miercuri, 10 septembrie 2008

In the Land of Women (2006) 6/10

Inca din primele cadre directia pe care o urmeaza filmul este destul de clara. Practic la inceputul fiecarei scene stii deja sfarsitul, urmeaza apoi alta scena cu un verdict la fel de previzibil. Debutantul Jon Kasdan (regizor si scenarist) nu face absolut nici un efort pentru a devia de la directia trasata. Reteta e cunoscuta si testata, intrebarea este: functioneaza de aceasta data?

Despartirea de prietena sa zdruncina increderea tanarului scenarist Carter Webb (Adam Brody). Paraseste tumultosul LA si se muta pentru o perioada in casa bunicii, intr-o linistita suburbie a Detroit-ului. Aici intalneste doua femei, mama si fiica (Meg Ryan si Kristen Stewart) care ii schimba perspectiva asupra vietii. In acelasi timp influenta lui are impact asupra relatiei dintre ele.

Scenariul nu e suficient de inspirat pentru a tine interesul ridicat, astfel ca toata greutatea cade pe umerii actorilor. Modul in care interpreteaza si chimia care se formeaza intre ei fac diferenta intre un film bun si un esec.

Am avut un adevarat soc cand am vazut-o pe Meg Ryan. Nici urma de chipul copilaros din "When Harry Met Sally..." sau "You've Got Mail". Anii si-au lasat amprenta si doar asupra aspectului fizic. Si actingul e altul, e drept ca si rolul e diferit. Mi-a placut insa, prestatia ei este foarte buna pe parcursul intregului film la fel ca si cea a lui Adam Brody.Kristen Stewart, maturizata de la Panic Room, ofera deasemenea un acting credibil, chiar daca nu la nivelul celorlalti doi protagonisti.

Filmul are putina drama, un stop de comedie si o bucatica de romantism. Nu stiu cat de buna este reteta dar in cazul acesta functioneaza, meritul revenind in mare parte echipei de actori. La primul sau film Jon Kasdan nu impresioneaza cu nimic dar in acelasi timp gestioneaza foarte bine relatiile dintre personaje astfel ca primeste o bila alba. Nu cred ca voi revedea vreodata acest film, dar daca din intamplare vreo prietena ma va ruga sa-i recomand o comedie romantica cu accente dramatice stiu asupra carui titlu sa ma opresc.