Se zice ca e foarte greu sa ecranizezi o carte de succes. In principiu cred ca e foarte adevarat. Trebuie sa faci in asa fel incat sa multumesti fanii cartii si in acelasi timp sa devii interesant si pentru un public nou. Deasemenea fiecare cititor incearca sa-si imagineze, sa puna un chip personajelor din carte. Nu e simplu sa umpli acest gol. Chris Columbus cred ca s-a achitat de sarcina in mod magistral. Personajele sunt acolo, sunt credibile si decorurile la fel. Chiar cu o usoara tusa de fantezie, pentru ca pana la urma e poveste fantastica, nu trebuie sa arate realist pana la ultima fibra.Fenomenul Harry Potter poate fi asemanat pana la un punct cu Lord of the Rings. Ambele filme au la baza carti de succes si se folosesc de tot arsenalul tehnic modern pentru a le transpune pe pelicula. Chiar si protagonistii sunt in general actori necunoscuti, alegere buna atunci cand vrei sa creezi un caracter. Pana la urma daca il pui pe Mel Gibson sa-l joaca pe Aragorn o mare parte din audienta il va vedea tot ca William Wallace. Viggo Mortensen va ramane pentru multi ani, probabil chiar pentru totdeauna Aragorn. Diferenta notabila ar fi ca Lord of the Rings a devenit un adevarat fenomen in urma aparitiei filmului. Harry Potter era un succes mondial inainte de aparitia filmului. E adevarat ca filmul, sau mai bine zis filmele, au contribuit serios la notorietatea seriei.
E clar ca filmul se adreseaza cu preponderenta unui public tanar. Astfel e destul de greu sa analizezi actorii sau gaurile din scenariu. Nu-mi amintesc ca atunci cand citeam Greuceanu sa ma fi gandit la stilul lui Ispirescu sau cat de multa apa poate cara un corb in cioc. Aceste detalii palesc in lumina magiei care inconjoara fiecare cadru. Simti bucuria, simti magia si iti vine sa iei un bat si sa rostesti cu aplomb: Petrificus Totalus! Chiar si pentru cei mai in varsta, e o cale de evadare din cotidian, e un mod in care pentru mai bine de 2 ore putem fi din nou copii.
