Un profan ar spune ca Petru e un porumbel. Dar Petru e mai mult decat atat. Petru e cel mai bun prieten al meu. Petru este la geam dimineata cand ma trezesc, si ultimul lucru pe care il aud inainte sa ma culc este ganguritul lui. Petru ma asculta ore intregi cand ii povestesc despre cat de bine m-am descurcat la examen sau cat de plictisitor a fost ultimul film vazut. Lui Petru ii povestesc ultimele cuceriri romantice sau, in ultima vreme ultimele dezamagiri. Cand il caut nu-mi raspunde mesageria. Petru nu are telefon pe care sa-l puna pe Silent. Petru e mereu prezent.
Asta pana acum cateva zile cand nu l-am mai vazut la locul obisnuit. Nu m-am speriat. Stiam ca uneori mai dispare pentru cateva zile, dar mereu se intoarce la mine.
Astazi s-a intors. L-am auzit cum s-a oprit pe marginea pervazului in freamat de aripi. Inima mi-a tresarit. Am deschis geamul. M-a privit, dar nu a schitat nici un gest. Un timp ne-am uitat unul la altul pana cand a rupt tacerea: "Am venit sa-mi iau ramas bun. Am intalnit pe cineva. Sta 3 pervaze mai jos si e cea mai frumoasa fiinta din lume. Are un cioc senzual, ochi straluciri si pene cu varfuri argintii. Cand o vad, inima imi danseaza. Mi-a spus ca ma iubeste si ca vrea sa zburam impreuna o eternitate."
