duminică, 19 august 2007

The Bourne Ultimatum (2007) 7/10

Am facut un adevarat maraton Jason Bourne incepand cu stangaciul Identity, continuand cu excelentul Supremacy pentru a incheia cu Ultimatum.

Nu cred ca seria a fost gandita ca o trilogie. Fiecare film pare de sine statator si are un final bine definit.Mi s-a parut ca au incercat sa sondeze piata. Au scos Identity, un film de sine statator si i-au dat un final decent. Ulterior, dupa succesul avut au scos si Supremacy pe care iarasi l-au terminat multumitor. Sub acest aspect, Ultimatum nu reia povestirea de unde a fost lasata de Supremacy, ba mai mult, jumatate din film se petrece intre ultimele doua scene din sequel.

Trebuie sa mentionez ca Identity a avut destule pacate, in special din cauza scenariului. Schimbarea in Supremacy a venit insa pe plan regizoral,
Paul Greengrass inlocuidu-l pe Doug Liman. Mutare de succes avand in vedere ca Supremacy mi-a placut mai mult si a avut o poveste mai bine inchegata.

Ultimatum
il are ca regizor pe acelasi
Paul Greengrass si acest lucru se vede. Diferentele dintre cele doua filme sunt minore, practic avem aceeasi reteta, multiplicata de cateva ori si adusa la standardele zilelor noastre. Si iata cum am ajuns sa urasc ce mi-a placut in Supremacy, scenele de actiune, care sunt din belsug. Modul de filmare este extrem de obositor, camera face un close up de fiecare data cand adrenalina incepe sa pompeze si acest lucru creeaza un sentiment de artificialitate, pentru ca de foarte aproape actiunea nu mai este credibila. E vizibil cum actorii nu se lovesc si cand nu se poate remarca acest lucru e din cauza unui cut ingenios plasat exact inaintea climaxului. Si in Supremacy am avut aceeasi reteta dar parca acolo functiona. E posibil sa fie din cauza ca am vazut filmele unul dupa altul dar asta nu e o scuza pentru regizor.

Daca trecem peste asta avem una bucata summer blockbuster cu tot ce decurge de aici: efecte speciale, cascadorii imposibile, romantism improbabil, baieti rai, baieti buni, baieti rai care devin buni samd. Nu e un film de actiune prost, e chiar unul dintre cele mai bune si categoric cel mai bun din acest an. Si asta cu atat mai mult cu cat ma asteptam ca Live Free or Die Hard sa primeasca aceasta caracterizare.
Matt Damon nu dezamageste. Nu impresioneaza in mod deosebit dar e acolo. Raman la opinia ca cea mai convingatoare prestatie a avut-o in Supremacy.

In teorie acesta ar fi ultimul film. Jason ajunge la radacina proiectului Treadstone in chiar baza de antrenament unde viata i-a fost schimbata pentru totdeauna. Sunt sigur insa ca in cazul in care scenaristii vor dori le va fi usor sa gaseasca ceva afaceri neterminate, nu ar fi ceva nou pentru ei.

+ Matt Damon e mai tare decat Chuck Norris in vremurile lui de glorie
+ Am aflat ca politia marocana are Logan-uri in dotare
+ Finalul care face o paralela cu inceputul lui Identity

- Nicky Parsons e un personaj absolut inutil si mai mult decat atat prezenta ei dauneaza credibilitatii story-ului

- Prea putin diferit de Supremacy
- Close up-urile de o abundenta obositoare