Max Payne a fost unul dintre cele mai bune action-uri care au vazut pixelii monitoarelor, astfel ca ecranizarea trebuie sa se ridice la nivelul asteptarilor fanilor. Fani, care au dorit sa-l vada pe marele ecran inca din 2001, pentru ca daca a existat un joc cu un imens potential pentru cinematografie atunci acesta a fost Max Payne. Dezamagirea este cu atat mai mare, acum, cand realizez ca vreau sa incerc din nou jocul pentru ca mi-a oferit o experienta cinematica mai buna decat filmul.Daca in joc totul era explicat gradat, pe capitole in film lucrurile nu mai stau chiar asa. Povestea este cel mult mediocra si nu datorita unei lipse de potential ci din cauza modului in care ne este prezentata. Cadrele nu sunt foarte scurte, nu durata este problema lor ci faptul ca in fiecare scena, regizorul John Moore si scenaristul Beau Thorne reusesc sa nu spuna mai nimic. Povestea nu e greu de urmarit fiind atat de subtire incat si daca te uiti pe sarite nu pierzi mare lucru.
Ca si personaj, nici macar Payne nu e conturat cum trebuie, ce pretentii mai putem avea de la caracterele secundare care pur si simplu umplu spatiu pe ecran pret de cateva replici. Si Nelly Furtado si-a gasit doua cuvinte de spus pentru ca de personaje neinteresante nu ducem lipsa. Un villain destoinic ar mai fi salvat putin situatia, m-as fi multumit chiar si cu unul mai ster atat timp cat confruntarea cu eroul ar fi dat nastere unei scene memorabile. Dar am cerut prea mult. Si prima, si "marea confruntare" din final sunt execrabile chiar si pentru un asa zis film de actiune. Si daca as fi putut accepta o poveste insuficient dezvoltata, lipsa de conflict credibil nu este scuzabila de nici un fel.
Sa nu uit de Mila Kunis care este dragalasa prin definitie si nu reuseste transformarea intr-un asasin cu sange rece de nici o culoare. Si nu sunt de vina episoadele din "That '70s Show" sau recenta vizionare a Forgetting Sarah Marshall. Si pentru Olga Kurylenko nu e o distanta foarte mare de la Bond girl la lame girl. As incepe si cu Beau Bridges dar simt ca nu ajung nicaieri. Saracul e mai plictisitor decat partenerii de vizionare care mai aveau putin si adormeau.
Ce mi-a placut a fost faptul ca mi-a trezit interesul pentru o rejucare si ca cel putin atmosfera face cinste numelui. In special cadrele panoramice si modul in care sunt vazute unele scene prin ochii consumatorilor de "energizant" stimuleaza in mod artistic retina. La capitolul imagine sunt putine lucruri pe care le pot reprosa si acest lucru se reflecta in modul darnic prin care am notat filmul. Fiti insa avertizati, fara o latura artistica dezvoltata si/sau un simt estetic treaz nu va atingeti de aceasta productie. Sunt 100 de minute pe care cel mai probabil nu le veti primi inapoi.
