
Desi Jigsaw a murit in Saw IV, aici apare sub forma de flashback si are cel putin 3 clase peste celalalt personaj negativ din film, Mark Hoffman (Costas Mandylor). Si nu doar la nivel de personaj ci si ca interpretare, prestatia lui Tobin fiind atat de mult peste media filmului incat viitorul seriei fara el imi ridica serioase semne de intrebare. Asta daca nu cumva vor folosi acelasi artificiu si in urmatoarele doua ecranizari.
Cunoasterea primelor 4 filme din serie, cel putin la nivel superficial este obligatorie inainte de vizionarea acestuia din urma. Se fac foarte multe conexiuni cu personaje si intamplari din trecut, cred ca mai bine de jumatate din film este realizata prin flashback-uri. E drept ca nu avem neaparat doar scene din celelalte filme, uneori acele scene cunoscute sunt prezentate nu din viziunea victimei ci a autorului, lucru care le face oarecum interesante si mai sterge putin din impresia lipsei de originalitate. E greu sa mai vorbesti de originalitate cand avem acel 5 in coada, dar aceste procedee artistice ajuta totusi la crearea unei impresii de proaspat care ridica putin nivelul calitativ. La personaje e destul de clar, doar Jigsaw merita amintit restul fie au parte de prea putin timp pe ecran pentru a arata ceva fie nu au ce arata indiferent de timpul care le-a fost alocat (Costas Mandylor).
La nivel de poveste, interesanta mi s-a parut doar legatura cu celelalte filme, asa numita parte originala, parte care ar fi trebuit sa insemne nasterea unei noi trilogii are o calitate la fel de indoielnica ca noul inamic (Hoffman). Ca si incheiere de serie filmul primeste nota de trecere, daca as fi luat in vedere si faptul ca scenaristii si-au lasat 3-4 fire epice pentru filmele viitoare m-as fi oprit la nota 4. Probabil fanii Saw il vor urmari si cred ca merita urmarit si de cei care au vazut primele 4 filme fara sa ramana prea impresionati. Oricine a vazut Saw 4 pana la final sigur va gasi putin oxigen cu acest al 5-lea capitol. Cine s-a oprit la 2 sau 3 e bine sa ramana acolo cu memoria unei serii Saw cel putin decenta la nivel calitativ.