sâmbătă, 10 noiembrie 2007

The Man from Earth (2007) 7/10

Filmul pleaca de la o premisa cu adevarat fascinanta. Ce ar fi daca ar exista o persoana, sau mai multe de altfel, nemuritoare? Sa zicem ca ar fi crescut pana la varsta de 35 de ani si de acolo ar fi incetat sa imbatraneasca. Nu ne intereseaza stiinta din spatele acestei presupuneri, ci mai degraba aspectul uman. Cum ar fi o persoana care a trait mai bine de 14.000 de ani? Un geniu, un psihopat sau o persoana normala ca mine si ca tine insa cu o memorie extinsa pana la o durata aproape infinita?

Jerome Bixby a incercat sa raspunda la aceste intrebari printr-un scenariu scris acum mai bine de 40 de ani si care in final a vazut lampa proiectorului in regia lui Richard Schenkman.

Filmul este incadrat la genul SF dar nu urmareste atent tiparele genului. Astfel accentul este pus mai mult de fictiune decat pe stiinta si toata povestea se petrece la un nivel al interactiunilor umane. Asta nu il face mai putin interesant dar nu vreau sa fiti indusi in eroare de tagul filmului pentru ca apoi sa apara comentarii de genul "cei cu filmu asta ma? cica e SF ....doamne in prima ora stau toti si vb intr-o camera aiurea...."

Persoana de mai sus are dreptate, stau toti intr-o camera si vorbesc. Nu as numi insa aiurea discutii despre evolutia omului, evenimente istorice si chiar originea religiilor. E drept ca nici foarte antrenante nu sunt pentru ca subiectele sunt atinse intr-un mod foarte superficial si prestatia actorilor lasa de multe de ori de dorit. Ramane insa interesant modul cum fiecare reactioneaza si mai cum este tratat sentimentul de invidie de catre fiecare persoana in parte.

Recomand acest film oricarei persoane care are rabdarea sa urmareasca un dialog de o ora si jumatate fara a se uita la ceas. Si daca la final raman cateva intrebari fara raspuns, cred ca filmul si-a atins scopul in ciuda realizarii stangace.

miercuri, 31 octombrie 2007

War (2007) 6/10

Jet Li vs Jason Statham. Duel cu scantei. Filmul imi aduce aminte, pastrand proportiile evident, de Heat. Sigur, actorii sunt din alta liga dar subiectul nu e chiar atat de diferit. In esenta avem un bad guy (Jet Li) un good guy (Jason Statham) si duelul pe care il duc acestia, de la distanta la inceput pentru ca in final sa se intalneasca. Nu cred ca va stric placerea daca va spun ca se vor intalni, nu o sa merg insa atat de departe incat sa va fac dezvaluiri despre rezultatul luptei. Ca un fapt divers, inainte sa vad filmul ma gandeam ca Jet Li il bate pe Jason Statham.

Plotul este destul de bunicel, reuseste sa mentina interesul ridicat pana aproape de final. Are si un twist destul de interesant dar care nu m-a surprins prea tare. Pot spune ca aproape il asteptam si am fost oarecum dezamagit ca a venit. Marele pacat al filmului sunt personajele. Nu-mi plac de nici o culoare, sunt prea stereotipice pentru a iesi cu ceva in evidenta. La acest aspect filmul e mult prea conventional. Nici jocul actorilor nu e la inaltime. Jet Li nu mi-a placut niciodata si aici cu atat mai putin. Nu stiu cat e vina lui si cat vina regizorului dar personajul sau mi s-a parut de un comportament aproape stupid. Acum 50 de ani actorii jucau in stilul acesta teapan, filmul a evoluat de atunci. Jason este putin mai uman dar nici el nu depaseste bariera mediocritatii. Ca o paranteza am remarcat-o pe Devon Aoki care joaca absolut groaznic. Si in plus nici nu arata prea bine in acest film, nu stiu in ce sens au mai distribuit-o. Bine ca macar are un rol micut.

Scenele de lupta sunt destul de bine realizate dar departe de a fi memorabile. Nimic iesit din comun, totul a mai fost urmarit cu o alta ocazie. Merge urmarit daca sunteti in cautarea unui film de actiune cu arte martiale dar nu l-as trece prea sus in lista de prioritati. Exista alegeri mai inspirate.

duminică, 28 octombrie 2007

No Reservations (2007) 5/10

Dupa Ratatouille anul 2007 ne-a pregatit o alta productie cu bucataria in prim plan. No Reservations este un remake dupa filmul european Bella Martha de care am auzit lucruri bune dar pe care, din pacate, l-am ratat. L-am trecut insa pe lista mea de Must See, ramane doar sa reusesc sa fac rost de el.

Kate (Catherine Zeta-Jones) are o singura mare pasiune, gatitul, care ii ocupa intreaga zi. Fie ca este la munca, acasa sau chiar in terapie subiectele de conversatie sunt cele mai noi retete sau cele mai noi ingrediente. Doua intamplari fac ca aceasta stare de lucruri sa se zdruncine din temelii. Prima, una tragica implica moartea surorii sale si nevoia de a avea grija de fata acesteia, Zoe (Abigail Breslin). A doua implica sosirea unui nou bucatar, Nick (Aaron Eckhart). Daca Zoe ii modifica echilibrul de acasa, Nick este o amenintare pentru cel profesional.

Desi povestea nu e cine stie ce prima parte a filmului mi-a placut destul de mult. Catherine face un rol destul de credibil, am ramas placut impresionat de prestatia ei. Din pacate nu acelasi lucru il pot spune despre Aaron si Abigail. Nu pentru ca ar fi jucat prost, dimpotriva s-au descurcat foarte bine. Hiba este de scenariu. Nu as numi cele doua personaje stupide, dar sunt cu siguranta prea banale pentru a iesi in evidenta. Cu un material de calitate la indemana cred ca cei doi ar fi imbogatit aceasta pelicula.

Ramane un film dragut, fara scene memorabile dar pentru un mancacios ca mine a fost a fost o experienta placuta. Chiar mi-am facut un sandwich la 3 noaptea pentru ca altceva mai complicat nu stiu, dar l-am consumat cu aceeasi placere cu care actorii gustau preparatele exotice de care acest film abunda.

vineri, 26 octombrie 2007

Resident Evil: Extinction (2007) 5/10

Avand in vedere ca am vazut filmele precedente nu puteam sa-l ratez chiar pe aceasta care teoretic ar trebui sa incheie trilogia. Zic teoretic pentru ca finalul nu mi-a lasat deloc aceasta impresia. Paul Anderson si-a lasat mai mult decat o simpla portita pentru o continuare. Jocul nu l-am jucat si singurul motiv pentru care m-am uitat la primul a fost pentru ca mi-a placut parul rosu pe care l-a avut Milla in The Fifth Element.

Inca din debut filmul miroase a 28 Weeks Later. Intreg peisajul apocaliptic se afla sub dominatia mutantilor. Defapt sunt mai degraba zombie decat mutanti dar nu mi-a placut cum suna pluralul articulat. Omenirea este aproape in totalitate infectata, avem doar cateva enclave de supravietuitori cele mai organizate apartinand corporatiei Umbrella. Alice se plimba dintr-un loc in altul pe o motocicleta si la un moment dat se intersecteaza cu un grup de supravietuitori printre care gasim si cunostinte mai vechi.

Povestea este destul de searbada asa ca e nevoie de actiune de calitate pentru a evita plictisirea privitorului. De jocul actorilor nu zic nimic pentru ca seria nu s-a remarcat prin asa ceva asa ca puteti sa va imaginati si singuri cam pe la ce nivel se situeaza. Revenind la actiune cred ca este destul de bine realizata. Scenele de lupta cu mutantii lasa pe alocuri impresia de profesionalism chiar daca ar mai fi ceva de lucrat la secventele cand Alice tine piept mutantilor de una singura. Matrix ar putea fi un punct de reper aici.

Surprinzator, dar lipseste scena de sex obligatoriu din orice film horror de categorie inferioara. E ceva in neregula, oamenii acestia vor sa revolutieneze genul. Nu cred ca au reusit dar filmul nu m-a plictisit peste masura. Ma asteptam la un macel de proportii, macel a fost, proportii mai putine dar daca vreti sa vedeti cateva capete explodand la impactul cu proiectile metalice atunci merita trecut in vedere. Era sa uit ca filmul a avut si cateva scene pe care nu le-as numi chiar horror dar oricum de un suspans ridicat.

joi, 25 octombrie 2007

Good Luck Chuck (2007) 4/10

Exista filme proaste si exista filme proaste pe care trebuie neaparat sa le vezi. Cel putin in cazul meu, cand am vazut distributia mi-am dat seama ca acesta va fi filmul prost al anului. Exista un singur motiv pentru care acest film ar putea fi vizionat de cineva si eu vi-l ofer in imaginea alaturata, gratis si nelimitat. Clatiti-va ochii si apoi cautati ceva filme cu eticheta Vivid Entertainment pe coperta. WYSIWYG.

OK, poate am exagerat putin. Filmul nu e chiar atat de prost, am ras de cel putin 2 ori si de maxim 5 in decurs de o ora si jumatate. Unele filme nu se pot lauda nici macar cu atat. As vrea sa spun ca din acest scenariu ar putea iesi ceva interesant cu putina munca. Nu pot, Josh Stolberg si Steve Glenn s-au asigurat de acest lucru.

PS: Daca nu va place Jessica Alba (are you gay or what?) puteti scadea vreo 2 puncte din nota.

miercuri, 24 octombrie 2007

12 Angry Men (1957) 8/10

Cu toate ca are o intindere de doar 96 de minute filmul poarta o imensa incarcatura sufleteasca. In acest interval atat de scurt se decide viata unui om si mai mult decat atat, fiecare reuseste sa invete ceva despre persoana de langa el si chiar despre el. A reusit sa ma faca sa reflectez mult dupa ce distributia a disparut de pe ecran.

Filmul este povestea a 12 jurati care trebuie sa decida daca soarta unui tanar acuzat ca si-ar fi ucis tatal. In debutul filmului judecatorul ii avertizeaza ca in cazul in care il gasesc vinovat, tanarul va fi condamnat la moarte. In joc nu este doar libertatea unui om ci chiar viata lui. Primul vot al juratilor este de 11 in favoarea condamnarii si 1 impotriva. Pentru stabilirea unui verdict este nevoie de unanimitate.

Distributia, fara sa contina nume foarte sonore (cateva exceptii) duce greul acestui film. Practic intregul film se desfasoara in spatiul unei camarute astfel ca responsabilitatea scenaristului (Reginald Rose) si actorilor este foarte mare. Primul s-a descurcat excelent, dialogul este suficient de vioi pentru a nu plictisi, ba mai mult, in multe momente tensiunea atinge paroxismul mai ceva ca dupa o secventa de actiune.

Scenariul foarte bun ar fi fost inutil daca actorii nu ar fi reusit transmiterea lui marelui public. Dar echipa celor 12 (Martin Balsam, John Fiedler, Lee J. Cobb, E.G. Marshall, Jack Klugman, Ed Binns, Jack Warden, Henry Fonda, Joseph Sweeney, Ed Begley, George Voskovec, Robert Webber) izbuteste pe deplin acest lucru. Si mai mult decat atat, fiecare luat in parte e o personalitate distincta cu bune si rele dar impreuna alcatuiesc un singur personaj, dupa umila mea parere cel mai bun personaj colectiv din istoria cinematografiei. Este aproape imposibil sa nu ne regasim in cel putin unul dintre persoanje.

Regizorul Sidney Lumet a avut deasemenea o sarcina extrem de dificila. Dupa cum am mentionat, filmul are in mare 12 personaje si intreaga actiune se petrece intr-o camera. Astfel, coordonarea camerei de filmat este extrem de importanta si regizorul foloseste din plin toate trucurile meseriei pentru a alinia unghiul de filmare cu desfasurarea actiunii. Daca la inceput camera priveste de undeva de sus cu superioritate spre final unghiul de filmare este mult mai jos, mai umil, pentru a accentua parca si mai mult incertitudinea si zbuciumul interior a celor 12 jurati.

In final nu are importanta cine este criminalul ci mai degraba cat de siguri sunt juratii ca acel criminal este acuzatul.

3:10 to Yuma (2007) 7/10

Western-ul nu este un gen foarte popular pentru Hollywood-ul zilelor noastre. Imi vine greu sa mentionez macar un film bun din ultimul deceniu (Brokeback Mountain nu intra in categoria asta chiar daca e cu caiuboi). Astfel, asteptarile au fost destul de ridicate, spre bucuria mea nu am ramas dezamagit. Filmul de fata e un remake, dar cum nu-mi amintesc mare lucru despre originalul din 1957 ma voi limita doar la acesta. E foarte posibil sa-l fi vazut in copilarie cand mancam western-uri pe paine, subiectul mi se pare extrem familiar.

Ben Wade (Russell Crowe), un bandit fara scrupule, este capturat si trimis pentru judecata in oraselul Contention de unde urmeaza sa fie preluat de trenul de 3 si 10 spre Yuma. Dan Evans (Christian Bale) este un fermier disperat. Din cauza conflictelor cu mosierul local abia are ce pune pe masa familiei. Este la capatul puterilor si familia sa incepe sa-si piarda increderea in el. Astfel, accepta sa faca parte din escorta prizonierului, la inceput pentru bani. Drumul spre Contention nu va fi o plimbare, locotenentul lui Wade, Charlie Prince (Ben Foster), si banda acestuia vor face tot posibilul pentru ca transferul catre Yuma sa nu aiba loc.

Daca ar fi sa fac o comparatie cu western-urile clasice as remarca actiunea nu foarte abundenta din acest film. Sigur, avem cel putin 2-3 scene intense dar per total actiunea nu ocupa mai mult de un sfert din film. Restul e reprezentat in mare parte de duelul psihologic dintre Wade si Evans, doi oameni care la prima vedere par stereotipici dar care reusesc stabilirea unei relatii extrem de complexe. Practic aceasta este partea cea mai interesanta din film, toata aceasta joaca psihologica excelent regizata de James Mangold si interpretata stralucitor de cei doi actori.

Nu pot spune ca am fost surprins de prestatia protagonistilor. Ambii au facut roluri memorabile in trecut, Russell Crowe cel putin mi-a atras pentru prima data atentia intr-un alt western, The Quick and the Dead din 1995. O surpriza foarte placuta a fost Ben Foster, care impresioneaza in ciuda faptului ca aparitiile sale pe ecran nu au aceeasi intindere cu ale protagonistilor. Chiar as fi fost interesat sa aflu mai multe despre personajul sau, care desi pare stereotipic lasa impresia ca putea fi dezvoltat ceva mai mult. Nu ne sunt dezvaluite motivele atasamentului sau pentru Wade, dar putem cel putin sa le ghicim. Cred ca s-ar fi putut face un film intreg cel putin la fel de bun ca aceste din perspectiva banditilor.

Ca story, filmul are destul de multe nepotriviri. Pe alocuri pare fortat si in general nu prea lasa impresia de veridicitate. Daca ar fi doar acest aspect al filmului, nota ar fi fost mult mai mica. Pentru mine insa, mai importante au fost cele doua personaje si modul in care evolueaza relatia dintre ele. Am vrut sa las acest avertisment pentru a nu pleca spre cinema cu impresia gresita. Filmul este un western, avem pistoale, avem pusti, exista iuteala de mana dar accentul nu cade pe aceste aspecte.

duminică, 21 octombrie 2007

Kimi Campion!!!


Incredibilul s-a produs. Dupa o cursa absolut nebuna in care pe rand titlul de campion mondial virtual a trecut de la Hamilton la Alonso la Kimi la Alonso si apoi in final din nou la Kimi odata cu a doua oprire la boxe cand a iesit in fata lui Felipe. Dupa doua sezoane mai slabe, Ferrari revine din nou pe prima pozitie cu victorii atat la constructori cat si la piloti. Intr-un final, ghinionul teribil care l-a privat pe Michael sezonul trecut de un nou titlu mondial s-a mutat la adversari. Desi a castigat campionatul doar cu un punct avans Kimi se poate mandri cu 6 victorii fata de doar 4 ale contracandidatilor sai. Inconstant dar valoros! Am castigat!

Ratatouille (2007) 7/10

Imi plac animatiile ceva de speriat. Ma uit la tot ce apare si mai mult, incerc sa revad cat mai multe din animatiile copilariei. Cred ca mi se trage de la tatal meu, care urmareste si acum, cu aceeasi placere eternele episoade cu Tom and Jerry. Cand am vazut primele impresii legate de lansarea lui Ratatouille mi-am zis ca merita sansa sa fie vazut in cele mai bune conditii asa ca am asteptat proiectia la cinema, proiectie care a coincis cu lansarea DVD-ului. Cel putin in coltul uitat de lume in care traiesc.

Remy (voce Patton Oswalt) este un tanar sobolan binecuvantat cu un dar al mirosului si gustului foarte dezvoltat. Stie sa recunoasca fiecare ingredient dintr-un produs culinar si in consecinta dezvolta o pasiune destul de neobisnuita pentru gatit. Mentorul sau este bucatarul francez Auguste Gusteau (voce Brad Garrett) si Biblia sa, cartea acestuia, Anyone Can Cook. Pasiunea lui Remy nu este insa impartasita de numeroasa sa familie. Un accident la gatit are drept consecinta ruptura involuntara dintre Remy si familie, acesta se trezeste dintr-o data izolat de familie dar in acelasi timp in postura de a-si indepli visul de o viata, acela de a fi un mare bucatar.

Filmul urmeaza reteta Pixar cunoscuta, dar in acelasi timp ofera si suficienta originalitate pentru a nu se confunda cu Finding Nemo sau The Incredibles. Nu as zice ca nu e amuzant, umorul exista din belsug, dar parca nu are aceeasi importanta ca in productiile mai sus mentionate. In schimb personajele sunt mai bine conturate, cel putin eroul Remy reprezinta un nou standard in domeniu. Faptul ca nu poate vorbi cu oamenii pentru a-si transmite dorintele a fortat graficienii sa-l inzestreze cu o mimica de exceptie. Totul pare foarte natural si nu avem nevoie de nici un fel de subtitrare pentru a intelege ce se petrece in mintea eroului.

Acest lucru e facilitat si de evolutia tehnicii. Din punct de vedere tehnic filmul este fara repros. Pana acum Final Fantasy: The Spirits Within a reprezentat pentru mine un punct de referinta in domeniul animatiei asistatate. Ratatouille stabileste insa noi standarde in domeniul fotorealismului. Peisajele arata absolut impresionant, au fost momente cand ma intrebam daca nu cumva au inserat cadre reale, atat de uluitor arata totul. Din fericire de multe ori sunt introduse in cadru elemente specifice animatiei care ne amintesc ca totusi nu urmarim o pelicula filmata in ciuda faptului ca producatorii au inserat si cateva efecte specifice camerei de filmat (efect de focalizare, zoom progresiv).

Fara a-l nominaliza la titlul de cea mai buna animatie ever, cred ca Ratatouille merita mai mult decat o mentiune onorifica. Este fara indoiala cea mai buna animatie din acest an si un semn ca studiorile Pixar nu si-au pierdut indemanarea in ciuda faptului ca nu prea au parte de concurenta pe segmentul lor de activitate. De urmarit impreuna cu fetita, taticul bunicul sau pisica.

License to Wed (2007) 5/10

Ultimul film cu Robin Williams pe care l-am vazut cred ca a fost Good Will Hunting din 1997. Cum a cam trecut ceva vreme m-am gandit sa vad cum o mai duce, plus ca aveam dispozitia potrivita pentru o comedioara usurica. In privinta filmului nu m-am inselat deloc, e chiar usurel, Robin pe de alta parte mi s-a parut mult mai rigid decat in trecut. E posibil ca si eu sa ma fi schimbat, cert este ca impresia lasata nu a fost una buna, rolul usor jenant nu a adunat puncte pozitive deasemenea.

Se face ca in doi tineri (Mandy Moore si John Krasinski) se intalnesc, se plac si se decid sa se casatoreasca. Ea vrea neaparat ca nunta sa fie oficiata de Reverend Frank (Robin), el nu are obiectii. Cel putin nu pentru moment, ulterior va afla ca nunta nu va fi oficiata decat in cazul in care cei doi absolvesc un curs premarital menit sa dovedeasca legatura puternica dintre ei si faptul ca merita sa devina sot si sotie. Gasesc foarte inspirat afisul filmului, cei doi in pat despartiti de figura zambitoare a reverendului. O excelenta mostra de umor fin. Din pacate, echipa si-a consumat toata creativitatea pe afis, restul filmului nu beneficiaza de acelasi umor si e deseori chiar plictisitor.

Intriga e oarecum originala si primul sfert de ora chiar interesant. Apoi insa povestea intra pe fagasul arhicunoscut al filmelor de gen (bine la inceput - situatia incepe sa se inrautateasca - conflict mare aproape de final, totul pare naruit - the hero saves the day). Nu ma asteptam la altceva si as fi putut suporta subtirea story-ului daca macar m-as fi distrat. Dar cu exceptia catorva momente am fost mai serios decat la Titanic - la a 4-a vizionare.

I-as face un compliment lui Robin Williams daca i-as numi glumele anoste. Nu e neaparat vina lui, scenariul nu-l ajuta absolut deloc dar un actor de talia lui ar fi trebuit sa remarce acest lucru inainte de a accepta acest rol. Nici echipa Moore - Krasinski nu functioneaza mai bine. Aici se cuvine o mentiune, Moore reuseste o prestatie foarte credibila (nu chiar la fel de buna ca cea din American Dreamz dar oricum pe aproape) dar fada. Desi pare sa-si fi dat silinta nu a reusit deloc sa fie amuzanta. E tanara insa, mai are timp sa incerce.

O sa inchei spunand ca filmul nu e prost, e doar mediocru.

vineri, 19 octombrie 2007

BloodRayne II: Deliverance (2007) 1/10

Am vazut multe filme proaste. Am vazut si filme pentru care adjectivul proaste e un compliment. Dar pana acum nu mi-a fost dat sa indur o oroare mai mare ca acesta noua productie marca Boll. Uwe Boll. Nici nu stiu cu ce sa incep. Povestea e aproape amuzant de proasta, vampiri in vestul salbatic. Defapt filmul lasa mai degraba impresia ca a fost gandit ca un western si in ultima clipa maestrul Bou... aaa... Boll a deci sa-l transforme intr-un sequel. Nu ca ar fi iesit mai bine fara vampiri, dar macar ar fi avut ceva sens. Singurul moment cand filmul poate fi urmarit fara ca ochii sa sangereze este prezentarea distributiei de la inceput. Un colaj de poze cu imigranti, fermieri, trenuri samd menit sa ne introduca in atmosfera. Chiar si primul cadru cu o imagine panoramica a unor munti in zare are o trasatura artistica, din pacate totul se naruieste in clipa in care primul actor pune stapanire pe camera. Si de aici incolo totul merge doar in jos.

Am uitat pe unde am ramas cu story-ul, partea nasoala e ca Boll nu a suferit de aceeasi problema si incearca pana la final sa ne arata cat de cool este o vampirita cu 2 iatagane la spate si un pistol la cingatoare. Natassia Malthe arata intradevar extraordinar de bine, as zice chiar mai bine decat Kristanna in original dar ce folos. Daca ar fi fost un film porno probabil ca ar fi contat, dar asa... Cred ca Uwe ar face un imens serviciu umanitatii daca s-ar reprofila, cu siguranta BloodRayne: Suck Hard ar fi un succes de proportii.

Se pare ca pana anul trecut Uwe a profitat de o lege germana care ii rasplatea pe cei care investeau in filme. Practic trebuiau sa plateasca taxe doar in cazul in care faceau profit, altfel erau asigurati. Si cu Boll chiar nu aveau cum sa aiba grija profitului asa ca toata lumea era fericita. Acum ca legea a fost eliminata sper ca Uwe sa-si caute vocatie in alte domenii, daca se poate chiar pe alte planete. Am auzit ca daca ai suficienti bani poti cumpara un loc intr-o naveta spatiala, in acest caz as fi primul care as scoate bani din buzunar pentru a-i oferi lui Boll o calatorie dus pana pe Saturn.

Ca sa inchei, nu avem sex, sange este mult prea putin, efectele speciale au aroma de Duron la 700Mhz, sunetul pare inregistrat pe aparatul Gloria a bunicii si trebuie sa recunosc ca am in acvariu cel putin doi pesti mai expresivi decat Billy the Kid (Zack Ward).

miercuri, 10 octombrie 2007

Planet Terror (2007) 9/10

Nu e o sarcina facila recrearea unui film de categoria B din anii 70. Trebuie realizata o atmosfera unica fara a cadea in derizoriu. Am fost un martor al fenomenului TeleM in Iasi asa ca am vazut partea mea de filme B. TeleM este o televiziune ieseana care s-a lansat candva dupa revolutia si s-a facut cunoscuta prin abundenta filmelor de actiune pe care le difuza. Ceva in genul ProTv-ul de acum cativa ani dar la o scara mult mai mare. Surprinzator sau nu, pentru o perioada au avut un succes enorm, toata lumea facea diferite modificari antenelor si televizoarelor pentru a prinde postul, Cichi Chan, Vandam, Brusli si altii erau subiectii discutiilor de a doua zi. Este impresionat cum s-a reusit reproducerea acelor pelicule dar in asa fel incat m-am simtit ca atunci cand am vazut primul film la TeleM, intr-o seara de ianuarie, pe un televizor Sport alb-negru, plin de purici si pe care trebuia sa-l lovesc ocazional pentru ca imaginea incepea sa se dea peste cap. Nu-mi mai aduc aminte ce film era, cu cine sau cu ce, dar as putea descrie pana in cel mai mic detaliu unele scene.

Comparatia cu Death Proof este aproape obligatorie dar diferentele sunt evidente. Planet Terror este mult mai aproape de filmele pe care incearca sa le emuleze spre deosebire de Death Proof care lasa oarecum o impresie de finisare calitativa. Aici totul este prost. Efectele speciale sunt absolut jalnice, actorii sunt ingrozitori si povestea execrabila. Cu toate acestea, pentru mine, Planet Terror a fost cel mai bun film din anul 2007. Nu cel mai bun film de actiune, nu cea mai buna parodie si nici macar cea mai buna comedie ci cel mai bun film si punct. Poate pentru ca e un film bolnav, sau poate pentru ca nimeni nu s-a mai gandit pana acum sa introduca un moped de 30cm intr-o urmarire pe strada si pentru ca nu am crezut ca se poate face rocket jump cu o mitraliera in locul unui picior.

Rodriguez nu face nici un fel de compromis si nu se da in laturi de la nimic si pentru acest lucru a castigat respectul meu. Probabil ca nu e cel mai bun regizor in viata, dar in materie de entertaining nu are nevoie de nici un profesor.

luni, 8 octombrie 2007

Dragostea nu se invata, contraceptia da!

In timp ce navigam prin Tudor o domnisoara mi-a intins un pliant. Din obisnuinta l-am luat, pregatit sa-l arunc la primul cos dupa ce ma fac ca-l consult. Am citit:

...lasa-l pe el sa faca primul pas...
...nu-ti dezvalui sentimentele pana nu esti sigura ca ti le impartaseste...
...cum il domesticesti asa il ai...
...testeaza-i fidelitatea cu cea mai buna prietena...
...nu merge pana la capat pana nu il ai sub papuc...

Oh my... am fost confundat cu o membra a organizatiei Tineretul hitlerist pentru ele. E adevarat ca eram proaspat barbierit si sunt oarecum magulit ca am fost confundat cu o reprezentata a sexului frumos. Trebuie sa cumpar mai mult aftershave, se pare ca are efect.

Oricum, pliantul era intocmit de o cunoscuta companie farmaceutica si milita pentru folosirea pilulei contraceptive, care asa cum sustin ei, are si efecte terapeutice. Este ironic faptul ca aceste mesaje de emancipare feminina isi gasesc locul intr-un manifest care promoveaza mutarea responsabilitatii in cadrul contraceptiei de pe umerii barbatului pe cei ai femeii.

luni, 1 octombrie 2007

North by Northwest (1959) 8/10

Hitchcock este probabil primul regizor pe care l-am apreciat cu adevarat. The Birds a ocupat multa vreme locul fruntas in topul preferintelor mele. Cel putin pana am trecut de varsta de 10 ani si atentia mi-a fost atrasa de Bloodsport cu Van Damme. North by Northwest l-am vazut prima data putin dupa revolutie, la Cinemateca. Tata mi-a spus, vezi ca e un film cu spionaj in seara asta. Ce-ar putea dori mai mult un copil de 8 ani? E inutil sa mai spun ca filmul mi-a ramas atat de bine intiparit in minte, incat astazi, la a patra vizionare mi-am amintit exact reactiile pe care le-am avut prima data. Cum l-am invidiat pe Cary Grant pentru raspunsurile ironice si sangele rece. Cum am ras fara oprire la goana nocturna sub influenta alcoolului si cum am ramas mut cand Thornhill s-a trezit cu arma crimei in mana pentru ca mai apoi sa izbucnesc in ras la declansarea blitz-ului. Intreg filmul este ca un carusel care te poarta cu maiestrie cand in sus, cand in jos, aproape fara nici o intrerupere. Razi, te sperii, devii nedumerit, iar razi, iar te sperii, aplauzi si in final rosesti cand trenul intra in tunel.

Spre deosebire de alte productii ale maestrului, North by Northwest nu lasa mult loc interpretarilor. Ceea ce vezi e ceea ce primesti. O pelicula de actiune condimentata cu mister si umor fin servita cu o garnitura romantica. Este inutil sa cautam simbolistica sau intelesuri ascunse, tot ce avem de facut este sa ne asezam in fotoliu si sa lasam filmul sa se desfasoare.

Roger O. Thornhill (Cary Grant), un director de marketing din New York este confundat cu un agent secret si rapit de un grup de spioni. De aici actiunea se precipita, Roger incearca la inceput sa dovedeasca ca s-a facut o greseala, dar in cele din urma este nevoit sa preia rolul agentului George Kaplan, timp in care este urmarit de-a lungul Statelor Unite de spioni inamici si agenti federali deopotriva. Singurul ajutor il gaseste in bratele frumoasei Eve Kendall (Eva Marie Saint) care poarta deasemenea un secret.

Jocul actorilor nu are un rol primordial aici, accentul cade mai mult pe actiune si dialog. Nu pot sa spun nimic negativ la acest capitol, fiecare isi face treaba exemplar si faptul ca reusesc acest lucru fara a atrage prea mult atentia e un mare plus. Ar fi totusi scena urmaririi din debut, acolo Cary Grant face un numar de calitate dar am ras prea mult ca sa fi avut timp sa remarc altceva.

Filmul e facut aproape in intregime in studio dar decorurile sunt extrem de spectaculoase si in acelasi timp foarte credibile. Poate singura exceptie ar fi scena urmaririi amintita mai sus, dar dupa cum am spus, acolo Cary Grant e elementul principal si nu masina sau drumul. O scena foarte importanta, goana prin campul de porumb cu avionul in spate a fost executata pe teren si asta doar pentru ca era imposibila realizarea in studio cu acelasi nivel de detaliu.

Fanii filmelor clasice sunt sigur ca nu l-au ratat. Pentru cei care nu au gasit placerea vizionarii acest clasici acest film este ocazia perfecta. Cuprinde elemente definitorii pentru acea epoca dar in acelasi timp este suficient de dinamic pentru a nu plictisi.

miercuri, 26 septembrie 2007

Transformers (2007) 5/10

Imi aduc aminte prea putin din desenele animate post decembriste care au rulat la noi ca sa pot face o comparatie. Stiu doar ca m-au impresionat in mod pozitiv, lucru pe care nu il pot afirma despre aceasta productie. Sigur, are cateva pasaje interesante dar actiunea mi s-a parut plicticoasa. Si daca un film de actiune devine plictisitor e foarte grav. Intamplarea a facut sa vad acest film la putin timp dupa Armageddon si astfel mi-a fost usor sa remarc asemanarile dintre scenele de actiune. Michael Bay are un stil extrem de obositor, cu scene foarte fragmentate, probabil in ideea de accentua starea de tensiune si de incertitudine. Pe mine insa ma enerveaza sa vad o scena de actiune filmata din 10 unghiuri cu schimbari de perspectiva la fiecare 2-3 secunde.

Avem parte de o batalie intre roboti care pot lua orice forma (au totusi tendinta de a imita masinile GM). De o parte a baricadei se situeaza Autobotii (baietii buni condusi de Optimus Prime) de cealalta Decepticonii (sub comanda lui Megatron). Sursa conflictului este un cub, sursa energiei pure, care confera posesorului puteri nelimitate. Soarta intregii omeniri este in joc, omenire reprezentate de un super erou cu aura de tocilar (Shia LaBeouf), inevitabila partenera feminina (Megan Fox), o trupa de bravi soldati americani si nu in ultimul rand o calculatorista cu accent australian si look de supermodel (Rachael Taylor) impreuna cu hackerul virgin pasionat de jocurile pe calculator (Anthony Anderson).

Filmul are calitatea de a nu se lua prea mult in serios, spre deosebire de sus amintitul Armageddon. Umorul este la el acasa si paradoxal nu e deloc enervant sau jenant. Scene ca cea in care robotii se ascund in gradina de privirea iscoditoare a proprietarului au darul de a ne mai distrage atentia de la actiune cu o portie sanatoasa de ras. Deasemenea, spre surprinderea mea, actorii s-au descurcat in mod onorabil. Ma asteptam la asa ceva din partea lui Jon Voight sau John Turturro dar Shia LaBeouf a fost chiar o surpriza foarte placuta. Nu e chiar un necunoscut pentru ca beneficiaza de o filmografie destul de bogata pentru varsta lui dar nu l-am mai vazut pana acum in postaza de protagonist. Acum ca si-a castigat notorietatea se poate concentra si pe filme mai serioase, potentialul exista.

Cu cele 2 ore si 14 minute filmul e cu vreo 60 de minute mai lung decat ar fi trebuit. Si faptul ca partea importanta de actiune, batalia dintre roboti se petrece undeva in ultima jumatate de ora nu ajuta deloc. Pana la inceputul bataliei filmul a fost excelent proportionat intre actiune, umor si story. In final toata placinta este inghitita de actiune si pacatele lui Bay ies la iveala. Si daca ma gandesc bine nu sunt doar ale lui Bay, multe din filmele de actiune din ultima vreme au folosit excesiv de mult efectele speciale, pana la saturare. Amintesc aici numai 300 dar sunt mult mai multe. Si daca macar ar fi fost de calitate as fi trecut cu vederea. Acum nu vreau sa intelegeti ca efectele nu ar fi credibile. Din contra, sunt extrem de realiste. Cel putin Autobotii sunt excelent realizati, as zice chiar cu adevarata arta. Dar ce folos ca avem roboti admirabili pana la cel mai mic detaliu, ce folos ca animatiile de transformare masina-robot si robot masina sunt impresionante daca secventele sunt macelarite de abilitatile numitului regizor. Lupta finala dintre Optimus si Megatron, care ar fi trebuit sa fie punctul culminant al intregului film se transforma intr-un atac vizual asupra simturilor. Cadrele se succed cu repeziciune, se distinge explozie aici, una dincolo, o cladire in flacari in spate, lasa impresia adrenalinei pure pentru ca la final sa te intrebi cine pe cine a batut, cine a trecut prin cladire si cine a explodat. E foarte usor sa creezi haos, e foarte dificil sa creezi haos organizat.

Pe langa faptul ca e probabil cea mai scumpa reclama facuta jucariilor Hasbro filmul nu se sfieste sa ofere expunere si altor marci comerciale. Daca reclama facuta masinilor e de inteles, trebuiau sa se transforme in ceva sunt secvente cu adevarat deranjante ca cea in care se face prim plan pe un card de 2Gb suficient de lung pentru ca toata lumea sa remarce brandul inscriptionat. Astfel de cadre nu au absolut nici o valoare in desfasurarea actiunii, fara ele filmul nu pierde nimic dar cu ele mai adauga cateva puncte la nemultumirea privitorului care nu a platit bani pentru a urmari o reclama. Deasemenea, cred ca singurul cadru cu o masina europeana a fost cu un BMW pentru o fractiune de secunda inainte de a fi strivit de un robot de 100 de tone.

Nu e un film foarte prost. Comparat cu Armageddon e chiar un progres evident dar mai e mult pana departe. Cealalta franciza animata a verii TMNT, fara a fi lipsita de puncte negative, mi s-a parut superioara.

marți, 25 septembrie 2007

22 sep 2007 - Ziua fara masina

Ziua fara masina a fost si in acest an o imensa bataie de joc. In aceasta privinta asteptarile nu mi-au fost deloc inselate. S-a mentinut tendinta de reducere a "zonei libere". Anul acesta perimetrul a cuprins cam 3 strazi, dintre care putem elimina Stefan cel Mare care se inchide oricum in weekend si Cuza Voda unde circula doar tramvaiele. Daca stau bine si ma gandesc, a fost inchisa o suprafata mai mare cu ocazia dublului miting PSD-PD inaintea Referendumului.


Singura mea satisfactie a fost parada biciclistilor, care ar fi trebuit sa atraga atentia celorlalti participanti la trafic si conducerii locale asupra problemelor cu care se confrunta ciclismul iesean. Participarea a fost dezamagitor de subire, sa fi fost vreo 20-30 de oameni. Am incurcat o singura banda de circulatie pret de jumatate de ora si cam asta a fost tot. In afara de 10 secunde la stiri si posibil cateva randuri intr-un ziar nu cred ca am avut vreun impact.

Hai sa nu zic numai de rau. A fost si frumos, orice iesire in grup e frumoasa si nici aceasta nu a fost o exceptie. Practic nu cred ca am realizat nimic, dar ne-am simtit bine in pielea noastra pentru jumatate de ora si cred ca asta conteaza. Raman cu speranta sa facem ceva mai mare si mai frumos pentru la anu`.

duminică, 23 septembrie 2007

Clarkson: The Good, the Bad & the Ugly (2006) (V) 4/10

Nu urmaresc in mod curent emisiunea Top Gear dar ideea documentarului mi-a placut. O comparatie intre masinile europene si cele europene nu poate iesi decat cu scantei. Si chiar a iesit, la propriu. Daca o sarmana Toyota Prius a scapat cu doar cateva sute de gloante in caroserie un Harley a fost pur si simplu pulverizat de o incarcatura exploziva si un Park Avenue a sfarsit in mici bucatele.

Sincer ma asteptam la ceva serios, dar "documentarul" e departe de asa ceva. Se vrea a fi o abordare umoristica dar sufera de o mare problema. Jeremy Clarkson nu este actor si cu atat mai putin nu este comedian. Este un sofer fantastic, am ramas uimit de cum conduce masinile alea dintr-o parte a pistei pe alta, dar nu e amuzant absolut deloc. Si placa devine obositoare dupa primele doua ascultari. De la inceput pana la sfarsit misto-ul este la el acasa. Se incepe intr-o nota optimista si apoi vine bomba. Prima data am ras, a doua am zambit si a treia oare deja a inceput sa ma enerveze. Deci ca si comedie nu spune mare lucru.

Nici partea serioasa a productiei nu straluceste. Sigur, e interesant sa vezi care masina urca prima pe un munte dintre un Hummer, un Escalade si un Range Rover. Testul nu are absolut nici o valoare practica insa pentru ca in mod evident masinile nu sunt etalonate in mod egal. Cand se pleaca de la premisa ca masinile americane sunt proaste e usor sa demonstrezi ca afirmatia e adevarata cand ai o camera de filmat si o foarfeca.

Ca sa nu zic numai de rau o sa amintesc ca filmuletele cu masini sunt delicioase. Derapajele de care se abuzeaza sunt extrem de spectaculoase si filmul merita urmarit de orice pasionat de masini chiar si numai din acest motiv.

sâmbătă, 22 septembrie 2007

Armageddon (1998/I) 5/10


Q:Stiti de ce nu a jucat Bruce Willis in Titanic?
A:Pentru ca ii salva pe toti!

vineri, 21 septembrie 2007

Grandma's Boy (2006) 3/10

Adam Sandler loveste din nou. De aceasta data prin intermediul companiei Happy Madison Productions. M-am obisnuita deja cu repertoriul lui, alternanta filmelor suportabile cu adevarate deseuri nu mai e surpriza. Nu am stiut din ce an e filmul inainte sa ma uit la el si am crezut ca e un proiect nou facut dupa I Now Pronounce You Chuck and Larry caz in care ar fi putut fi un film suportabil. Din pacate e din 2006, inainte de Click...

Alex (Allen Covert) e un betatester de 35 de ani care isi petrece mare parte din viata jucandu-se pe Xbox cu tineri care au jumatate din varsta lui. Din cauza unor neintelegeri financiare este dat afara din casa si nevoit sa se mute cu bunica sa (Doris Roberts) si cele doua prietene ale ei (Shirley Jones si Shirley Knight). Batranele se dovedesc a fi "de gasca" si chiar il ajuta in stabilirea unei relatiei cu noua membra a echipei de productie, Samantha (Linda Cardellini).

Distributia e chiar interesanta, Linda Cardellini s-a descurcat onorabil in ER, mai este Doris Roberst din Everybody Loves Raymond unde a jucat cu succes un rol oarecum asemanator. Ar mai fi si faptul ca

Allen Covert seamana seamana surprinzator de bine cu Mel Gibson mai tinerel dar o sa trec asta la capitolul ciudatenii. Nu lipsesc din distributie obisnuitele prezente din Happy Madison ca Rob Schneider si David Spade. Daca pe ei ii inteleg oarecum cum au esuat intr-un asemenea proiect imi este imposibil sa gasesc o justificare pentru prezenta lui Doris Roberts. E drept ca Everybody Loves Raymond nu mai ruleaza dar chiar atat de mult sa-i fi lipsit actoria? Probabil a semnat inainte sa citeasca scenariul si nu a mai putut renunta. Probabil acesta este si motivul pentru care joaca atat de prost, nu-si da interesul nici macar pentru o clipa. Linda Cardellini s-a descurcat onorabil in ER si mi-a placut si aici. E drept ca mare lucru nu a avut de facut dar e acolo, si-a dat silinta. Acceptabil mi s-a parut si Allen Covert dar din pacate pentru el materialul avut la dispozitie nu i-a facut nici un favor. Poate data viitoare.

Daca ar fi sa rezum filmul in doua scene probabil ca as gasi ceva amuzant cu care sa fac un rezumat de nota 10. Din nefericire filmul are 90 de minute si chiar daca ocazional (cam la fiecare 20 de minute) se mai gaseste cate o faza amuzanta per total filmul e absolut jenant. E ceva sa nu gasesti amuzanta o anumita gluma, poate nu ai inteles-o, poate nu e genul tau de umor. Dar glumele de aici trec din categoria umorului neinteles si intra in emsifera penibilului. Cred ca asta e cuvantul care poate caracteriza acest film, penibil.

JAG - Sezonul 1

Seriale cu avocati s-au mai facut. Ba chiar prea multe in ultima vreme ca sa mai impresioneze pe cineva. Productia de fata reuseste insa sa iasa din multime, nu e show-ul cu avocati obisnuiti. JAG vine de la Judge Advocate General si este un fel de departament legal al Fortelor Armate. Membrii acestui departament sunt in esenta avocati si procurori diferenta fiind facuta de faptul ca se ocupa in special de Codul Militar. Protagonistii nu sunt nici ei simpli functionari, de exemplu eroul principal, Lt. Harmon 'Harm' Rabb (David James Elliott), este un fost pilot in marina. Din cauza unor probleme cu vederea pe timp de noapte este nevoit sa renunte la aviatia si sa ocupe un loc in sala de judecata. Cel putin in teorie pentru ca in practica Harm nu este aproape cu nimic diferit de Maverick in Top Gun.

Cea mai mare parte a sezonului 1 se petrece pe teren. Harm, impreuna cu partenera sa, Lt. Meg Austin (Tracey Needham) investigheaza tot felul de ilegalitati petrecute pe domeniul militar. Domeniu care cuprinde portavioane, submarine, distrugatoare, baze militare etc. Neregurile variaza de la un simplu furt pana la crima. Harm pune in slujba legii tot arsenalul de care dispune, nu e genul de avocat care sa stea in birou. Defapt foarte rar vedem o sala de judecata din interior, in general probleme se rezolva in cala unui portavion sau cockpitul unui Tomcat.

Serialul beneficiaza de o serie de imagini care infatiseaza Marina in special in toata splendoarea ei. Avem parte de cateva dueluri aeriene care rivalizeaza pana la un punct cu cele din Top Gun si lupte navale asemanatoare cu ce am vazut in The Hunt for Red October. Si nu spun acest lucru intamplator pentru ca s-au folosit imagini din aceste filme. Asta pana cei din Armata au realizat ce reclama imensa le face aceasta productie si in consecinta au oferit producatorilor acces liber la materialul militar.

Realismul nu e la el acasa in aceasta productie. Cine cauta veridicitate va trebui sa se orienteze in alta directie. Dar pentru 45 de minute de actiune cu oameni in uniforma serialul chiar merita o mica recomandare. Trebuie inchisi putin ochii la faptul ca fiecare episod are un happy-end si ca americanii sunt intotdeauna baietii buni si daca ceva merge prost sigur e mana chinezilor, rusilor sau nord coreenilor.

sâmbătă, 15 septembrie 2007

The Girl Next Door (2004) 6/10

Din punctul meu de vedere Elisha e una dintre cele mai frumoase actrite de la Hollywood dar vai cat de prost poate sa joace in prima jumatate a filmului. Mai pe urma isi mai da drumul, dar inceputul e cu adevarat groaznic. In spatele scenariului acestui film sunt baietii responsabili cu Van Wilder (Brent Goldberg si David Wagner). De aceasta data nu s-au descurcat chiar atat de prost, ba chiar pe alocuri destul de bine.

Povestea e o adevarata fantezie, pe care la un moment dat fiecare am avut-o. Matthew Kidman (Emile Hirsch) e un tanar obisnuit aflat in ultimul an de liceu. Desi are ambitii foarte mari, vrea sa ajunga presedinte, cu impulsivitatea sta mai prost. Nu face niciodata nimic iesit din comun, intotdeauna se poarta exact cum te-ai fi asteptat de la el. Pana o intalneste pe Danielle (Elisha Cuthbert) o actrita in filme pentru adulti care se muta pe strada sa.

Luke Greenfield care semneaza acest film si-a dat seama care sunt punctele forte ale acestui film, pe de o parte Elisha si pe cealalta parte sexul. Aceasta asociere este suficienta pentru a face lumea sa vina la film si profita din plin. Aproape fiecare scena are o anumita conotatie sexuala. Deasemenea a facut tot posibilul ca Elisha sa iasa in evidenta (nu ca ar fi avut nevoie) de la imbracamintea provocatoare pana la scena in care apare in cadrul usii cu apa siroind: I`m all wet! Can I come in?

Pe alocuri scenariul e chiar amuzant, sunt cateva poante chiar reusite care mai adauga ceva condiment atmosferei incinse. Majoritatea sunt insa cu tenta sexuala: Eli : Goddammit Matt! I swear to God if you don't fuck her, I'll kill myself! Matt! Please! Please, Matt! Fuck her for me! For me!

Emile Hirsch e destul de cumintel. Nu prea iese in evidenta cu nimic, nu ca ar fi fost sarcina lui sa iasa in evidenta. Doar e pe scaunul pasagerului. Timothy Olyphant (baiatul rau) face insa un rol de zile mari. E absolut perfect. L-am vazut in doar 2 sau 3 filme pana acum dar am fost placut impresionatde fiecare data. Omul are viitor, ii lipseste doar un rol intr-un film mare. Chiar sunt curios cum se va descurca cu baietii mari.

Coloana sonoara este foarte ritmata si se potriveste perfect peliculei. Printre altele am recunoscut din de butul lui Donnie Darko melodia The Killing Moon in interpretarea Echo & The Bunnymen.

Nu e un film pretentios. Nu incearca sa reinventeze apa calda, este exact ce vezi pe coperta, nimic mai mult, nimic mai putin. Pentru mine a meritat, sper ca si pentru voi.

vineri, 14 septembrie 2007

Van Wilder (2002) 4/10

Van Wilder (Ryan Reynolds) se pregateste pentru al saptelea an de facultate. Si nu pentru ca nu ar putea sa termine facultatea ci pentru ca nu vrea. In campus este rege, toti studentii il privesc cu respect, toti vin la el pentru un sfat. Este viata pe care si-o doreste. Tatal sau nu este de aceeasi parere si ii inchide contul. Daca vrea sa ramana in scoala trebuie sa stranga bani pentru asta, si trebuie sa-i stranga repede. In acelasi timp, o jurnalista foarte atractiva, Gwen Pearson (Tara Reid) este trimisa sa scrie un reportaj despre el. Van incearca sa-i intre in gratii fara a neglija faptul ca o multime de tineri depind de el si de petrecerile pe care le organizeaza.

Cei doi scenaristi (Brent Goldberg si David Wagner) au mai colaborat Saving Ryan's Privates o parodie in care un grup de soldati trebuie sa salveze penisul camaradului lor. Asta ca sa va faceti o idee despre tipul de umor la care sa va asteptati. Scenariul este subtire de tot, singurul scop al plotului este sa asigure un motiv pentru gagurile obisnuite. As vrea sa-l pot compara cu American Pie dar ar iesi in inferioritate la aproape fiecare capitol. Doar doua exceptii ar fi, una reprezinta gradul de repulsie provocat de unele glume care in acest caz atinge cote maxime si a doua ar fi numarul perechilor de sani care se perinda pe ecran. Si al acest capitol Van Wilder castiga fara probleme. Lipsesc insa umorul de calitate, un story cat de cat evoluat si personajele memorabile.

Van Wilder ar putea fi un asemenea personaj daca i s-ar fi acordat mai multa atentie. Ryan Reynolds are un potential foarte bun, peste cel a lui Jason Biggs de exemplu dar din pacate nu este exploatat absolut deloc. La fel si Tara Reid care nici macar nu-si da interesul insa. Avand in vedere materialul cu care a lucrat, chiar nu pot sa o condamn.

Fara doar si poate pentru o anumita categorie de varsta filmul poate fi extrem de amuzant. Daca este public pentru Trasniti in NATO atunci trebuie sa fie si pentru acest film. Pentru restul insa, filmul e de evitat.

joi, 13 septembrie 2007

Top Gun (1986) 6/10

Un alt film care mi-a marcat copilaria. Dupa ce am vazut Top Gun faceam grupuri de copii pe biciclete, unii dintre noi eram americani altii erau rusi. Scopul era sa ajungem in spatele adversarului pentru cateva secunde, timp in care consideram ca l-am doborat si iesea din joc. Nu mai trebuie sa va spun ca baietii buni erau pentru noi americanii, in ciuda apropierii geo-politice de URSS.
Cred ca aveam un ochi critic format inca de pe atunci pentru ca nu prea am urmarit cu atentia romanta dintre Maverick (Tom Cruise) si Charlie (Kelly McGillis). Tot ce ma interesa erau luptele aeriene, ce se petrece la sol confera un interes minim.

Maverick si copilotul sau Goose (Anthony Edwards) sunt alesi pentru un stagiu de pregatire la cea mai prestigioasa scoala de aviatie pentru Marina, Top Gun. Maverick este tipul pilotului rebel care se crede stapanul inaltimilor si executa tot timpul manevre spectaculoase dar foarte periculoase incercand sa demonstreze ca este cel mai bun din lume. La Top Gun, principalul sau rival este Ice (Val Kilmer) un pilot la fel de talentat dar mult mai rece si calculat.

Mare parte din actiunea filmului are loc in aer unde pilotii sunt angajati in dueluri furioase intre ei, cu instructorii si in 2 randuri cu aparate MiG 28 inamice in largul Oceanului Indian. E foarte greu sa transferi pe pelicula o batalie aeriana, asa numitul dogfight. Nu suntem obisnuiti cu o lume complet 3D. Aparatele fac miscari aparent haotice, sus-jos, stanga-dreapta, stanga-jos, intoarcere la 180 de grade etc. E meritul regizorului Tony Scott ca a reusit sa puna o oarecare ordine in acest haos, unghirile de filmare excelent alese si montajul inspirat au ajutat mult la mentinerea unei perspective asupra luptei fara a lasa impresia ca avioanele urmeaza un traseu bine stabilit ca un tren pe sine.

Din pacate nu pot spune acelasi lucru si despre scenele de la sol. Principalul vinovat pentru subtirea lor este echipa de scenaristi (Jim Cash si Jack Epps Jr.). Daca personajele sunt oarecum interesante si cu ceva potential dialogurile sunt plictisitoare in cel mai bun caz. Practic o suma de clisee aruncate pentru a umple golul dintre doua secvente aviatice. Totul, incepand cu duelul verbal dintre cei doi piloti si pana la relatia amoroasa dintre Maverick si Charlie geme de stereotipuri la fiecare cadru. Coloana sonora este insa destul de solida pe parcursul intregului film, lucru care face trecerea la scenele terestre mai putin dureroasa. De altfel filmul a castigat un premiu Oscar pentru melodia Take My Breath Away.

Am gasit pe internet o multime de referinte privitoare la elementul homo-erotic din Top Gun. Mai jos opinia lui Tarantino despre adevaratul plot din Top Gun.



Tom Cruise mi-a lasat o impresie buna, la fel ca si Val Kilmer. Remarcatul meu este insa Anthony Edwards. I-am recunoscut vocea din primele cadre dar mi-a luat mai bine de jumatate da film sa-mi dau seama de unde imi este atata de familiara. Raspunsul este Dr. Mark Greene din ER. Regret ca a avut o soarta similiara in ambele show-uri.

Homo-erotic sau nu filmul a reprezentat o excelenta reclama pentru Marina Americana care s-a confruntat cu o crestere a cererilor de inrolare imediat dupa lansarea filmului. Din acest punct de vedere a fost un real succes. Raman cu satisfactia ca filmul castiga in calitate direct proportional cu inaltimea fata de sol.

luni, 10 septembrie 2007

The TV Set (2006) 7/10

Ca un devorator de seriale ce sunt de multe ori m-am intrebat cum ajung toate porcariile pe sticla. Si nu ma refer numai la serialele de la noi, care intre noi fie vorba sunt undeva sub jalnic dar si la seriale americane pe care le vedem in grila sezon de sezon. Ei bine, acest film incearca sa raspunda la aceste intrebari si cred ca pentru prima data imi pare rau pentru scenaristii care fac "La Bloc".

Mike (David Duchovny) se afla cu scenariul sau foarte aproape de productie. Propunerea sa a fost intampinata cu caldura, producatorii cred ca materialul e foarte bun si urmeaza doar sa aleaga actorii principali si sa filmeze pilotul. Ince incet insa pamantul incepe sa-i fuga de sub picioare si realizeaza ca trebuie sa faca o multime de compromisuri pentru ca serialul sa vada lumina reflectoarelor. Filmul trateaza modul in care ideea principala a autorului trece prin filtrul producatorilor inainte de productia efectiva. Cine se adapteaza cel mai bine la aceste constrangeri castiga.

Jake Kasdan (regizor si scenarist) a reusit sa ne introduca in aceasta atmosfera din spatele cortinei foarte natural. Pe alocuri filmul arata mai mult a documentar, modul de filmare favorizeaza acest lucru si ii da in acelasi timp un aer de autenticitate. Dialogul este putin cam prea rigid, lucru ce afecteaza imersiunea. Exista o anumita discrepanta intre ce vedem pe ecran si ce auzim in boxe, lucru mai vizibil in prima jumatate a filmului cand impresia de documentar e mai pregnanta.

Personajele sunt destul de stereotipice. De la baiatul destept (David Duchovny) si pana la producatorul cu idei fixe (Sigourney Weaver) e loc de mult mai bine. Aceste limitari sunt insa compensate intr-o oarecare masura de jocul excelent al actorilor, cel putin cei 2 amintiti mai sus fac o treaba excelenta.

De obicei apreciez un film scurt. Cred ca majoritatea filmelor ar trebui sa dureze 1 ora si jumatate cel mult, cred ca mi se trage de la prea multe seriale urmarite. De aceasta data am simtit insa ca filmul a fost prea scurt. Ar fi trebuit sa aiba inca jumatate de ora in plus sau sa fi renuntat la o parte din plot-urile secundare. De exemplu Richard McAllister (Ioan Gruffudd) este un personaj foarte interesant dar povestea sa nu este dezvoltata suficient astfel ca nu este clar ce rol a avut in cadrul organizatiei. As fi preferat sa fie omul din background pe care sa-l vad numai la intalniri decat sa ne fie oferit un inceput de conflict cu sotia sa care sa fie lasat in coada de peste. Deasemenea nu e foarte clar ce tip de serial se face. Inclin sa cred ca e un sitcom, dar scenariul original este aproape lipsit de umor si povestea pare mai degraba adaptata pentru o drama. Putina mai multa atentie si in cazul acestui aspect nu ar fi stricat.

In incheiere vreau sa-i transmit ceva varului meu cu referire la serial: Vere, thats how crap is made!

24 - Season 3

Serialul este contruit dupa o reteta unica. Fiecare episod are lungimea unei ore in timp real (minus reclame) si intregul sezon dureaza 24 de ore. In aceste conditii trebuie facute cateva artificii tehnice pentru a nu avea prea multi timpi morti pe ecran. Cel mai vizibil este transportul persoanelor. Fie ca e facut cu masina, elicopterul sau avionul dureaza incredibil de putin, dar e un pret mic platit pentru a avea o actiune cursiva. Deasemenea pe langa story-ul principal avem o serie de naratiuni secundare menite sa umple golurile. Desi nu sunt la fel de interesante ofera totusi o alternativa si o schimbare de decor.

Totul incepe cu aparitia unui cadavru infectat cu un virus experimental cu o rata a moratalitatii apropiata de 100% si fara nici un vaccin cunoscut. Langa cadavru este gasit un biletel prin care se cere eliberarea traficantului de droguri Ramon Salazar (Joaquim de Almeida). In caz contrar virusul va fi eliberat intr-o locatie publica. Salazar a fost arestat nu cu mult timp un urma de catre Jack Bauer (Kiefer Sutherland) dupa o foarte lunga activitate sub acoperire. Cade in sarcina lui sa afle cine este in posesia virusului si sa neuntralize amenintarea.

Asa cum ne-am obisnuit deja povestea nu este chiar atat de simpla. Pe masura ce ancheta avanseaza Jack realizeaza ca operatiunea este mult mai complexa decat eliberarea unui traficant si ca potentialele victime sunt mult mai numeroase, la nivelul milioanelor de oameni.

Kiefer face un rol foarte bun, de altfel personajul lui este unul din motivele pentru succesul acestui serial. Paul Blackthorne (in rolul personajului negativ) se descurca de asemenea foarte bine, duelul sau de la distanta cu Jack face deliciul partii a doua din acest sezon. Si in rest actingul este destul de solid cu exceptia blondinei Elisha Cuthbert care nu prea se potriveste cu rolul agentului federal. Parca era mai bine in primul sezon desi nici atunci nu a stralucit.

Pentru o serie de televiziune efectele speciale sunt destul de numeroase si bine realizate. Avem chiar o scena cu doua avioane de vanatoare zburand la joasa inaltime deasupra Los Angeles-ului in urmarirea unui elicopter.

Acest al treilea sezon este cel mai intunecat de pana acum. Jack este nevoit sa indeplineasca o serie de sarcini moralmente discutabile. Se adauga o tusa de realism care face personajul Jack Bauer mult mai credibil. Nu e posibil in realitate ca o persoana sa aiba doar calitati.

Pentru fanii seriei acest sezon e un must see. Imi e greu sa fac o comparatie cu primele doua sezoane, nu stiu care mi-a placut mai mult dar pot sa spun cu siguranta ca nici unul nu mi-a displacut.

sâmbătă, 8 septembrie 2007

Blind Dating (2006) 4/10

Un search pe imdb dupa Blind Date ofera 34 de rezultate. Destul de multe, poate si din aceasta cauza filmul de fata a fost numit Blind Dating. Scenaristul Christopher Theo a avut ideea de a folosi acest termen in sensul lui propriu, sa vedem ce a iesit.

Danny (Chris Pine) s-a nascut orb dar acest lucru nu pare sa-l deranjeze foarte mult deoarece familia i-a fost timpul alaturi. Poate mai putin fratele Larry (Eddie Kaye Thomas) care i-a mai jucat cateva feste. A fost inconjurat de dragoste, dar nu de dragostea de care are nevoie la 22 de ani. Fratele lui a incercat sa-l ajute cu acest subiect, dar candidatele nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor. Danny gaseste insa o companie placuta in persoana asistentei medicale de origine indiana Leeza (Anjali Jay). Probleme apar cand Danny afla ca Leeza urmeaza sa se marite cu un tanar indian (Sendhil Ramamurthy), alesul familiei ei.

Chris Pine reuseste o portretizare credibila a unui tanar baiat nevazator. In special scenele in care trebuie sa fie vesel si fara griji de la inceput sunt veridice. In partea a doua a filmului cand intervine drama se simt ceva limitari din partea lui. Nu acelasi lucru pot spune despre actrita indiana Anjali Jay care joaca prost de la inceput pana la sfarsit. Legatura dintrea ea si Chris exista insa, cu putina munca din partea ei ar fi putut fi mult mai puternica. Eddie Thomas da putina savoare umoristica filmului prin interpretarea lui. Jane Seymour care joaca rolului doctorului psiholog doar incearca acest lucru.

Nu pot sa scap de ideea ca filmul ar fi fost mult mai reusit cu mai multa atentie din partea regizorului. Ideea este aici dar modurile alese pentru a o duce la finalizare sunt destul de neinspirate. De la inceputul stupid si pana finalul siropos regizorul James Keach nu e prea hotarat daca vrea ca filmul sa fie o comedie sau o drama. A incercat cate putin din fiecare si nu i-a iesit mai nimic. Ca si film de comedie e mediocru, ca drama e submediocru.

Ca sa faci un film bun nu e suficient sa ai o idee stralucita si banii pentru a o pune in practica. Trebuie foarte multa munca si mult suflet. Filmul nu lasa impresia ca s-a muncit prea mult la el sau ca actorii au pus prea multe emotii in interpretarea lor.

Redline (2007) 3/10


Scena in care Eddie Griffin reuseste sa "conduca" un Ferrari Enzo intr-un zid de beton a facut inconjurul internetului. Intentionat sau nu, acest accident a marit notorietatea titlului in cauza. Filmul a fost finanta de milionarul Daniel Sadek care a contribuit si la recuzita, o parte din masinile care apar in film provin din colectia personala. Se pare ca ar fi contribuit si la scenariu, asta daca facem un exercitiu mental si ne inchipuim ca acest film a avut un scenariu.

Natasha Martin (Nadia Bjorlin) este cantareata/mecanic/pilot si se trezeste implicata in cursele organizate de un grup de milionari plictisiti. Alaturi de ea il avem pe Carlo (Nathan Phillips), eroul proaspat intors din Irak hotarat sa puna ordine in viata fratelui sau mai mic, Jason (Jesse Johnson). Mai importante sunt insa vehiculele. Alaturi de vedeta Ferrari Enzo (imi place sa cred ca masina s-a simtit atat de jenata ca a participat intr-o asemenea productie incat a dat cu capul de primul zid) am remarcat Porsche, Ford GT, Sallen, Lamborghini, Koenigsegg si doua Mercedes SLR McLaren. Multe dintre ele sfarsesc destul de prost, in accidente pe cat de inutile pe atat de dureroase pentru mine, ca privitor.

Dupa cum am spus mai sus filmul are un story sublim care lipseste cu desavarsire. In teorie se balmajeste ceva despre o ofacere cu bani falsi, un client nemultumit si cateva amenintari cu moartea. Totul e folosit doar ca rama pentru expunerea masinilor luxoase, a silicoanelor si a colagenului. Macar daca ar fi iesit cursele cum trebuie. Dar de unde. Aceeasi reteta patentata de The Fast and the Furious cu saltul camerei de la schimbatorul de viteze la pedale si daca avem noroc, pentru o jumatate de secunda avem ocazia sa urmarim si putin fum de la cauciucuri. Asta pana cand una din masini calca stramb si o vedem cum se rasuceste prin aer pentru a se zdrobi de caldaram in zgomot de fier contorsionat.

Cum in CV-ul Nadiei figureaza Days of Our Lives si nici restul castingului nu are cu ce se lauda asteptarile mele erau situate foarte jos. Nu am fost absolut deloc dezamagit, actorii sunt exact de slabi mi-am imaginat. Un plus pentru masini care in unele scene au fost mai expresive decat cei din spatele volanului.

Ca sa nu inchei fara sa zic nimic bun am sa remarc soundtrack-ul care fara sa fie senzational e totusi cu cateva clase peste restul. Daca va plac masinile recomand The Fast and the Furious, inclusiv Tokyo Drift. Cred ca si Torque merita o mentiune in comparatie cu nulitatea aceasta.

vineri, 7 septembrie 2007

The Fifth Element (1997) 6/10

Luc Besson a scris scenariul pentru acest film pe vremea cand era la liceu. M-am gandit ca e un amanunt important care justifica o parte din prezentele stranii de pe ecran. The Fifth Element nu e un film SF oarecare desi la o privire superficiala asa ar putea fi categorisit. E greu de explicat ce este, film de actiune, parodie, drama, comedie nici una si toate la un loc.

Doua sute de ani in viitor, Korben Dallas (Bruce Willis) isi conduce linistit taxiul intr-un New York futuristic cu masini zburatoare in care problema traficului nu a fost rezolvata in ciuda faptului ca benzile de mers se intind acum pe verticala. La un moment dat se trezeste cu un pasager neasteptat, Leeloo (Milla Jovovich) care are intreaga politie pe urme. Please help! rostit de o voce rugatoare e suficient pentru ca Korben sa apese acceleratia si sa se afunde in smogul de la nivelul solului in incercarea de a salva misteriosul pasager.

O data la 5.000 de ani raul suprem vine sa inghita Pamantul. Singurul lucru care ne poate apara e o arma construita de o rasa de extreterestri binevoitori, arma formata din cele patru elemente (vant, apa, pamant, foc) si un catalizator. Acest catalizator, al cincilea element este nimeni alta decat Leeloo. Lor li se opune Emanuel Zorg (Gary Oldman) care are o agenda oarecum diferita.

Povestea filmului e destul de simplista, fara prea mari pretentii. Taria acestui film se gaseste in imagine, sunet si persoanje. Personaje care, desi nu sunt desenate foarte complex au o caracteristica aparte. Korben atrage prin imaginea de om obisnuit, Leeloo prin lipsa de naturalete si Zorg prin aspectul fizic.

Din punct de vedere vizual filmul arata fantastic. De la efectele speciale si pana la costumele futuriste desenate de Jean-Paul Gaultier pot fi caracterizate simplu prin doua cuvinte, curata arta. Nu stiu cat de practic e sa vinzi mancare chinezeasca intr-o barca aeriana sau cat de comod e un vesmant format din cateva panglici pe corp dar in mod sigur arata memorabil.

Mare parte din coloana sonora e compusa de Eric Serra cu influente din Orientul Mijlociu si contribuie din plin la atmosfera. Scena recitalului solistei Plavalaguna (Maïwenn Le Besco) e impartita brusc in doua, cand ritmul trece de la clasic (Aria of 'Lucia di Lammermoor) la pop (The Diva Dance). Scena coincide cu lupta dintre Leeloo si extraterestrii mangalores, lupta coregrafiata in acordurile Divei.

Vreau sa incep lista remarcatilor din acest film cu Chris Tucker. Rolul DJ-ul de sexualitate nedefinita si cu voce pitigaiata i se potriveste perfect. El e enervant si fara sa faca efort, partea buna e ca in acest film exact acest lucru trebuie sa faca, sa fie enervant si ii iese de minune. Bruce Willis nu dezamageste si Gary Oldman e de asemenea la inaltime. Din pacate cei doi nu intereactioneaza absolut deloc, as fi vrut sa vad un duel cu Chris Tucker arbitru. La inceput Milla e destul de inspirata in postura persoanei pierdute si dezorientate. Nu mi-a placut ca la sfarsit actingul ei nu a suferit modificari prea mari desi circumstantele erau altele. Daca fac o medie iese oricum o nota buna.

Lumea creata de Luc Besson nu este una credibila, e mai mult o parodie a lumii in care traim. Asta cred ca e trasatura principala a acestui film si motivul pentru care l-am apreciat.

Die Hard: With a Vengeance (1995) 7/10

Baiatul bun a devenit rau, cel putin in aparenta. Nici in primele doua filme John McClane (Bruce Willis) nu a fost prea amabil cu autoritatile dar de aceasta data cu atat mai putin. Filmul incepe cu el suspendat din politie si intr-o stare de mahmureala groaznica. Sotia l-a parasit, din nou, si pentru prima data nu va incerca sa o salva. Va urmari insa salvarea a nu mai putin de cateva sute de copii.

Un maniac (Jeremy Irons) detoneaza o bomba in mijlocul orasului New York si cere sa vorbeasca cu John. Ameninta ca va detona alte bombe daca acesta nu reuseste sa rezolve o serie de puzzle-uri. In ajutorul lui McLane sare Zeus Carver (Samuel L. Jackson) un proprietar de magazin din Harlem care se afla la locul nepotrivit in momentul nepotrivit.

Premisa de la care se pleaca e destul de interesanta, lasa loc multor scene pe care le privim cu rasuflarea taiata. Deasemenea, perimetrul in care se desfasoara actiunea este mult mai larg, lucru care facilitatea o varietate mai mare a decorurilor. Avem scene in Harlem, actiune in subteran, o cursa nebuna prin Central Park si vizitam chiar un imens vas cargo. La acest aspect filmul sta mai bine decat oricare din primele doua filme, pierde insa putin din personalitate, nu mai are aceeasi aroma de Die Hard ca precedentele.

Si la capitolul personaje sta mai bine decat Die Hard 2 desi nu depaseste originalul. Avem din nou un european in rolul personajului negativ, Jeremy Irons. Asemanarile cu Hans Gruber (Alan Rickman) nu sunt deloc intamplatoare. Tot la capitolul note pozitive il trec si pe Samuel L. Jackson care face o buna echipa cu Bruce, completandu-se reciproc. Undeva pe la nivelul lui Mel Gibson cu Danny Glover in seriile Lethal Weapon.

Daca excludem faptul ca aria de actiune e mult mai larga as putea spune ca acest al treilea episod e o copie fidela a primului. La nivel de story sunt cateva similitudini, si chiar la nivel de personaje remarcam o asemanare evidenta cu mentiunea ca Samuel Jackson are un rol mult mai important decat avea Reginald VelJohnson (Sgt. Al Powell) in primul. Nu lipseste nici twistul de la mijlocul filmului, destul de reusit de altfel.

Pe plan tehnic am fost oarecum dezamagit. Nu mi s-a parut mai reusit decat primul si ar fi trebuit sa fie avand in vedere ca au aproape 10 ani. Exploziile sunt bine realizate dar luptele corp la corp par cam stangace. In cateva randuri e evidenta folosirea unui manechin. Si camera contribuie la acest sentiment de artificialiate pentru ca de multe ori se apropie foarte mult si ne ajuta sa analizam scena in detaliu. In ciuda acestor minore detalii tehnice si a catorva neregularitati de story filmul are un ritm foarte bun si o atmosfera la fel.

joi, 6 septembrie 2007

Die Hard 2 (1990) 6/10

How can the same thing happen to the same guy twice? se intreaba taica Bruce. Iata ca se poate. Die Harder cum mai este numit debuteaza cu un John McLane nu chiar la fel de despuiat ca in primul (actiunea se petrece in Washington DC, iarna) dar la fel de greu de ucis. O echipa de teroristi condusa de Col. Stuart (William Sadler) preiau controlul unui aeroport in incercarea de a facilita evadarea unui lord al drogurilor adus extradat in USA. Mobilul pentru John este din nou salvarea sotiei care este intr-unul din avioanele care inconjoara aeroportul in pericol de prabusire datorita combustibilului pe sfarsite. John are mai putin de doua ore sa impiedice evadarea, sa-i casapeasca pe baietii rai si nu in ultimul rand sa lumineze pista pentru ca avioanele sa poata ateriza. E chiar inutil sa mentionez ca le face pe toate.

Spre deosebire de primul plotul nu mai are aceeasi veridicitate. Toata povestea asta cu avioanele astea care se invart in jurul aeroportului pana raman fara combustibil mi se pare cam trasa de par chiar si pentru un film de actiune. Nu prea a functionat pentru mine. As fi putut trece peste asta daca am fi avut macar un duel psihologic de calitate ca in primul film, dar din pacate Colonelul Stuart nu e nici pe departe un individ la fel de interesant ca Hans Gruber. Acelasi lucru il pot spune si despre William Sadler.

Ramanem insa cu un Bruce Willis la fel de vivace si cu ceva mai multe glume in program, doua avioane facute bucati si o scena a catapultarii de povestit la nepoti.