Pentru mine e important ca un film SF sa fie plauzibil. Star Trek e un bun exemplu, avem holograme, teleportare, viteze superluminice etc lucruri care desi deocamdata sunt departe de noi pot fi realizate, cel putin in teorie. Teleportarea e o realitate, bine, nu la nivelul din Star Trek dar mai avem cateva mii de ani sa ne perfectionam. Cand am citit despre Sunshine ca e vorba despre o echipa de astronauti plecata sa arunce in aer soarele pentru a-l reaprinde am zis ca are sens povestea. Se stie ca soarele se va stinge intr-un final, acel final e la distanta de cateva miliarde de ani dar vom ajunge la el eventual. Actiunea se petrece insa intr-un viitor foarte apropiat, nu cred ca sunt mai mult de 40-50 de ani din zilele noastre. Se pare ca scenaristii s-au gandit si la asta, pentru ca am aflat de pe imdb.com urmatoarele. Soarele nu moare din cauze naturale, este infectat cu un nucleu supersimetric numit Q-ball care ii afecteaza materia normala. Bomba din film trebuie sa distruga aceasta particula pentru a permite Soarelui sa revina la normal. Are sens, imi place.
In plan vizual filmul arata excelent, nava este credibila si Soarele arata absolut impresionant. Prima parte a filmului m-a dus putin cu gandul la Armageddon, un alt film in care cei mai buni dintre cei mai buni se lupta cu natura si cu ei insisi pentru supravietuirea speciei umane. Din pacate, cand incepusem sa ma obisnuiesc cu atmosfera, filmul o ia pe aratura rau de tot. Si nu doar sub aspectul scenariului care devine de duzina si modul de filmare se strica pana la punctul in care nu mai intelegi mare lucru din imaginile care se perinda cu repeziciune pe ecran. Cateva frame-uri avem Soarele arzand, apoi un monstru nu cu mult mai putin incins, iar Soarele, monstrul, eroul, Soarele, eroina, vedere de ansamblu asupra navetei, iar Soarele si din nou monstrul. Care monstru? Mai conteaza? E suficient ca-l avem in film pentru a strica tot ce se construise in prima jumatate de ora. De la o poveste psihologica despre supravietuire in conditii extreme trecem la o goana nebuna pe culoare cu ugly bad guy suflandu-ne in ceafa. Bleah.
Regizorul, Danny Boyle, are in CV cateva productii destul de reusite incepand cu excelentul Trainspotting, trecand prin The Beach si 28 Days Later si incheind cu surprinzatorul Millions. Chiar nu stiu ce s-a intamplat, e prea mare diferenta dintre prima si a doua parte. Pacat, mare pacat.
Actorii sunt discreti nu e mare lucru de spus despre ei, eroul principal in prima parte e Soarele si in a doua cel ce nu va mai fi numit. Remarc doar ca s-au achitat bine de slujba fara a impresiona cu ceva in mod deosebit.
+ Imagine absolut impresionanta
+ Mi-a placut explicatia dezastrului care a lovit Soarele
+ Chipo Chung cea care si-a imprumutat vocea pentru computerul navei, Icarus, face o treaba excelenta
- Twist-ul din final e fortat si strica impresia buna lasata de film pana in acel moment
- Personajele sunt foarte fade, practic nu ne atasam de ele si astfel nu suntem impresionati de moartea unuia sau altuia
- modul de filmare din final e obositor si enervant
