War (2007) 6/10

Jet Li vs Jason Statham. Duel cu scantei. Filmul imi aduce aminte, pastrand proportiile evident, de Heat. Sigur, actorii sunt din alta liga dar subiectul nu e chiar atat de diferit. In esenta avem un bad guy (Jet Li) un good guy (Jason Statham) si duelul pe care il duc acestia, de la distanta la inceput pentru ca in final sa se intalneasca. Nu cred ca va stric placerea daca va spun ca se vor intalni, nu o sa merg insa atat de departe incat sa va fac dezvaluiri despre rezultatul luptei. Ca un fapt divers, inainte sa vad filmul ma gandeam ca Jet Li il bate pe Jason Statham.

Plotul este destul de bunicel, reuseste sa mentina interesul ridicat pana aproape de final. Are si un twist destul de interesant dar care nu m-a surprins prea tare. Pot spune ca aproape il asteptam si am fost oarecum dezamagit ca a venit. Marele pacat al filmului sunt personajele. Nu-mi plac de nici o culoare, sunt prea stereotipice pentru a iesi cu ceva in evidenta. La acest aspect filmul e mult prea conventional. Nici jocul actorilor nu e la inaltime. Jet Li nu mi-a placut niciodata si aici cu atat mai putin. Nu stiu cat e vina lui si cat vina regizorului dar personajul sau mi s-a parut de un comportament aproape stupid. Acum 50 de ani actorii jucau in stilul acesta teapan, filmul a evoluat de atunci. Jason este putin mai uman dar nici el nu depaseste bariera mediocritatii. Ca o paranteza am remarcat-o pe Devon Aoki care joaca absolut groaznic. Si in plus nici nu arata prea bine in acest film, nu stiu in ce sens au mai distribuit-o. Bine ca macar are un rol micut.

Scenele de lupta sunt destul de bine realizate dar departe de a fi memorabile. Nimic iesit din comun, totul a mai fost urmarit cu o alta ocazie. Merge urmarit daca sunteti in cautarea unui film de actiune cu arte martiale dar nu l-as trece prea sus in lista de prioritati. Exista alegeri mai inspirate.

No Reservations (2007) 5/10

Dupa Ratatouille anul 2007 ne-a pregatit o alta productie cu bucataria in prim plan. No Reservations este un remake dupa filmul european Bella Martha de care am auzit lucruri bune dar pe care, din pacate, l-am ratat. L-am trecut insa pe lista mea de Must See, ramane doar sa reusesc sa fac rost de el.

Kate (Catherine Zeta-Jones) are o singura mare pasiune, gatitul, care ii ocupa intreaga zi. Fie ca este la munca, acasa sau chiar in terapie subiectele de conversatie sunt cele mai noi retete sau cele mai noi ingrediente. Doua intamplari fac ca aceasta stare de lucruri sa se zdruncine din temelii. Prima, una tragica implica moartea surorii sale si nevoia de a avea grija de fata acesteia, Zoe (Abigail Breslin). A doua implica sosirea unui nou bucatar, Nick (Aaron Eckhart). Daca Zoe ii modifica echilibrul de acasa, Nick este o amenintare pentru cel profesional.

Desi povestea nu e cine stie ce prima parte a filmului mi-a placut destul de mult. Catherine face un rol destul de credibil, am ramas placut impresionat de prestatia ei. Din pacate nu acelasi lucru il pot spune despre Aaron si Abigail. Nu pentru ca ar fi jucat prost, dimpotriva s-au descurcat foarte bine. Hiba este de scenariu. Nu as numi cele doua personaje stupide, dar sunt cu siguranta prea banale pentru a iesi in evidenta. Cu un material de calitate la indemana cred ca cei doi ar fi imbogatit aceasta pelicula.

Ramane un film dragut, fara scene memorabile dar pentru un mancacios ca mine a fost a fost o experienta placuta. Chiar mi-am facut un sandwich la 3 noaptea pentru ca altceva mai complicat nu stiu, dar l-am consumat cu aceeasi placere cu care actorii gustau preparatele exotice de care acest film abunda.

Resident Evil: Extinction (2007) 5/10

Avand in vedere ca am vazut filmele precedente nu puteam sa-l ratez chiar pe aceasta care teoretic ar trebui sa incheie trilogia. Zic teoretic pentru ca finalul nu mi-a lasat deloc aceasta impresia. Paul Anderson si-a lasat mai mult decat o simpla portita pentru o continuare. Jocul nu l-am jucat si singurul motiv pentru care m-am uitat la primul a fost pentru ca mi-a placut parul rosu pe care l-a avut Milla in The Fifth Element.

Inca din debut filmul miroase a 28 Weeks Later. Intreg peisajul apocaliptic se afla sub dominatia mutantilor. Defapt sunt mai degraba zombie decat mutanti dar nu mi-a placut cum suna pluralul articulat. Omenirea este aproape in totalitate infectata, avem doar cateva enclave de supravietuitori cele mai organizate apartinand corporatiei Umbrella. Alice se plimba dintr-un loc in altul pe o motocicleta si la un moment dat se intersecteaza cu un grup de supravietuitori printre care gasim si cunostinte mai vechi.

Povestea este destul de searbada asa ca e nevoie de actiune de calitate pentru a evita plictisirea privitorului. De jocul actorilor nu zic nimic pentru ca seria nu s-a remarcat prin asa ceva asa ca puteti sa va imaginati si singuri cam pe la ce nivel se situeaza. Revenind la actiune cred ca este destul de bine realizata. Scenele de lupta cu mutantii lasa pe alocuri impresia de profesionalism chiar daca ar mai fi ceva de lucrat la secventele cand Alice tine piept mutantilor de una singura. Matrix ar putea fi un punct de reper aici.

Surprinzator, dar lipseste scena de sex obligatoriu din orice film horror de categorie inferioara. E ceva in neregula, oamenii acestia vor sa revolutieneze genul. Nu cred ca au reusit dar filmul nu m-a plictisit peste masura. Ma asteptam la un macel de proportii, macel a fost, proportii mai putine dar daca vreti sa vedeti cateva capete explodand la impactul cu proiectile metalice atunci merita trecut in vedere. Era sa uit ca filmul a avut si cateva scene pe care nu le-as numi chiar horror dar oricum de un suspans ridicat.

Good Luck Chuck (2007) 4/10

Exista filme proaste si exista filme proaste pe care trebuie neaparat sa le vezi. Cel putin in cazul meu, cand am vazut distributia mi-am dat seama ca acesta va fi filmul prost al anului. Exista un singur motiv pentru care acest film ar putea fi vizionat de cineva si eu vi-l ofer in imaginea alaturata, gratis si nelimitat. Clatiti-va ochii si apoi cautati ceva filme cu eticheta Vivid Entertainment pe coperta. WYSIWYG.

OK, poate am exagerat putin. Filmul nu e chiar atat de prost, am ras de cel putin 2 ori si de maxim 5 in decurs de o ora si jumatate. Unele filme nu se pot lauda nici macar cu atat. As vrea sa spun ca din acest scenariu ar putea iesi ceva interesant cu putina munca. Nu pot, Josh Stolberg si Steve Glenn s-au asigurat de acest lucru.

PS: Daca nu va place Jessica Alba (are you gay or what?) puteti scadea vreo 2 puncte din nota.

12 Angry Men (1957) 8/10

Cu toate ca are o intindere de doar 96 de minute filmul poarta o imensa incarcatura sufleteasca. In acest interval atat de scurt se decide viata unui om si mai mult decat atat, fiecare reuseste sa invete ceva despre persoana de langa el si chiar despre el. A reusit sa ma faca sa reflectez mult dupa ce distributia a disparut de pe ecran.

Filmul este povestea a 12 jurati care trebuie sa decida daca soarta unui tanar acuzat ca si-ar fi ucis tatal. In debutul filmului judecatorul ii avertizeaza ca in cazul in care il gasesc vinovat, tanarul va fi condamnat la moarte. In joc nu este doar libertatea unui om ci chiar viata lui. Primul vot al juratilor este de 11 in favoarea condamnarii si 1 impotriva. Pentru stabilirea unui verdict este nevoie de unanimitate.

Distributia, fara sa contina nume foarte sonore (cateva exceptii) duce greul acestui film. Practic intregul film se desfasoara in spatiul unei camarute astfel ca responsabilitatea scenaristului (Reginald Rose) si actorilor este foarte mare. Primul s-a descurcat excelent, dialogul este suficient de vioi pentru a nu plictisi, ba mai mult, in multe momente tensiunea atinge paroxismul mai ceva ca dupa o secventa de actiune.

Scenariul foarte bun ar fi fost inutil daca actorii nu ar fi reusit transmiterea lui marelui public. Dar echipa celor 12 (Martin Balsam, John Fiedler, Lee J. Cobb, E.G. Marshall, Jack Klugman, Ed Binns, Jack Warden, Henry Fonda, Joseph Sweeney, Ed Begley, George Voskovec, Robert Webber) izbuteste pe deplin acest lucru. Si mai mult decat atat, fiecare luat in parte e o personalitate distincta cu bune si rele dar impreuna alcatuiesc un singur personaj, dupa umila mea parere cel mai bun personaj colectiv din istoria cinematografiei. Este aproape imposibil sa nu ne regasim in cel putin unul dintre persoanje.

Regizorul Sidney Lumet a avut deasemenea o sarcina extrem de dificila. Dupa cum am mentionat, filmul are in mare 12 personaje si intreaga actiune se petrece intr-o camera. Astfel, coordonarea camerei de filmat este extrem de importanta si regizorul foloseste din plin toate trucurile meseriei pentru a alinia unghiul de filmare cu desfasurarea actiunii. Daca la inceput camera priveste de undeva de sus cu superioritate spre final unghiul de filmare este mult mai jos, mai umil, pentru a accentua parca si mai mult incertitudinea si zbuciumul interior a celor 12 jurati.

In final nu are importanta cine este criminalul ci mai degraba cat de siguri sunt juratii ca acel criminal este acuzatul.

3:10 to Yuma (2007) 7/10

Western-ul nu este un gen foarte popular pentru Hollywood-ul zilelor noastre. Imi vine greu sa mentionez macar un film bun din ultimul deceniu (Brokeback Mountain nu intra in categoria asta chiar daca e cu caiuboi). Astfel, asteptarile au fost destul de ridicate, spre bucuria mea nu am ramas dezamagit. Filmul de fata e un remake, dar cum nu-mi amintesc mare lucru despre originalul din 1957 ma voi limita doar la acesta. E foarte posibil sa-l fi vazut in copilarie cand mancam western-uri pe paine, subiectul mi se pare extrem familiar.

Ben Wade (Russell Crowe), un bandit fara scrupule, este capturat si trimis pentru judecata in oraselul Contention de unde urmeaza sa fie preluat de trenul de 3 si 10 spre Yuma. Dan Evans (Christian Bale) este un fermier disperat. Din cauza conflictelor cu mosierul local abia are ce pune pe masa familiei. Este la capatul puterilor si familia sa incepe sa-si piarda increderea in el. Astfel, accepta sa faca parte din escorta prizonierului, la inceput pentru bani. Drumul spre Contention nu va fi o plimbare, locotenentul lui Wade, Charlie Prince (Ben Foster), si banda acestuia vor face tot posibilul pentru ca transferul catre Yuma sa nu aiba loc.

Daca ar fi sa fac o comparatie cu western-urile clasice as remarca actiunea nu foarte abundenta din acest film. Sigur, avem cel putin 2-3 scene intense dar per total actiunea nu ocupa mai mult de un sfert din film. Restul e reprezentat in mare parte de duelul psihologic dintre Wade si Evans, doi oameni care la prima vedere par stereotipici dar care reusesc stabilirea unei relatii extrem de complexe. Practic aceasta este partea cea mai interesanta din film, toata aceasta joaca psihologica excelent regizata de James Mangold si interpretata stralucitor de cei doi actori.

Nu pot spune ca am fost surprins de prestatia protagonistilor. Ambii au facut roluri memorabile in trecut, Russell Crowe cel putin mi-a atras pentru prima data atentia intr-un alt western, The Quick and the Dead din 1995. O surpriza foarte placuta a fost Ben Foster, care impresioneaza in ciuda faptului ca aparitiile sale pe ecran nu au aceeasi intindere cu ale protagonistilor. Chiar as fi fost interesat sa aflu mai multe despre personajul sau, care desi pare stereotipic lasa impresia ca putea fi dezvoltat ceva mai mult. Nu ne sunt dezvaluite motivele atasamentului sau pentru Wade, dar putem cel putin sa le ghicim. Cred ca s-ar fi putut face un film intreg cel putin la fel de bun ca aceste din perspectiva banditilor.

Ca story, filmul are destul de multe nepotriviri. Pe alocuri pare fortat si in general nu prea lasa impresia de veridicitate. Daca ar fi doar acest aspect al filmului, nota ar fi fost mult mai mica. Pentru mine insa, mai importante au fost cele doua personaje si modul in care evolueaza relatia dintre ele. Am vrut sa las acest avertisment pentru a nu pleca spre cinema cu impresia gresita. Filmul este un western, avem pistoale, avem pusti, exista iuteala de mana dar accentul nu cade pe aceste aspecte.

Kimi Campion!!!

Incredibilul s-a produs. Dupa o cursa absolut nebuna in care pe rand titlul de campion mondial virtual a trecut de la Hamilton la Alonso la Kimi la Alonso si apoi in final din nou la Kimi odata cu a doua oprire la boxe cand a iesit in fata lui Felipe. Dupa doua sezoane mai slabe, Ferrari revine din nou pe prima pozitie cu victorii atat la constructori cat si la piloti. Intr-un final, ghinionul teribil care l-a privat pe Michael sezonul trecut de un nou titlu mondial s-a mutat la adversari. Desi a castigat campionatul doar cu un punct avans Kimi se poate mandri cu 6 victorii fata de doar 4 ale contracandidatilor sai. Inconstant dar valoros! Am castigat!

Ratatouille (2007) 7/10

Imi plac animatiile ceva de speriat. Ma uit la tot ce apare si mai mult, incerc sa revad cat mai multe din animatiile copilariei. Cred ca mi se trage de la tatal meu, care urmareste si acum, cu aceeasi placere eternele episoade cu Tom and Jerry. Cand am vazut primele impresii legate de lansarea lui Ratatouille mi-am zis ca merita sansa sa fie vazut in cele mai bune conditii asa ca am asteptat proiectia la cinema, proiectie care a coincis cu lansarea DVD-ului. Cel putin in coltul uitat de lume in care traiesc.

Remy (voce Patton Oswalt) este un tanar sobolan binecuvantat cu un dar al mirosului si gustului foarte dezvoltat. Stie sa recunoasca fiecare ingredient dintr-un produs culinar si in consecinta dezvolta o pasiune destul de neobisnuita pentru gatit. Mentorul sau este bucatarul francez Auguste Gusteau (voce Brad Garrett) si Biblia sa, cartea acestuia, Anyone Can Cook. Pasiunea lui Remy nu este insa impartasita de numeroasa sa familie. Un accident la gatit are drept consecinta ruptura involuntara dintre Remy si familie, acesta se trezeste dintr-o data izolat de familie dar in acelasi timp in postura de a-si indepli visul de o viata, acela de a fi un mare bucatar.

Filmul urmeaza reteta Pixar cunoscuta, dar in acelasi timp ofera si suficienta originalitate pentru a nu se confunda cu Finding Nemo sau The Incredibles. Nu as zice ca nu e amuzant, umorul exista din belsug, dar parca nu are aceeasi importanta ca in productiile mai sus mentionate. In schimb personajele sunt mai bine conturate, cel putin eroul Remy reprezinta un nou standard in domeniu. Faptul ca nu poate vorbi cu oamenii pentru a-si transmite dorintele a fortat graficienii sa-l inzestreze cu o mimica de exceptie. Totul pare foarte natural si nu avem nevoie de nici un fel de subtitrare pentru a intelege ce se petrece in mintea eroului.

Acest lucru e facilitat si de evolutia tehnicii. Din punct de vedere tehnic filmul este fara repros. Pana acum Final Fantasy: The Spirits Within a reprezentat pentru mine un punct de referinta in domeniul animatiei asistatate. Ratatouille stabileste insa noi standarde in domeniul fotorealismului. Peisajele arata absolut impresionant, au fost momente cand ma intrebam daca nu cumva au inserat cadre reale, atat de uluitor arata totul. Din fericire de multe ori sunt introduse in cadru elemente specifice animatiei care ne amintesc ca totusi nu urmarim o pelicula filmata in ciuda faptului ca producatorii au inserat si cateva efecte specifice camerei de filmat (efect de focalizare, zoom progresiv).

Fara a-l nominaliza la titlul de cea mai buna animatie ever, cred ca Ratatouille merita mai mult decat o mentiune onorifica. Este fara indoiala cea mai buna animatie din acest an si un semn ca studiorile Pixar nu si-au pierdut indemanarea in ciuda faptului ca nu prea au parte de concurenta pe segmentul lor de activitate. De urmarit impreuna cu fetita, taticul bunicul sau pisica.

License to Wed (2007) 5/10

Ultimul film cu Robin Williams pe care l-am vazut cred ca a fost Good Will Hunting din 1997. Cum a cam trecut ceva vreme m-am gandit sa vad cum o mai duce, plus ca aveam dispozitia potrivita pentru o comedioara usurica. In privinta filmului nu m-am inselat deloc, e chiar usurel, Robin pe de alta parte mi s-a parut mult mai rigid decat in trecut. E posibil ca si eu sa ma fi schimbat, cert este ca impresia lasata nu a fost una buna, rolul usor jenant nu a adunat puncte pozitive deasemenea.

Se face ca in doi tineri (Mandy Moore si John Krasinski) se intalnesc, se plac si se decid sa se casatoreasca. Ea vrea neaparat ca nunta sa fie oficiata de Reverend Frank (Robin), el nu are obiectii. Cel putin nu pentru moment, ulterior va afla ca nunta nu va fi oficiata decat in cazul in care cei doi absolvesc un curs premarital menit sa dovedeasca legatura puternica dintre ei si faptul ca merita sa devina sot si sotie. Gasesc foarte inspirat afisul filmului, cei doi in pat despartiti de figura zambitoare a reverendului. O excelenta mostra de umor fin. Din pacate, echipa si-a consumat toata creativitatea pe afis, restul filmului nu beneficiaza de acelasi umor si e deseori chiar plictisitor.

Intriga e oarecum originala si primul sfert de ora chiar interesant. Apoi insa povestea intra pe fagasul arhicunoscut al filmelor de gen (bine la inceput - situatia incepe sa se inrautateasca - conflict mare aproape de final, totul pare naruit - the hero saves the day). Nu ma asteptam la altceva si as fi putut suporta subtirea story-ului daca macar m-as fi distrat. Dar cu exceptia catorva momente am fost mai serios decat la Titanic - la a 4-a vizionare.

I-as face un compliment lui Robin Williams daca i-as numi glumele anoste. Nu e neaparat vina lui, scenariul nu-l ajuta absolut deloc dar un actor de talia lui ar fi trebuit sa remarce acest lucru inainte de a accepta acest rol. Nici echipa Moore - Krasinski nu functioneaza mai bine. Aici se cuvine o mentiune, Moore reuseste o prestatie foarte credibila (nu chiar la fel de buna ca cea din American Dreamz dar oricum pe aproape) dar fada. Desi pare sa-si fi dat silinta nu a reusit deloc sa fie amuzanta. E tanara insa, mai are timp sa incerce.

O sa inchei spunand ca filmul nu e prost, e doar mediocru.

BloodRayne II: Deliverance (2007) 1/10

Am vazut multe filme proaste. Am vazut si filme pentru care adjectivul proaste e un compliment. Dar pana acum nu mi-a fost dat sa indur o oroare mai mare ca acesta noua productie marca Boll. Uwe Boll. Nici nu stiu cu ce sa incep. Povestea e aproape amuzant de proasta, vampiri in vestul salbatic. Defapt filmul lasa mai degraba impresia ca a fost gandit ca un western si in ultima clipa maestrul Bou... aaa... Boll a deci sa-l transforme intr-un sequel. Nu ca ar fi iesit mai bine fara vampiri, dar macar ar fi avut ceva sens. Singurul moment cand filmul poate fi urmarit fara ca ochii sa sangereze este prezentarea distributiei de la inceput. Un colaj de poze cu imigranti, fermieri, trenuri samd menit sa ne introduca in atmosfera. Chiar si primul cadru cu o imagine panoramica a unor munti in zare are o trasatura artistica, din pacate totul se naruieste in clipa in care primul actor pune stapanire pe camera. Si de aici incolo totul merge doar in jos.

Am uitat pe unde am ramas cu story-ul, partea nasoala e ca Boll nu a suferit de aceeasi problema si incearca pana la final sa ne arata cat de cool este o vampirita cu 2 iatagane la spate si un pistol la cingatoare. Natassia Malthe arata intradevar extraordinar de bine, as zice chiar mai bine decat Kristanna in original dar ce folos. Daca ar fi fost un film porno probabil ca ar fi contat, dar asa... Cred ca Uwe ar face un imens serviciu umanitatii daca s-ar reprofila, cu siguranta BloodRayne: Suck Hard ar fi un succes de proportii.

Se pare ca pana anul trecut Uwe a profitat de o lege germana care ii rasplatea pe cei care investeau in filme. Practic trebuiau sa plateasca taxe doar in cazul in care faceau profit, altfel erau asigurati. Si cu Boll chiar nu aveau cum sa aiba grija profitului asa ca toata lumea era fericita. Acum ca legea a fost eliminata sper ca Uwe sa-si caute vocatie in alte domenii, daca se poate chiar pe alte planete. Am auzit ca daca ai suficienti bani poti cumpara un loc intr-o naveta spatiala, in acest caz as fi primul care as scoate bani din buzunar pentru a-i oferi lui Boll o calatorie dus pana pe Saturn.

Ca sa inchei, nu avem sex, sange este mult prea putin, efectele speciale au aroma de Duron la 700Mhz, sunetul pare inregistrat pe aparatul Gloria a bunicii si trebuie sa recunosc ca am in acvariu cel putin doi pesti mai expresivi decat Billy the Kid (Zack Ward).

Planet Terror (2007) 9/10

Nu e o sarcina facila recrearea unui film de categoria B din anii 70. Trebuie realizata o atmosfera unica fara a cadea in derizoriu. Am fost un martor al fenomenului TeleM in Iasi asa ca am vazut partea mea de filme B. TeleM este o televiziune ieseana care s-a lansat candva dupa revolutia si s-a facut cunoscuta prin abundenta filmelor de actiune pe care le difuza. Ceva in genul ProTv-ul de acum cativa ani dar la o scara mult mai mare. Surprinzator sau nu, pentru o perioada au avut un succes enorm, toata lumea facea diferite modificari antenelor si televizoarelor pentru a prinde postul, Cichi Chan, Vandam, Brusli si altii erau subiectii discutiilor de a doua zi. Este impresionat cum s-a reusit reproducerea acelor pelicule dar in asa fel incat m-am simtit ca atunci cand am vazut primul film la TeleM, intr-o seara de ianuarie, pe un televizor Sport alb-negru, plin de purici si pe care trebuia sa-l lovesc ocazional pentru ca imaginea incepea sa se dea peste cap. Nu-mi mai aduc aminte ce film era, cu cine sau cu ce, dar as putea descrie pana in cel mai mic detaliu unele scene.

Comparatia cu Death Proof este aproape obligatorie dar diferentele sunt evidente. Planet Terror este mult mai aproape de filmele pe care incearca sa le emuleze spre deosebire de Death Proof care lasa oarecum o impresie de finisare calitativa. Aici totul este prost. Efectele speciale sunt absolut jalnice, actorii sunt ingrozitori si povestea execrabila. Cu toate acestea, pentru mine, Planet Terror a fost cel mai bun film din anul 2007. Nu cel mai bun film de actiune, nu cea mai buna parodie si nici macar cea mai buna comedie ci cel mai bun film si punct. Poate pentru ca e un film bolnav, sau poate pentru ca nimeni nu s-a mai gandit pana acum sa introduca un moped de 30cm intr-o urmarire pe strada si pentru ca nu am crezut ca se poate face rocket jump cu o mitraliera in locul unui picior.

Rodriguez nu face nici un fel de compromis si nu se da in laturi de la nimic si pentru acest lucru a castigat respectul meu. Probabil ca nu e cel mai bun regizor in viata, dar in materie de entertaining nu are nevoie de nici un profesor.

Dragostea nu se invata, contraceptia da!

In timp ce navigam prin Tudor o domnisoara mi-a intins un pliant. Din obisnuinta l-am luat, pregatit sa-l arunc la primul cos dupa ce ma fac ca-l consult. Am citit:

...lasa-l pe el sa faca primul pas...
...nu-ti dezvalui sentimentele pana nu esti sigura ca ti le impartaseste...
...cum il domesticesti asa il ai...
...testeaza-i fidelitatea cu cea mai buna prietena...
...nu merge pana la capat pana nu il ai sub papuc...

Oh my... am fost confundat cu o membra a organizatiei Tineretul hitlerist pentru ele. E adevarat ca eram proaspat barbierit si sunt oarecum magulit ca am fost confundat cu o reprezentata a sexului frumos. Trebuie sa cumpar mai mult aftershave, se pare ca are efect.

Oricum, pliantul era intocmit de o cunoscuta companie farmaceutica si milita pentru folosirea pilulei contraceptive, care asa cum sustin ei, are si efecte terapeutice. Este ironic faptul ca aceste mesaje de emancipare feminina isi gasesc locul intr-un manifest care promoveaza mutarea responsabilitatii in cadrul contraceptiei de pe umerii barbatului pe cei ai femeii.

North by Northwest (1959) 8/10

Hitchcock este probabil primul regizor pe care l-am apreciat cu adevarat. The Birds a ocupat multa vreme locul fruntas in topul preferintelor mele. Cel putin pana am trecut de varsta de 10 ani si atentia mi-a fost atrasa de Bloodsport cu Van Damme. North by Northwest l-am vazut prima data putin dupa revolutie, la Cinemateca. Tata mi-a spus, vezi ca e un film cu spionaj in seara asta. Ce-ar putea dori mai mult un copil de 8 ani? E inutil sa mai spun ca filmul mi-a ramas atat de bine intiparit in minte, incat astazi, la a patra vizionare mi-am amintit exact reactiile pe care le-am avut prima data. Cum l-am invidiat pe Cary Grant pentru raspunsurile ironice si sangele rece. Cum am ras fara oprire la goana nocturna sub influenta alcoolului si cum am ramas mut cand Thornhill s-a trezit cu arma crimei in mana pentru ca mai apoi sa izbucnesc in ras la declansarea blitz-ului. Intreg filmul este ca un carusel care te poarta cu maiestrie cand in sus, cand in jos, aproape fara nici o intrerupere. Razi, te sperii, devii nedumerit, iar razi, iar te sperii, aplauzi si in final rosesti cand trenul intra in tunel.

Spre deosebire de alte productii ale maestrului, North by Northwest nu lasa mult loc interpretarilor. Ceea ce vezi e ceea ce primesti. O pelicula de actiune condimentata cu mister si umor fin servita cu o garnitura romantica. Este inutil sa cautam simbolistica sau intelesuri ascunse, tot ce avem de facut este sa ne asezam in fotoliu si sa lasam filmul sa se desfasoare.

Roger O. Thornhill (Cary Grant), un director de marketing din New York este confundat cu un agent secret si rapit de un grup de spioni. De aici actiunea se precipita, Roger incearca la inceput sa dovedeasca ca s-a facut o greseala, dar in cele din urma este nevoit sa preia rolul agentului George Kaplan, timp in care este urmarit de-a lungul Statelor Unite de spioni inamici si agenti federali deopotriva. Singurul ajutor il gaseste in bratele frumoasei Eve Kendall (Eva Marie Saint) care poarta deasemenea un secret.

Jocul actorilor nu are un rol primordial aici, accentul cade mai mult pe actiune si dialog. Nu pot sa spun nimic negativ la acest capitol, fiecare isi face treaba exemplar si faptul ca reusesc acest lucru fara a atrage prea mult atentia e un mare plus. Ar fi totusi scena urmaririi din debut, acolo Cary Grant face un numar de calitate dar am ras prea mult ca sa fi avut timp sa remarc altceva.

Filmul e facut aproape in intregime in studio dar decorurile sunt extrem de spectaculoase si in acelasi timp foarte credibile. Poate singura exceptie ar fi scena urmaririi amintita mai sus, dar dupa cum am spus, acolo Cary Grant e elementul principal si nu masina sau drumul. O scena foarte importanta, goana prin campul de porumb cu avionul in spate a fost executata pe teren si asta doar pentru ca era imposibila realizarea in studio cu acelasi nivel de detaliu.

Fanii filmelor clasice sunt sigur ca nu l-au ratat. Pentru cei care nu au gasit placerea vizionarii acest clasici acest film este ocazia perfecta. Cuprinde elemente definitorii pentru acea epoca dar in acelasi timp este suficient de dinamic pentru a nu plictisi.