma gandesc la un film Terminator 2 cu Roberto Benigni in rolul robotului mare si rau. Larry refuza sa treaca peste moartea sotiei sale si incearca sa-l invete pe fiul sau valorile barbatului american (baseball, football, basket).
Urmeaza o poveste incalcita care implica o polita de asigurare, o sotie decedata, copii orfani care muncesc in Bangladesh si ne trezim ca Chuck si Larry sunt un cuplu cu acte in regula. Cel putin pana primesc vizita unui inspector care vrea sa se convinga ca relatia lor e adevarata si ca nu e doar o smecherie pentru a fura din banii statului.

Daca intriga mai prezinta un pic de interes dupa primele 15-20 de minute filmul devine jenant. Jenant pentru actori, jenant pentru regizor, scenaristi, sunetisti si cred ca si baiatul care i-a adus cafeaua lui Mr Sandler nu si-a trecut filmul in CV. Umorul de closet e la el acasa. Au reusit performanta de a introduce fiecare gluma gay, de doua ori. Au folosit chiar si poanta cu scapatul sapunului la dus.

Filmul e atat de slab ca imi e greu sa mai scriu ceva despre el.

+ Steve Buscemi
+ Richard Chamberlain
+ Ving Rhames

- poante rasuflate
- Jessica Biel joaca mai prost decat in Next
- Rob Schneider ne onoreaza cu prezenta

The Bourne Ultimatum (2007) 7/10

Am facut un adevarat maraton Jason Bourne incepand cu stangaciul Identity, continuand cu excelentul Supremacy pentru a incheia cu Ultimatum.

Nu cred ca seria a fost gandita ca o trilogie. Fiecare film pare de sine statator si are un final bine definit.Mi s-a parut ca au incercat sa sondeze piata. Au scos Identity, un film de sine statator si i-au dat un final decent. Ulterior, dupa succesul avut au scos si Supremacy pe care iarasi l-au terminat multumitor. Sub acest aspect, Ultimatum nu reia povestirea de unde a fost lasata de Supremacy, ba mai mult, jumatate din film se petrece intre ultimele doua scene din sequel.
Trebuie sa mentionez ca Identity a avut destule pacate, in special din cauza scenariului. Schimbarea in Supremacy a venit insa pe plan regizoral, Paul Greengrass inlocuidu-l pe Doug Liman. Mutare de succes avand in vedere ca Supremacy mi-a placut mai mult si a avut o poveste mai bine inchegata.

Ultimatum il are ca regizor pe acelasi Paul Greengrass si acest lucru se vede. Diferentele dintre cele doua filme sunt minore, practic avem aceeasi reteta, multiplicata de cateva ori si adusa la standardele zilelor noastre. Si iata cum am ajuns sa urasc ce mi-a placut in Supremacy, scenele de actiune, care sunt din belsug. Modul de filmare este extrem de obositor, camera face un close up de fiecare data cand adrenalina incepe sa pompeze si acest lucru creeaza un sentiment de artificialitate, pentru ca de foarte aproape actiunea nu mai este credibila. E vizibil cum actorii nu se lovesc si cand nu se poate remarca acest lucru e din cauza unui cut ingenios plasat exact inaintea climaxului. Si in Supremacy am avut aceeasi reteta dar parca acolo functiona. E posibil sa fie din cauza ca am vazut filmele unul dupa altul dar asta nu e o scuza pentru regizor.

Daca trecem peste asta avem una bucata summer blockbuster cu tot ce decurge de aici: efecte speciale, cascadorii imposibile, romantism improbabil, baieti rai, baieti buni, baieti rai care devin buni samd. Nu e un film de actiune prost, e chiar unul dintre cele mai bune si categoric cel mai bun din acest an. Si asta cu atat mai mult cu cat ma asteptam ca Live Free or Die Hard sa primeasca aceasta caracterizare.
Matt Damon nu dezamageste. Nu impresioneaza in mod deosebit dar e acolo. Raman la opinia ca cea mai convingatoare prestatie a avut-o in Supremacy.

In teorie acesta ar fi ultimul film. Jason ajunge la radacina proiectului Treadstone in chiar baza de antrenament unde viata i-a fost schimbata pentru totdeauna. Sunt sigur insa ca in cazul in care scenaristii vor dori le va fi usor sa gaseasca ceva afaceri neterminate, nu ar fi ceva nou pentru ei.

+ Matt Damon e mai tare decat Chuck Norris in vremurile lui de glorie
+ Am aflat ca politia marocana are Logan-uri in dotare
+ Finalul care face o paralela cu inceputul lui Identity

- Nicky Parsons e un personaj absolut inutil si mai mult decat atat prezenta ei dauneaza credibilitatii story-ului
- Prea putin diferit de Supremacy
- Close up-urile de o abundenta obositoare

All About Lily Chou-Chou 5/10

"Eu am o mare probleme cu filmele asiatice, toate personajele imi par la fel, imi vine greu sa-mi dau seama cine e unul si cine e celelalt."
Asta am spus despre alt film dar se potriveste aici ca o manusa. Ba chiar cu atat mai mult aici deoarece apar si unele probleme. Prima dintre ele ar fi ca sake-ul si cinematografia nu se impaca. Daca un regizor afumat poate sa faca un film bun, cand licoare ajunge si la cabina de montaj lucrurile se complica. Numarul de personaje principale e foarte mare, cred ca sunt vreo 10 pe care trebuie sa le ai in vedere si faptul ca firul narativ e impanat de flashback-uri in care personajele sunt mai tinere si in consecinta arata diferit nu ajuta mai deloc. Deasemenea la fiecare zece minute avem un fade to black si ecranul e ocupat de un forum online unde diversi anonimi fac conversatia pe tema cantaretei Lily Chou-Chou. Si ca bonus uneori avem si scene filmate cu o camera de mana, in care imaginea tremura mai ceva ca Intercontinentalul la cutremur.

In general nu cred ca e bine sa stii prea multe lucruri despre un film inainte sa-l vezi, strica cam toata placerea vizionarii. In cazul acesta insa, e obligatoriu sa incepi vizionarea informat pentru ca altfel risti ca pe la jumatatea filmului sa te intrebi daca nu cumva ai adormit si ai pierdut o parte esentiala a story-ului care sa-ti explice cine sunt si ce fac pustii aia de pe ecran.
Filmul se deschide cu Yuichi (Hayato Ichihara) intr-un camp de orez ascultand in casti muzica vedetei pop Lily Chou-Chou. Ulterior aflam ca respectivul are in administrare un site dedicatat vedetei sub pseudonimul de Philia. Sub acest pseudonim stabileste o e-relatie cu numitul Blue Dog cu care imparte pasiunea pentru cantecele cantaretei.
In viata reala, Yuichi, impreuna cu prietenii sai jefuiesc batrani in metrou sau fura cd-uri din magazin pentru a plati taxa de protectie batausului scolii, Shusuke Hoshino (Shûgo Oshinari).
Flashback, Yuichi si Hoshino, buni prieteni, se indragostesc de aceeasi fata, Yôko Kuno (Ayumi Ito) lucru care le trezeste interesul pentru Lily Chou-Chou. Reusesc sa "faca rost" de niste bani si iau drumul insulei Okinawa pentru o vacanta de vis impreuna cu o companie feminina potrivita.

Se intorc acasa, clasa a 8-a, Hoshino are un conflict cu batausul numarul 1, reuseste sa-l rezolve si e promovat Tata lor. Transformarea e surprinzatoare, ajunge sa terorizeze nu doar fostul prieten Yuichi dar preia si "contractul" prostituatei de 14 ani Shiori (Yû Aoi).
Avem si un subplot in care fetele rele poarta pica pianistei Kuno, conflict care se termina destul de prost pentru cea din urma intr-o fabrica abandonata.
Finalul are oarecum sens, Philia si Blue Dog se intalnesc la un concert Lily Chou-Chou si Hoshino este deconspirat.

Cam asta ar fi un mic rezumat. Trebuie sa recunosc ca am citit mai mult de 2 review-uri pana am reusit sa fac toate aceste conexiuni. Daca as fi stiut asta din timp, si nu as fi avut handicapul de a nu intelege ce se intampla pe ecran probabil ca as fi avut timp sa apreciez imaginea de o calitate artistica remarcabila, jocul credibil al tinerilor si nu in ultimul rand muzica superba. Asa insa, e greu sa apreciezi fineturile cand nu stii cine cu cine joaca si nici cat e scorul. Probabil ca asta a fost si ideea regizorului si scenaristului Shunji Iwai. Povestea ar fi putut fi transmisa si intr-un mod mai facil, fara a-i periclita valoarea artistica. A ales insa varianta dificila, asa ca doar o mana de oameni pot aprecia filmul la adevarata lui valoare din prima vizionare. Restul, eu ma includ aici, sunt multumiti ca au trecut peste cele 2 ore si jumatate si se jura ca inainte de a se mai apuca de un film de genul aceste se vor documenta temeinic.

Cash (2007) 2/10

Am dat peste el din greseala. Am citit ca e vorba despre furtul unor diamante, doua echipe cu acelasi tel, parea interesant. Asta pana l-am deschis si am fost intampinat de o melodie cu specific indian, refren in engleza cu accent estic si un opening dance de aproape 10 minute, timp in care mi s-au perindat prin fata ochilor toti cei care au lucrat la film, matusile si bunicii acestora. Filmul are atat de multe bube ca nu stiu cu care sa incep. Sa fie actingul inexistent? Sau poate story-ul de 2 lei? In mod cert nici efectele anime nu au ajutat.

Nu prea sunt familiarizat cu Bollywood-ul asa ca primele cadre au fost un soc pentru mine. Muzica in sine nu e neaparat enervanta, versurile insa sunt. Si faptul ca actorii incep dialogul cu cateva cuvinte in engleza pentru ca apoi sa vorbeasca in pasareasca nu a ajutat deloc la atmosfera.

O problema a fost traducerea in engleza de o calitate indoielnica. Daca colaboram asta cu faptul ca replicile treceau pe ecran intr-o succesiune foarte rapida rezulta ca nu am inteles decat 50% din ce se vorbea pe acolo. Probabil ca as fi putut repara subtitrarea, sau poate as fi putut cauta una mai buna dar nu cred ca filmul merita efortul.

Hollywood-ul are pacate lui dar nu degeaba un film decent de actiune costa zeci poate chiar sute de milioane de dolari. Nu stiu ce a fost in capul lor de s-au gandit ca pot face un film de actiune fara efecte speciale la zi. Cred ca marea problema a fost script-ul, mult prea umflat. Fiecare scena de actiune geme de efecte, cascadorii si tot tacamul. Nu poti sa le faci fara un buget serios. Asa ca ei au gasit varianta substituirii efectelor speciale cu benzile desenate. Si a iesit un talmes balmes de te doare capul.

+ personajele feminine sunt una si una
+ au bagat in film un monopost
+ Sergiu Nicolaescu poate fi linistit, se poate si mai rau

- animatiile care inlocuiesc efectele speciale
- spicuirile in engleza
- montaj groaznic

Skeletons in the Closet (Shim’s Family) (2007) 7/10

Am vazut unul dintre cele mai ciudate filme posibile, parca cei care l-au facut au fost beti tot timpul. Eu am o mare probleme cu filmele asiatice, toate personajele imi par la fel, imi vine greu sa-mi dau seama cine e unul si cine e celelalt. Si astfel, cel putin in prima ora in capul meu a fost un talmes balmes. Vedeam ce se intampla pe ecran, dar nu faceam conexiunile dintre o scena, cea precedenta si urmatoarea. Parca era luate din alt film. Sau parca a fost taiate, aruncate intr-un cos, amestecate bine, si apoi lipite la loc in ordine aleatorie. In final, din fericire insa, lucrurile se mai aseaza, cel putin pana exact inainte de sfarsit cand iar am impresia ca regizorul si cameramanii au lucrat sub influenta.

Pe scurt e vorba despre o familie disfunctionala, fiecare membru in parte cu probleme mentale mai mult sau mai putin grave. E un fel de comedie, daca ar fi sa-l compar cu ceva atunci categoric m-as gandi la Little Miss Sunshine, asta ca sa va faceti o idee despre ce fel de tratamente psihiatrice au nevoie protagonistii.

The Reaping (2007) 7/10

Nu va lasati pacaliti de nota de pe imdb. Filmul este un thriller excelent, indraznesc sa spun ca cel mai bun din anul aceste, sigur mai bun decat 1408 care pana acum a fost referinta mea pe anul acesta. Nu o sa intru prea mult in detalii pentru a nu va strica placerea de a descoperi singuri, in principiu insa ideea e simpla. Acum multe mii de ani a aparut o serie bizara de coincidente catalogate drept cele 10 plagi. Nimeni nu credea ca se vor intampla din nou...pana acum.(©imdb.com).

Imi este greu sa-mi dau seama de ce mi-a placut filmul atat de mult, daca il iau pe parti nu pare mare lucru de capul lui. Actorii au fost decenti, dar nimic stralucitor, povestea e OK, cu cateva clisee, 2-3 twisturi, efectele sunt la zi si atmosfera e uneori apasatoare. Luate separat nu spun mare lucru dar adunate intr-un tot isi arata valoare.

Un mic avertisment, filmul urmeaza o tema puternic religioasa si e posibil ca un ateu convins sa fie deranjat de acest lucru. Eu l-am privit ca pe un film, in care orice se poate intampla fara a incerca sa fac legaturi cu viata reala si cu veridicitatea evenimentelor din film.

+ Hilary Swank
+ story foarte bine legat si care te tine lipit de ecran, cu atat mai mult in a doua jumatate cand evenimentele se precipita
+ efectele speciale credibile si excelent realizate

- puteau sa faca o documentare mai temeinica asuprea orasului Concepcion din Chile
- David Morrissey pentru ca jocul sau mi s-a parut fortat pe alocuri
- portretizarea orasului de provincie

Popcorn (2007) 5/10

Danny e un tanar timid care atunci cand se gaseste in fata fetei visurilor sale ramane fara glas. In incercarea de a o cuceri se angajeaza la cinema-ul unde aceasta lucreaza. Pune la punct un plan mai mult decat laborios, ajutat fiind si de noii sai colegi.

E o comedie romantica cu si pentru adolescenti. Iese putin din tipare insa pentru ca accentul nu este pus pe nuditate. Defapt nici nu prea exista nuditate in film si nici scene de sex, ceea ce e destul de pacat deoarece protagonistele chiar ar fi avut cer arata. Asta ca sa fie clar de la inceput ca nu e un alt American Pie.

Scenariul are cateva sclipiri pe ici pe colo dar in general nu e nimic care sa te ridice din scaun. Merge de urmarit in doi daca nu mai gasiti DVD-ul cu When Harry Met Sally... .

+ e british
+ are doar 90 de minute
+ cast-ul feminin

- destul de multe clisee
- acting fortat pe alocuri
- prea putin amuzant

Catch and Release (2006/II) 5/10

Adjectivul potrivit pentru acest film ar fi plictisitor. De la inceput pana la sfarsit. Filmul este povestea unei fete care incearca sa treaca peste moartea logodnicului ei cu putin timp inaintea nuntii. Pe masura ce anumite lucruri ies la iveala, Gray Wheeler (Jennifer Garner) isi da seama ca barbatul cu care urma sa-si uneasca destinele nu e ceea ce parea a fi. Secrete post mortem, pare interesant dar sa stiti ca nu e, chiar deloc. Au fost doar doua motive pentru care am urmarit filmul pana la final, primul este Kevin Smith (cunoscut mai mult ca Silent Bob) si pastilutele lui umoristice si al doilea e Timothy Olyphant care a devenit unul din actorii mei preferati.

Out of Time (2003/I) 7/10

Productia ar fi putut fi un excelent film politist. Are toate ingredientele necesare, baieti buni, baieti rai, bani, multi bani, intrigi, rasturnari de situatie, toate condimentate cu un umor de calitate.

Matthias Lee Whitlock (Denzel Washington) e seful politiei intr-un orasel uitat de lume din Florida unde nu se intampla niciodata nimic. Casnicia sa cu Alex Diaz (Eva Mendes) nu merge deloc bine si isi gaseste alinarea in bratele Annei Merai Harrison (Sanaa Lathan) casatorita de asemenea. Lucrurile se precipita cand Matthias afla ca Anna este bolnava de cancer si are nevoie de o suma foarte mare de bani pentru un tratament intr-o clinica din Elvetia. Nu o sa mai intru prea mult in detalii, povestea e foarte bine inchegata si are cateva twist-uri de toata frumusetea. Filmul are un singur minus, dar din pacate e un minus major, Eva Mendes. Si nu doar Eva Mendes ca actrita cat si Alex Diaz ca personaj. Stim cu totii ca nu pentru talentul actoricesc este cunoscuta Eva, as fi putut sa trec insa peste asta daca personajul ar fi avut cat de cat sens. Dar nu este cazul. Cand doamna detectiv urmareste un suspect pe tocuri si cu poseta sarind zglobie de pe un umar pe altul iti vine sa-ti dai palme, sau mai bine, sa palmuiesti scenaristul care a avut ideea tampita de a scrie acest rol.

In rest toate bune si frumoase, daca ar fi lipsit respectiva doamna detectiv filmul ar fi primit cel putin un 7, probabil chiar 8 si recomandarile mele calduroase.