Transformers (2007) 5/10

Imi aduc aminte prea putin din desenele animate post decembriste care au rulat la noi ca sa pot face o comparatie. Stiu doar ca m-au impresionat in mod pozitiv, lucru pe care nu il pot afirma despre aceasta productie. Sigur, are cateva pasaje interesante dar actiunea mi s-a parut plicticoasa. Si daca un film de actiune devine plictisitor e foarte grav. Intamplarea a facut sa vad acest film la putin timp dupa Armageddon si astfel mi-a fost usor sa remarc asemanarile dintre scenele de actiune. Michael Bay are un stil extrem de obositor, cu scene foarte fragmentate, probabil in ideea de accentua starea de tensiune si de incertitudine. Pe mine insa ma enerveaza sa vad o scena de actiune filmata din 10 unghiuri cu schimbari de perspectiva la fiecare 2-3 secunde.

Avem parte de o batalie intre roboti care pot lua orice forma (au totusi tendinta de a imita masinile GM). De o parte a baricadei se situeaza Autobotii (baietii buni condusi de Optimus Prime) de cealalta Decepticonii (sub comanda lui Megatron). Sursa conflictului este un cub, sursa energiei pure, care confera posesorului puteri nelimitate. Soarta intregii omeniri este in joc, omenire reprezentate de un super erou cu aura de tocilar (Shia LaBeouf), inevitabila partenera feminina (Megan Fox), o trupa de bravi soldati americani si nu in ultimul rand o calculatorista cu accent australian si look de supermodel (Rachael Taylor) impreuna cu hackerul virgin pasionat de jocurile pe calculator (Anthony Anderson).

Filmul are calitatea de a nu se lua prea mult in serios, spre deosebire de sus amintitul Armageddon. Umorul este la el acasa si paradoxal nu e deloc enervant sau jenant. Scene ca cea in care robotii se ascund in gradina de privirea iscoditoare a proprietarului au darul de a ne mai distrage atentia de la actiune cu o portie sanatoasa de ras. Deasemenea, spre surprinderea mea, actorii s-au descurcat in mod onorabil. Ma asteptam la asa ceva din partea lui Jon Voight sau John Turturro dar Shia LaBeouf a fost chiar o surpriza foarte placuta. Nu e chiar un necunoscut pentru ca beneficiaza de o filmografie destul de bogata pentru varsta lui dar nu l-am mai vazut pana acum in postaza de protagonist. Acum ca si-a castigat notorietatea se poate concentra si pe filme mai serioase, potentialul exista.

Cu cele 2 ore si 14 minute filmul e cu vreo 60 de minute mai lung decat ar fi trebuit. Si faptul ca partea importanta de actiune, batalia dintre roboti se petrece undeva in ultima jumatate de ora nu ajuta deloc. Pana la inceputul bataliei filmul a fost excelent proportionat intre actiune, umor si story. In final toata placinta este inghitita de actiune si pacatele lui Bay ies la iveala. Si daca ma gandesc bine nu sunt doar ale lui Bay, multe din filmele de actiune din ultima vreme au folosit excesiv de mult efectele speciale, pana la saturare. Amintesc aici numai 300 dar sunt mult mai multe. Si daca macar ar fi fost de calitate as fi trecut cu vederea. Acum nu vreau sa intelegeti ca efectele nu ar fi credibile. Din contra, sunt extrem de realiste. Cel putin Autobotii sunt excelent realizati, as zice chiar cu adevarata arta. Dar ce folos ca avem roboti admirabili pana la cel mai mic detaliu, ce folos ca animatiile de transformare masina-robot si robot masina sunt impresionante daca secventele sunt macelarite de abilitatile numitului regizor. Lupta finala dintre Optimus si Megatron, care ar fi trebuit sa fie punctul culminant al intregului film se transforma intr-un atac vizual asupra simturilor. Cadrele se succed cu repeziciune, se distinge explozie aici, una dincolo, o cladire in flacari in spate, lasa impresia adrenalinei pure pentru ca la final sa te intrebi cine pe cine a batut, cine a trecut prin cladire si cine a explodat. E foarte usor sa creezi haos, e foarte dificil sa creezi haos organizat.

Pe langa faptul ca e probabil cea mai scumpa reclama facuta jucariilor Hasbro filmul nu se sfieste sa ofere expunere si altor marci comerciale. Daca reclama facuta masinilor e de inteles, trebuiau sa se transforme in ceva sunt secvente cu adevarat deranjante ca cea in care se face prim plan pe un card de 2Gb suficient de lung pentru ca toata lumea sa remarce brandul inscriptionat. Astfel de cadre nu au absolut nici o valoare in desfasurarea actiunii, fara ele filmul nu pierde nimic dar cu ele mai adauga cateva puncte la nemultumirea privitorului care nu a platit bani pentru a urmari o reclama. Deasemenea, cred ca singurul cadru cu o masina europeana a fost cu un BMW pentru o fractiune de secunda inainte de a fi strivit de un robot de 100 de tone.

Nu e un film foarte prost. Comparat cu Armageddon e chiar un progres evident dar mai e mult pana departe. Cealalta franciza animata a verii TMNT, fara a fi lipsita de puncte negative, mi s-a parut superioara.

22 sep 2007 - Ziua fara masina

Ziua fara masina a fost si in acest an o imensa bataie de joc. In aceasta privinta asteptarile nu mi-au fost deloc inselate. S-a mentinut tendinta de reducere a "zonei libere". Anul acesta perimetrul a cuprins cam 3 strazi, dintre care putem elimina Stefan cel Mare care se inchide oricum in weekend si Cuza Voda unde circula doar tramvaiele. Daca stau bine si ma gandesc, a fost inchisa o suprafata mai mare cu ocazia dublului miting PSD-PD inaintea Referendumului.


Singura mea satisfactie a fost parada biciclistilor, care ar fi trebuit sa atraga atentia celorlalti participanti la trafic si conducerii locale asupra problemelor cu care se confrunta ciclismul iesean. Participarea a fost dezamagitor de subire, sa fi fost vreo 20-30 de oameni. Am incurcat o singura banda de circulatie pret de jumatate de ora si cam asta a fost tot. In afara de 10 secunde la stiri si posibil cateva randuri intr-un ziar nu cred ca am avut vreun impact.

Hai sa nu zic numai de rau. A fost si frumos, orice iesire in grup e frumoasa si nici aceasta nu a fost o exceptie. Practic nu cred ca am realizat nimic, dar ne-am simtit bine in pielea noastra pentru jumatate de ora si cred ca asta conteaza. Raman cu speranta sa facem ceva mai mare si mai frumos pentru la anu`.

Clarkson: The Good, the Bad & the Ugly (2006) (V) 4/10

Nu urmaresc in mod curent emisiunea Top Gear dar ideea documentarului mi-a placut. O comparatie intre masinile europene si cele europene nu poate iesi decat cu scantei. Si chiar a iesit, la propriu. Daca o sarmana Toyota Prius a scapat cu doar cateva sute de gloante in caroserie un Harley a fost pur si simplu pulverizat de o incarcatura exploziva si un Park Avenue a sfarsit in mici bucatele.

Sincer ma asteptam la ceva serios, dar "documentarul" e departe de asa ceva. Se vrea a fi o abordare umoristica dar sufera de o mare problema. Jeremy Clarkson nu este actor si cu atat mai putin nu este comedian. Este un sofer fantastic, am ramas uimit de cum conduce masinile alea dintr-o parte a pistei pe alta, dar nu e amuzant absolut deloc. Si placa devine obositoare dupa primele doua ascultari. De la inceput pana la sfarsit misto-ul este la el acasa. Se incepe intr-o nota optimista si apoi vine bomba. Prima data am ras, a doua am zambit si a treia oare deja a inceput sa ma enerveze. Deci ca si comedie nu spune mare lucru.

Nici partea serioasa a productiei nu straluceste. Sigur, e interesant sa vezi care masina urca prima pe un munte dintre un Hummer, un Escalade si un Range Rover. Testul nu are absolut nici o valoare practica insa pentru ca in mod evident masinile nu sunt etalonate in mod egal. Cand se pleaca de la premisa ca masinile americane sunt proaste e usor sa demonstrezi ca afirmatia e adevarata cand ai o camera de filmat si o foarfeca.

Ca sa nu zic numai de rau o sa amintesc ca filmuletele cu masini sunt delicioase. Derapajele de care se abuzeaza sunt extrem de spectaculoase si filmul merita urmarit de orice pasionat de masini chiar si numai din acest motiv.

Armageddon (1998/I) 5/10

Q:Stiti de ce nu a jucat Bruce Willis in Titanic?
A:Pentru ca ii salva pe toti!

Grandma's Boy (2006) 3/10

Adam Sandler loveste din nou. De aceasta data prin intermediul companiei Happy Madison Productions. M-am obisnuita deja cu repertoriul lui, alternanta filmelor suportabile cu adevarate deseuri nu mai e surpriza. Nu am stiut din ce an e filmul inainte sa ma uit la el si am crezut ca e un proiect nou facut dupa I Now Pronounce You Chuck and Larry caz in care ar fi putut fi un film suportabil. Din pacate e din 2006, inainte de Click...

Alex (Allen Covert) e un betatester de 35 de ani care isi petrece mare parte din viata jucandu-se pe Xbox cu tineri care au jumatate din varsta lui. Din cauza unor neintelegeri financiare este dat afara din casa si nevoit sa se mute cu bunica sa (Doris Roberts) si cele doua prietene ale ei (Shirley Jones si Shirley Knight). Batranele se dovedesc a fi "de gasca" si chiar il ajuta in stabilirea unei relatiei cu noua membra a echipei de productie, Samantha (Linda Cardellini).

Distributia e chiar interesanta, Linda Cardellini s-a descurcat onorabil in ER, mai este Doris Roberst din Everybody Loves Raymond unde a jucat cu succes un rol oarecum asemanator. Ar mai fi si faptul ca

Allen Covert seamana seamana surprinzator de bine cu Mel Gibson mai tinerel dar o sa trec asta la capitolul ciudatenii. Nu lipsesc din distributie obisnuitele prezente din Happy Madison ca Rob Schneider si David Spade. Daca pe ei ii inteleg oarecum cum au esuat intr-un asemenea proiect imi este imposibil sa gasesc o justificare pentru prezenta lui Doris Roberts. E drept ca Everybody Loves Raymond nu mai ruleaza dar chiar atat de mult sa-i fi lipsit actoria? Probabil a semnat inainte sa citeasca scenariul si nu a mai putut renunta. Probabil acesta este si motivul pentru care joaca atat de prost, nu-si da interesul nici macar pentru o clipa. Linda Cardellini s-a descurcat onorabil in ER si mi-a placut si aici. E drept ca mare lucru nu a avut de facut dar e acolo, si-a dat silinta. Acceptabil mi s-a parut si Allen Covert dar din pacate pentru el materialul avut la dispozitie nu i-a facut nici un favor. Poate data viitoare.

Daca ar fi sa rezum filmul in doua scene probabil ca as gasi ceva amuzant cu care sa fac un rezumat de nota 10. Din nefericire filmul are 90 de minute si chiar daca ocazional (cam la fiecare 20 de minute) se mai gaseste cate o faza amuzanta per total filmul e absolut jenant. E ceva sa nu gasesti amuzanta o anumita gluma, poate nu ai inteles-o, poate nu e genul tau de umor. Dar glumele de aici trec din categoria umorului neinteles si intra in emsifera penibilului. Cred ca asta e cuvantul care poate caracteriza acest film, penibil.

JAG - Sezonul 1

Seriale cu avocati s-au mai facut. Ba chiar prea multe in ultima vreme ca sa mai impresioneze pe cineva. Productia de fata reuseste insa sa iasa din multime, nu e show-ul cu avocati obisnuiti. JAG vine de la Judge Advocate General si este un fel de departament legal al Fortelor Armate. Membrii acestui departament sunt in esenta avocati si procurori diferenta fiind facuta de faptul ca se ocupa in special de Codul Militar. Protagonistii nu sunt nici ei simpli functionari, de exemplu eroul principal, Lt. Harmon 'Harm' Rabb (David James Elliott), este un fost pilot in marina. Din cauza unor probleme cu vederea pe timp de noapte este nevoit sa renunte la aviatia si sa ocupe un loc in sala de judecata. Cel putin in teorie pentru ca in practica Harm nu este aproape cu nimic diferit de Maverick in Top Gun.

Cea mai mare parte a sezonului 1 se petrece pe teren. Harm, impreuna cu partenera sa, Lt. Meg Austin (Tracey Needham) investigheaza tot felul de ilegalitati petrecute pe domeniul militar. Domeniu care cuprinde portavioane, submarine, distrugatoare, baze militare etc. Neregurile variaza de la un simplu furt pana la crima. Harm pune in slujba legii tot arsenalul de care dispune, nu e genul de avocat care sa stea in birou. Defapt foarte rar vedem o sala de judecata din interior, in general probleme se rezolva in cala unui portavion sau cockpitul unui Tomcat.

Serialul beneficiaza de o serie de imagini care infatiseaza Marina in special in toata splendoarea ei. Avem parte de cateva dueluri aeriene care rivalizeaza pana la un punct cu cele din Top Gun si lupte navale asemanatoare cu ce am vazut in The Hunt for Red October. Si nu spun acest lucru intamplator pentru ca s-au folosit imagini din aceste filme. Asta pana cei din Armata au realizat ce reclama imensa le face aceasta productie si in consecinta au oferit producatorilor acces liber la materialul militar.

Realismul nu e la el acasa in aceasta productie. Cine cauta veridicitate va trebui sa se orienteze in alta directie. Dar pentru 45 de minute de actiune cu oameni in uniforma serialul chiar merita o mica recomandare. Trebuie inchisi putin ochii la faptul ca fiecare episod are un happy-end si ca americanii sunt intotdeauna baietii buni si daca ceva merge prost sigur e mana chinezilor, rusilor sau nord coreenilor.

The Girl Next Door (2004) 6/10

Din punctul meu de vedere Elisha e una dintre cele mai frumoase actrite de la Hollywood dar vai cat de prost poate sa joace in prima jumatate a filmului. Mai pe urma isi mai da drumul, dar inceputul e cu adevarat groaznic. In spatele scenariului acestui film sunt baietii responsabili cu Van Wilder (Brent Goldberg si David Wagner). De aceasta data nu s-au descurcat chiar atat de prost, ba chiar pe alocuri destul de bine.

Povestea e o adevarata fantezie, pe care la un moment dat fiecare am avut-o. Matthew Kidman (Emile Hirsch) e un tanar obisnuit aflat in ultimul an de liceu. Desi are ambitii foarte mari, vrea sa ajunga presedinte, cu impulsivitatea sta mai prost. Nu face niciodata nimic iesit din comun, intotdeauna se poarta exact cum te-ai fi asteptat de la el. Pana o intalneste pe Danielle (Elisha Cuthbert) o actrita in filme pentru adulti care se muta pe strada sa.

Luke Greenfield care semneaza acest film si-a dat seama care sunt punctele forte ale acestui film, pe de o parte Elisha si pe cealalta parte sexul. Aceasta asociere este suficienta pentru a face lumea sa vina la film si profita din plin. Aproape fiecare scena are o anumita conotatie sexuala. Deasemenea a facut tot posibilul ca Elisha sa iasa in evidenta (nu ca ar fi avut nevoie) de la imbracamintea provocatoare pana la scena in care apare in cadrul usii cu apa siroind: I`m all wet! Can I come in?

Pe alocuri scenariul e chiar amuzant, sunt cateva poante chiar reusite care mai adauga ceva condiment atmosferei incinse. Majoritatea sunt insa cu tenta sexuala: Eli : Goddammit Matt! I swear to God if you don't fuck her, I'll kill myself! Matt! Please! Please, Matt! Fuck her for me! For me!

Emile Hirsch e destul de cumintel. Nu prea iese in evidenta cu nimic, nu ca ar fi fost sarcina lui sa iasa in evidenta. Doar e pe scaunul pasagerului. Timothy Olyphant (baiatul rau) face insa un rol de zile mari. E absolut perfect. L-am vazut in doar 2 sau 3 filme pana acum dar am fost placut impresionatde fiecare data. Omul are viitor, ii lipseste doar un rol intr-un film mare. Chiar sunt curios cum se va descurca cu baietii mari.

Coloana sonoara este foarte ritmata si se potriveste perfect peliculei. Printre altele am recunoscut din de butul lui Donnie Darko melodia The Killing Moon in interpretarea Echo & The Bunnymen.

Nu e un film pretentios. Nu incearca sa reinventeze apa calda, este exact ce vezi pe coperta, nimic mai mult, nimic mai putin. Pentru mine a meritat, sper ca si pentru voi.

Van Wilder (2002) 4/10

Van Wilder (Ryan Reynolds) se pregateste pentru al saptelea an de facultate. Si nu pentru ca nu ar putea sa termine facultatea ci pentru ca nu vrea. In campus este rege, toti studentii il privesc cu respect, toti vin la el pentru un sfat. Este viata pe care si-o doreste. Tatal sau nu este de aceeasi parere si ii inchide contul. Daca vrea sa ramana in scoala trebuie sa stranga bani pentru asta, si trebuie sa-i stranga repede. In acelasi timp, o jurnalista foarte atractiva, Gwen Pearson (Tara Reid) este trimisa sa scrie un reportaj despre el. Van incearca sa-i intre in gratii fara a neglija faptul ca o multime de tineri depind de el si de petrecerile pe care le organizeaza.

Cei doi scenaristi (Brent Goldberg si David Wagner) au mai colaborat Saving Ryan's Privates o parodie in care un grup de soldati trebuie sa salveze penisul camaradului lor. Asta ca sa va faceti o idee despre tipul de umor la care sa va asteptati. Scenariul este subtire de tot, singurul scop al plotului este sa asigure un motiv pentru gagurile obisnuite. As vrea sa-l pot compara cu American Pie dar ar iesi in inferioritate la aproape fiecare capitol. Doar doua exceptii ar fi, una reprezinta gradul de repulsie provocat de unele glume care in acest caz atinge cote maxime si a doua ar fi numarul perechilor de sani care se perinda pe ecran. Si al acest capitol Van Wilder castiga fara probleme. Lipsesc insa umorul de calitate, un story cat de cat evoluat si personajele memorabile.

Van Wilder ar putea fi un asemenea personaj daca i s-ar fi acordat mai multa atentie. Ryan Reynolds are un potential foarte bun, peste cel a lui Jason Biggs de exemplu dar din pacate nu este exploatat absolut deloc. La fel si Tara Reid care nici macar nu-si da interesul insa. Avand in vedere materialul cu care a lucrat, chiar nu pot sa o condamn.

Fara doar si poate pentru o anumita categorie de varsta filmul poate fi extrem de amuzant. Daca este public pentru Trasniti in NATO atunci trebuie sa fie si pentru acest film. Pentru restul insa, filmul e de evitat.

Top Gun (1986) 6/10

Un alt film care mi-a marcat copilaria. Dupa ce am vazut Top Gun faceam grupuri de copii pe biciclete, unii dintre noi eram americani altii erau rusi. Scopul era sa ajungem in spatele adversarului pentru cateva secunde, timp in care consideram ca l-am doborat si iesea din joc. Nu mai trebuie sa va spun ca baietii buni erau pentru noi americanii, in ciuda apropierii geo-politice de URSS.
Cred ca aveam un ochi critic format inca de pe atunci pentru ca nu prea am urmarit cu atentia romanta dintre Maverick (Tom Cruise) si Charlie (Kelly McGillis). Tot ce ma interesa erau luptele aeriene, ce se petrece la sol confera un interes minim.

Maverick si copilotul sau Goose (Anthony Edwards) sunt alesi pentru un stagiu de pregatire la cea mai prestigioasa scoala de aviatie pentru Marina, Top Gun. Maverick este tipul pilotului rebel care se crede stapanul inaltimilor si executa tot timpul manevre spectaculoase dar foarte periculoase incercand sa demonstreze ca este cel mai bun din lume. La Top Gun, principalul sau rival este Ice (Val Kilmer) un pilot la fel de talentat dar mult mai rece si calculat.

Mare parte din actiunea filmului are loc in aer unde pilotii sunt angajati in dueluri furioase intre ei, cu instructorii si in 2 randuri cu aparate MiG 28 inamice in largul Oceanului Indian. E foarte greu sa transferi pe pelicula o batalie aeriana, asa numitul dogfight. Nu suntem obisnuiti cu o lume complet 3D. Aparatele fac miscari aparent haotice, sus-jos, stanga-dreapta, stanga-jos, intoarcere la 180 de grade etc. E meritul regizorului Tony Scott ca a reusit sa puna o oarecare ordine in acest haos, unghirile de filmare excelent alese si montajul inspirat au ajutat mult la mentinerea unei perspective asupra luptei fara a lasa impresia ca avioanele urmeaza un traseu bine stabilit ca un tren pe sine.

Din pacate nu pot spune acelasi lucru si despre scenele de la sol. Principalul vinovat pentru subtirea lor este echipa de scenaristi (Jim Cash si Jack Epps Jr.). Daca personajele sunt oarecum interesante si cu ceva potential dialogurile sunt plictisitoare in cel mai bun caz. Practic o suma de clisee aruncate pentru a umple golul dintre doua secvente aviatice. Totul, incepand cu duelul verbal dintre cei doi piloti si pana la relatia amoroasa dintre Maverick si Charlie geme de stereotipuri la fiecare cadru. Coloana sonora este insa destul de solida pe parcursul intregului film, lucru care face trecerea la scenele terestre mai putin dureroasa. De altfel filmul a castigat un premiu Oscar pentru melodia Take My Breath Away.

Am gasit pe internet o multime de referinte privitoare la elementul homo-erotic din Top Gun. Mai jos opinia lui Tarantino despre adevaratul plot din Top Gun.

Tom Cruise mi-a lasat o impresie buna, la fel ca si Val Kilmer. Remarcatul meu este insa Anthony Edwards. I-am recunoscut vocea din primele cadre dar mi-a luat mai bine de jumatate da film sa-mi dau seama de unde imi este atata de familiara. Raspunsul este Dr. Mark Greene din ER. Regret ca a avut o soarta similiara in ambele show-uri.

Homo-erotic sau nu filmul a reprezentat o excelenta reclama pentru Marina Americana care s-a confruntat cu o crestere a cererilor de inrolare imediat dupa lansarea filmului. Din acest punct de vedere a fost un real succes. Raman cu satisfactia ca filmul castiga in calitate direct proportional cu inaltimea fata de sol.

The TV Set (2006) 7/10

Ca un devorator de seriale ce sunt de multe ori m-am intrebat cum ajung toate porcariile pe sticla. Si nu ma refer numai la serialele de la noi, care intre noi fie vorba sunt undeva sub jalnic dar si la seriale americane pe care le vedem in grila sezon de sezon. Ei bine, acest film incearca sa raspunda la aceste intrebari si cred ca pentru prima data imi pare rau pentru scenaristii care fac "La Bloc".

Mike (David Duchovny) se afla cu scenariul sau foarte aproape de productie. Propunerea sa a fost intampinata cu caldura, producatorii cred ca materialul e foarte bun si urmeaza doar sa aleaga actorii principali si sa filmeze pilotul. Ince incet insa pamantul incepe sa-i fuga de sub picioare si realizeaza ca trebuie sa faca o multime de compromisuri pentru ca serialul sa vada lumina reflectoarelor. Filmul trateaza modul in care ideea principala a autorului trece prin filtrul producatorilor inainte de productia efectiva. Cine se adapteaza cel mai bine la aceste constrangeri castiga.

Jake Kasdan (regizor si scenarist) a reusit sa ne introduca in aceasta atmosfera din spatele cortinei foarte natural. Pe alocuri filmul arata mai mult a documentar, modul de filmare favorizeaza acest lucru si ii da in acelasi timp un aer de autenticitate. Dialogul este putin cam prea rigid, lucru ce afecteaza imersiunea. Exista o anumita discrepanta intre ce vedem pe ecran si ce auzim in boxe, lucru mai vizibil in prima jumatate a filmului cand impresia de documentar e mai pregnanta.

Personajele sunt destul de stereotipice. De la baiatul destept (David Duchovny) si pana la producatorul cu idei fixe (Sigourney Weaver) e loc de mult mai bine. Aceste limitari sunt insa compensate intr-o oarecare masura de jocul excelent al actorilor, cel putin cei 2 amintiti mai sus fac o treaba excelenta.

De obicei apreciez un film scurt. Cred ca majoritatea filmelor ar trebui sa dureze 1 ora si jumatate cel mult, cred ca mi se trage de la prea multe seriale urmarite. De aceasta data am simtit insa ca filmul a fost prea scurt. Ar fi trebuit sa aiba inca jumatate de ora in plus sau sa fi renuntat la o parte din plot-urile secundare. De exemplu Richard McAllister (Ioan Gruffudd) este un personaj foarte interesant dar povestea sa nu este dezvoltata suficient astfel ca nu este clar ce rol a avut in cadrul organizatiei. As fi preferat sa fie omul din background pe care sa-l vad numai la intalniri decat sa ne fie oferit un inceput de conflict cu sotia sa care sa fie lasat in coada de peste. Deasemenea nu e foarte clar ce tip de serial se face. Inclin sa cred ca e un sitcom, dar scenariul original este aproape lipsit de umor si povestea pare mai degraba adaptata pentru o drama. Putina mai multa atentie si in cazul acestui aspect nu ar fi stricat.

In incheiere vreau sa-i transmit ceva varului meu cu referire la serial: Vere, thats how crap is made!

24 - Season 3

Serialul este contruit dupa o reteta unica. Fiecare episod are lungimea unei ore in timp real (minus reclame) si intregul sezon dureaza 24 de ore. In aceste conditii trebuie facute cateva artificii tehnice pentru a nu avea prea multi timpi morti pe ecran. Cel mai vizibil este transportul persoanelor. Fie ca e facut cu masina, elicopterul sau avionul dureaza incredibil de putin, dar e un pret mic platit pentru a avea o actiune cursiva. Deasemenea pe langa story-ul principal avem o serie de naratiuni secundare menite sa umple golurile. Desi nu sunt la fel de interesante ofera totusi o alternativa si o schimbare de decor.

Totul incepe cu aparitia unui cadavru infectat cu un virus experimental cu o rata a moratalitatii apropiata de 100% si fara nici un vaccin cunoscut. Langa cadavru este gasit un biletel prin care se cere eliberarea traficantului de droguri Ramon Salazar (Joaquim de Almeida). In caz contrar virusul va fi eliberat intr-o locatie publica. Salazar a fost arestat nu cu mult timp un urma de catre Jack Bauer (Kiefer Sutherland) dupa o foarte lunga activitate sub acoperire. Cade in sarcina lui sa afle cine este in posesia virusului si sa neuntralize amenintarea.

Asa cum ne-am obisnuit deja povestea nu este chiar atat de simpla. Pe masura ce ancheta avanseaza Jack realizeaza ca operatiunea este mult mai complexa decat eliberarea unui traficant si ca potentialele victime sunt mult mai numeroase, la nivelul milioanelor de oameni.

Kiefer face un rol foarte bun, de altfel personajul lui este unul din motivele pentru succesul acestui serial. Paul Blackthorne (in rolul personajului negativ) se descurca de asemenea foarte bine, duelul sau de la distanta cu Jack face deliciul partii a doua din acest sezon. Si in rest actingul este destul de solid cu exceptia blondinei Elisha Cuthbert care nu prea se potriveste cu rolul agentului federal. Parca era mai bine in primul sezon desi nici atunci nu a stralucit.

Pentru o serie de televiziune efectele speciale sunt destul de numeroase si bine realizate. Avem chiar o scena cu doua avioane de vanatoare zburand la joasa inaltime deasupra Los Angeles-ului in urmarirea unui elicopter.

Acest al treilea sezon este cel mai intunecat de pana acum. Jack este nevoit sa indeplineasca o serie de sarcini moralmente discutabile. Se adauga o tusa de realism care face personajul Jack Bauer mult mai credibil. Nu e posibil in realitate ca o persoana sa aiba doar calitati.

Pentru fanii seriei acest sezon e un must see. Imi e greu sa fac o comparatie cu primele doua sezoane, nu stiu care mi-a placut mai mult dar pot sa spun cu siguranta ca nici unul nu mi-a displacut.

Blind Dating (2006) 4/10

Un search pe imdb dupa Blind Date ofera 34 de rezultate. Destul de multe, poate si din aceasta cauza filmul de fata a fost numit Blind Dating. Scenaristul Christopher Theo a avut ideea de a folosi acest termen in sensul lui propriu, sa vedem ce a iesit.

Danny (Chris Pine) s-a nascut orb dar acest lucru nu pare sa-l deranjeze foarte mult deoarece familia i-a fost timpul alaturi. Poate mai putin fratele Larry (Eddie Kaye Thomas) care i-a mai jucat cateva feste. A fost inconjurat de dragoste, dar nu de dragostea de care are nevoie la 22 de ani. Fratele lui a incercat sa-l ajute cu acest subiect, dar candidatele nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor. Danny gaseste insa o companie placuta in persoana asistentei medicale de origine indiana Leeza (Anjali Jay). Probleme apar cand Danny afla ca Leeza urmeaza sa se marite cu un tanar indian (Sendhil Ramamurthy), alesul familiei ei.

Chris Pine reuseste o portretizare credibila a unui tanar baiat nevazator. In special scenele in care trebuie sa fie vesel si fara griji de la inceput sunt veridice. In partea a doua a filmului cand intervine drama se simt ceva limitari din partea lui. Nu acelasi lucru pot spune despre actrita indiana Anjali Jay care joaca prost de la inceput pana la sfarsit. Legatura dintrea ea si Chris exista insa, cu putina munca din partea ei ar fi putut fi mult mai puternica. Eddie Thomas da putina savoare umoristica filmului prin interpretarea lui. Jane Seymour care joaca rolului doctorului psiholog doar incearca acest lucru.

Nu pot sa scap de ideea ca filmul ar fi fost mult mai reusit cu mai multa atentie din partea regizorului. Ideea este aici dar modurile alese pentru a o duce la finalizare sunt destul de neinspirate. De la inceputul stupid si pana finalul siropos regizorul James Keach nu e prea hotarat daca vrea ca filmul sa fie o comedie sau o drama. A incercat cate putin din fiecare si nu i-a iesit mai nimic. Ca si film de comedie e mediocru, ca drama e submediocru.

Ca sa faci un film bun nu e suficient sa ai o idee stralucita si banii pentru a o pune in practica. Trebuie foarte multa munca si mult suflet. Filmul nu lasa impresia ca s-a muncit prea mult la el sau ca actorii au pus prea multe emotii in interpretarea lor.

Redline (2007) 3/10

Scena in care Eddie Griffin reuseste sa "conduca" un Ferrari Enzo intr-un zid de beton a facut inconjurul internetului. Intentionat sau nu, acest accident a marit notorietatea titlului in cauza. Filmul a fost finanta de milionarul Daniel Sadek care a contribuit si la recuzita, o parte din masinile care apar in film provin din colectia personala. Se pare ca ar fi contribuit si la scenariu, asta daca facem un exercitiu mental si ne inchipuim ca acest film a avut un scenariu.

Natasha Martin (Nadia Bjorlin) este cantareata/mecanic/pilot si se trezeste implicata in cursele organizate de un grup de milionari plictisiti. Alaturi de ea il avem pe Carlo (Nathan Phillips), eroul proaspat intors din Irak hotarat sa puna ordine in viata fratelui sau mai mic, Jason (Jesse Johnson). Mai importante sunt insa vehiculele. Alaturi de vedeta Ferrari Enzo (imi place sa cred ca masina s-a simtit atat de jenata ca a participat intr-o asemenea productie incat a dat cu capul de primul zid) am remarcat Porsche, Ford GT, Sallen, Lamborghini, Koenigsegg si doua Mercedes SLR McLaren. Multe dintre ele sfarsesc destul de prost, in accidente pe cat de inutile pe atat de dureroase pentru mine, ca privitor.

Dupa cum am spus mai sus filmul are un story sublim care lipseste cu desavarsire. In teorie se balmajeste ceva despre o ofacere cu bani falsi, un client nemultumit si cateva amenintari cu moartea. Totul e folosit doar ca rama pentru expunerea masinilor luxoase, a silicoanelor si a colagenului. Macar daca ar fi iesit cursele cum trebuie. Dar de unde. Aceeasi reteta patentata de The Fast and the Furious cu saltul camerei de la schimbatorul de viteze la pedale si daca avem noroc, pentru o jumatate de secunda avem ocazia sa urmarim si putin fum de la cauciucuri. Asta pana cand una din masini calca stramb si o vedem cum se rasuceste prin aer pentru a se zdrobi de caldaram in zgomot de fier contorsionat.

Cum in CV-ul Nadiei figureaza Days of Our Lives si nici restul castingului nu are cu ce se lauda asteptarile mele erau situate foarte jos. Nu am fost absolut deloc dezamagit, actorii sunt exact de slabi mi-am imaginat. Un plus pentru masini care in unele scene au fost mai expresive decat cei din spatele volanului.

Ca sa nu inchei fara sa zic nimic bun am sa remarc soundtrack-ul care fara sa fie senzational e totusi cu cateva clase peste restul. Daca va plac masinile recomand The Fast and the Furious, inclusiv Tokyo Drift. Cred ca si Torque merita o mentiune in comparatie cu nulitatea aceasta.

The Fifth Element (1997) 6/10

Luc Besson a scris scenariul pentru acest film pe vremea cand era la liceu. M-am gandit ca e un amanunt important care justifica o parte din prezentele stranii de pe ecran. The Fifth Element nu e un film SF oarecare desi la o privire superficiala asa ar putea fi categorisit. E greu de explicat ce este, film de actiune, parodie, drama, comedie nici una si toate la un loc.

Doua sute de ani in viitor, Korben Dallas (Bruce Willis) isi conduce linistit taxiul intr-un New York futuristic cu masini zburatoare in care problema traficului nu a fost rezolvata in ciuda faptului ca benzile de mers se intind acum pe verticala. La un moment dat se trezeste cu un pasager neasteptat, Leeloo (Milla Jovovich) care are intreaga politie pe urme. Please help! rostit de o voce rugatoare e suficient pentru ca Korben sa apese acceleratia si sa se afunde in smogul de la nivelul solului in incercarea de a salva misteriosul pasager.

O data la 5.000 de ani raul suprem vine sa inghita Pamantul. Singurul lucru care ne poate apara e o arma construita de o rasa de extreterestri binevoitori, arma formata din cele patru elemente (vant, apa, pamant, foc) si un catalizator. Acest catalizator, al cincilea element este nimeni alta decat Leeloo. Lor li se opune Emanuel Zorg (Gary Oldman) care are o agenda oarecum diferita.

Povestea filmului e destul de simplista, fara prea mari pretentii. Taria acestui film se gaseste in imagine, sunet si persoanje. Personaje care, desi nu sunt desenate foarte complex au o caracteristica aparte. Korben atrage prin imaginea de om obisnuit, Leeloo prin lipsa de naturalete si Zorg prin aspectul fizic.

Din punct de vedere vizual filmul arata fantastic. De la efectele speciale si pana la costumele futuriste desenate de Jean-Paul Gaultier pot fi caracterizate simplu prin doua cuvinte, curata arta. Nu stiu cat de practic e sa vinzi mancare chinezeasca intr-o barca aeriana sau cat de comod e un vesmant format din cateva panglici pe corp dar in mod sigur arata memorabil.

Mare parte din coloana sonora e compusa de Eric Serra cu influente din Orientul Mijlociu si contribuie din plin la atmosfera. Scena recitalului solistei Plavalaguna (Maïwenn Le Besco) e impartita brusc in doua, cand ritmul trece de la clasic (Aria of 'Lucia di Lammermoor) la pop (The Diva Dance). Scena coincide cu lupta dintre Leeloo si extraterestrii mangalores, lupta coregrafiata in acordurile Divei.

Vreau sa incep lista remarcatilor din acest film cu Chris Tucker. Rolul DJ-ul de sexualitate nedefinita si cu voce pitigaiata i se potriveste perfect. El e enervant si fara sa faca efort, partea buna e ca in acest film exact acest lucru trebuie sa faca, sa fie enervant si ii iese de minune. Bruce Willis nu dezamageste si Gary Oldman e de asemenea la inaltime. Din pacate cei doi nu intereactioneaza absolut deloc, as fi vrut sa vad un duel cu Chris Tucker arbitru. La inceput Milla e destul de inspirata in postura persoanei pierdute si dezorientate. Nu mi-a placut ca la sfarsit actingul ei nu a suferit modificari prea mari desi circumstantele erau altele. Daca fac o medie iese oricum o nota buna.

Lumea creata de Luc Besson nu este una credibila, e mai mult o parodie a lumii in care traim. Asta cred ca e trasatura principala a acestui film si motivul pentru care l-am apreciat.

Die Hard: With a Vengeance (1995) 7/10

Baiatul bun a devenit rau, cel putin in aparenta. Nici in primele doua filme John McClane (Bruce Willis) nu a fost prea amabil cu autoritatile dar de aceasta data cu atat mai putin. Filmul incepe cu el suspendat din politie si intr-o stare de mahmureala groaznica. Sotia l-a parasit, din nou, si pentru prima data nu va incerca sa o salva. Va urmari insa salvarea a nu mai putin de cateva sute de copii.

Un maniac (Jeremy Irons) detoneaza o bomba in mijlocul orasului New York si cere sa vorbeasca cu John. Ameninta ca va detona alte bombe daca acesta nu reuseste sa rezolve o serie de puzzle-uri. In ajutorul lui McLane sare Zeus Carver (Samuel L. Jackson) un proprietar de magazin din Harlem care se afla la locul nepotrivit in momentul nepotrivit.

Premisa de la care se pleaca e destul de interesanta, lasa loc multor scene pe care le privim cu rasuflarea taiata. Deasemenea, perimetrul in care se desfasoara actiunea este mult mai larg, lucru care facilitatea o varietate mai mare a decorurilor. Avem scene in Harlem, actiune in subteran, o cursa nebuna prin Central Park si vizitam chiar un imens vas cargo. La acest aspect filmul sta mai bine decat oricare din primele doua filme, pierde insa putin din personalitate, nu mai are aceeasi aroma de Die Hard ca precedentele.

Si la capitolul personaje sta mai bine decat Die Hard 2 desi nu depaseste originalul. Avem din nou un european in rolul personajului negativ, Jeremy Irons. Asemanarile cu Hans Gruber (Alan Rickman) nu sunt deloc intamplatoare. Tot la capitolul note pozitive il trec si pe Samuel L. Jackson care face o buna echipa cu Bruce, completandu-se reciproc. Undeva pe la nivelul lui Mel Gibson cu Danny Glover in seriile Lethal Weapon.

Daca excludem faptul ca aria de actiune e mult mai larga as putea spune ca acest al treilea episod e o copie fidela a primului. La nivel de story sunt cateva similitudini, si chiar la nivel de personaje remarcam o asemanare evidenta cu mentiunea ca Samuel Jackson are un rol mult mai important decat avea Reginald VelJohnson (Sgt. Al Powell) in primul. Nu lipseste nici twistul de la mijlocul filmului, destul de reusit de altfel.

Pe plan tehnic am fost oarecum dezamagit. Nu mi s-a parut mai reusit decat primul si ar fi trebuit sa fie avand in vedere ca au aproape 10 ani. Exploziile sunt bine realizate dar luptele corp la corp par cam stangace. In cateva randuri e evidenta folosirea unui manechin. Si camera contribuie la acest sentiment de artificialiate pentru ca de multe ori se apropie foarte mult si ne ajuta sa analizam scena in detaliu. In ciuda acestor minore detalii tehnice si a catorva neregularitati de story filmul are un ritm foarte bun si o atmosfera la fel.

Die Hard 2 (1990) 6/10

How can the same thing happen to the same guy twice? se intreaba taica Bruce. Iata ca se poate. Die Harder cum mai este numit debuteaza cu un John McLane nu chiar la fel de despuiat ca in primul (actiunea se petrece in Washington DC, iarna) dar la fel de greu de ucis. O echipa de teroristi condusa de Col. Stuart (William Sadler) preiau controlul unui aeroport in incercarea de a facilita evadarea unui lord al drogurilor adus extradat in USA. Mobilul pentru John este din nou salvarea sotiei care este intr-unul din avioanele care inconjoara aeroportul in pericol de prabusire datorita combustibilului pe sfarsite. John are mai putin de doua ore sa impiedice evadarea, sa-i casapeasca pe baietii rai si nu in ultimul rand sa lumineze pista pentru ca avioanele sa poata ateriza. E chiar inutil sa mentionez ca le face pe toate.

Spre deosebire de primul plotul nu mai are aceeasi veridicitate. Toata povestea asta cu avioanele astea care se invart in jurul aeroportului pana raman fara combustibil mi se pare cam trasa de par chiar si pentru un film de actiune. Nu prea a functionat pentru mine. As fi putut trece peste asta daca am fi avut macar un duel psihologic de calitate ca in primul film, dar din pacate Colonelul Stuart nu e nici pe departe un individ la fel de interesant ca Hans Gruber. Acelasi lucru il pot spune si despre William Sadler.

Ramanem insa cu un Bruce Willis la fel de vivace si cu ceva mai multe glume in program, doua avioane facute bucati si o scena a catapultarii de povestit la nepoti.

Die Hard (1988) 8/10

Ce faci daca te trezesti izolat intr-o cladire cu teroristi la fiecare colt? Daca te cheama John McLane ii elimini unul cate unul si la final pleci intr-o limuzina cu sotia la brat. Pentru Bruce, Die Hard a insemnat accesul in panoplia eroilor de poveste alaturi de clasici ca Charles Bronson si Clint Eastwood dar si Sylvester Stallone sau Arnold Schwarzenegger.

Nu mai tin minte cand l-am vazut prima data, dar sunt sigur ca astazi nu l-am vazut ultima data. O data la cativa ani il revad cu aceeasi placere ca in prima zi. E unul din filmele de actiune favorite. Stiu ca prima data cand l-am vazut am incercat in van sa reproduc celebra replica: Yippee-ki-yay, motherfucker! Abia la a treia vizionare am reusit si o intreaga vacanta de vara am folosit-o cu orice ocazie. Ba chiar am molipsit si o serie de prieteni, cu mentiunea ca li s-a parut cam lunga si au folosit doar partea a doua.

Regizorul John McTiernan mai avea in palmares productia Predator, un alt film de actiune cu un super erou asa ca liniile de baza pentru un asemenea film ii erau cunoscute. Personajele sunt cam subtirele in general, poate doar teroristul Hans Gruber (Alan Rickman) iese oarecum in evidenta si bineinteles taica Bruce. In rest avem fie fete pentru decor, cascadori care au sarcina sa moara cat mai spectaculosi sau idioti care nu fac decat sa-i puna pe cei doi intr-o lumina mai buna. Avem actiune, dar nu in exces, e unul din lucrurile pe care le-am apreciat la acest film. Nu-l vedem pe Bruce curatand 10 oameni din 3 lovituri, totul se intampla treptat, pas cu pas. Deasemenea unul dintre punctele forte ale acestui film este duelul psihologic, jocul de-a soarecel si pisica intre John McLane si Hans Gruber, fiecare stralucit in felul sau.

Pentru o actiune fluida s-au facut cateva concesii la capitolul veridicitate. Foarte rar aceste concesii de scot putin din atmosdera dar de cele mai multe ori nu atrag atentia. Cine se mai gandeste la fizica cand maestrul John se zbantuie agatat de furtumul unui hidrant la 40 de etaje inaltime?

Shanghai Kiss (2007) 6/10

Mi-a sarit in ochi afisul filmului cu Hayden Panettiere (Claire Bennet din serialul Heroes). Am citit apoi despre ce e vorba si mi s-a parut o idee interesenta asa ca i-am dat o sansa.

Liam Liu (Ken Leung) este un actor american a carui viata nu functioneaza aproape deloc. A renuntat la facultate pentru a-si urma visul, fara succes insa. Mai mult, nu reuseste sa aiba o relatie normala cu o femeie, se rezuma la aventuri si singura persoana pe care o suporta mai mult de o zi este o fata de 16 (Hayden Panettiere) care a dezvoltat o pasiune pentru el. Cand afla ca a primit mostenire o casa in Shanghai pleaca in China pentru a face cativa bani din vanzarea proprietatii. Ajuns acolo insa se confrunta cu intreaga cultura si civilizatie a stramosilor sai, cultura cu care pana atunci nu mai intrase in contact. Se simte pentru prima data acasa.

Povestea nu este foarte complicata si nici personajele de altfel. Cred ca filmul ar fi avut de castigat daca personajele ar fi avut o mai mare adancime psihologica, chiar si asa e destul de bine. Mi-a placut in special prestatia tinerei Hayden Panettiere care reuseste un rol mult mai bun decat cel din Heroes, un plus pentru regizor. Ken Leung nu m-a impresionat cu nimic, nu spun ca a jucat prost dar nici bine nu s-a descurcat. Cu personaje mai puternice si un protagonist mai inspirat cred ca filmul ar fi putut fi un real succes.


Am dat din intamplare peste un reply scris de regizorul si scenaristul acestui film, David Ren. Avand in vedere ca foarte rar gasim pe forumuri opinia oamenilor care au lucrat la filme va ofer mai jos traducerea vorbelor sale.

Sunt David Ren, scenarist/regizor pentru Shanghai Kiss. Am aflat ca o copie a DVD Screener-ului a scapat pe internet, ceea ce este neplacut deoarece filmul mai are inca o luna pana la lansare. Cum a aparatu doar cu cateva zile in urma, zeci de mii de oameni l-au downloadat deja, lucru nemaiauzit pentru un mic film independent. Desi sunt fericit ca atat de multi oameni cauta acest film si il vizioneaza cu placere, as vrea sa ofer si opinia mea in privinta acestei situatii.

Shanghai Kiss este o poveste autobiografica si un film foarte personal pentru mine. Unii dintre voi ati comentat pe seama lipsei de actori principali asiatici in filmele americane care nu apartin genului actiune/arte martiale. Acest lucru este adevarat in special pentru povestile de dragoste. Acest lucru deoarece Hollywood nu crede ca America este pregatita sa accepte un barabt asiatic ca protagonist romantic.

Acest film nu a fost finantat de un studio major. Nu a fost finantat nici macar de o compania independenta de finantare. O mare parte din film a fost finantat de un singur investitor, care si-a pus toate economiile in film. Chiar si-a vandut casa, pe care o avea de 20 de ani. Acest investitor nu a castigat mai mult de 5 cifre pe an, si totusi a pus mai mult de 7 cifre. A facut-o deoarece a simtit ca aceasta este o poveste care trebuie spusa si care va fi un mare pas inainte in felul in care americanii de origine asiatica sunt portretizati in media.

Intelegerea noastra este una regala, insemnand ca fiecare investitor primeste un procent din fiecare DVD vandut. Daca filmul este un succes, Hollywood va lua aminte si va realiza ca o poveste de dragoste cu un protagonist asiatic poate fi profitabila. Daca esueaza putem vedea inca 20 de ani fara un film de acest fel. Daca v-a placut si vreti mai multe filme de acest gen va rog sa cumparati DVD-ul.

Nu este un film facut pentru a scoate multi bani. Este un proiect facut din pasiune, nu doar de catre mine, ci din partea tuturor persoanelor implicate. Actorii au lucrat aproape pe nimic. Salariul pentru Hayden Panettiere a fost probabil cel mai mic al ei de cand a avut 4 ani. L-a facut pentru ca a crezut in film si a stiut ca este timpul ca o astfel de poveste sa fie spusa.

Vreau sa fie clar ca nu cer oamenilor sa sprijine acest film doar pentru cauza americanilor de origine asiatica sau ca incerc sa fac oamenii sa se simta vinovati si sa cumpere. Vreau doar ca oamenii carora acest film chiar le-a placut sa arate Hollywood-ului sprijinul lor. Filmele sunt acceptate pe baza tipurilor de filme care au fost succese financiare in trecut. Vreau deasemenea sa inteleaga ca, in acest caz, cand pirateaza si downloadeaza ilegal filmul, nu iau banii unei largi corporatii, ci de la un muncitor de clasa mijlocie ca multi dintre noi.

I Could Never Be Your Woman (2007) 4/10

Am vazut cam multe filme bunicele in ultima vreme, lucru care nu-mi este caracteristic. Trebuia sa dau si peste marul stricat. I Could Never Be Your Woman este o comedie romantica despre o femeie de 45 de ani (Michelle Pfeiffer) care se indragosteste de un barbat mult mai tanar (Paul Rudd). Trebuie sa recunosc ca ii simpatizez pe amandoi, defapt acesta a fost si motivul pentru care m-am pus sa urmaresc filmul.

Inceputul a fost cum nu se poate mai prost, o Mama Natura (Tracey Ullman) incercand sa para amuzanta dar nereusind decat sa plictiseasa in cel mai bun caz sau sa enerveze in cel mai rau. Pe mine m-a enervat nu doar la inceput, ci la absolut fiecare aparitie. Regia si scenariul sunt opera americancei Amy Heckerling si face o treaba jalnica cu amandoua. Foloseste toate cliseele din carte, avem inclusiv scena probatului de haine la magazin (de mai multe ori chiar) si incalca cele mai simple norme de veridicitate. Ce conteaza ca personajele se comporta prosteste atat timp cat asigura doza de "umor" necesara scenei. Pacat ca Paul Rudd nu e Jim Carrey din Ace Ventura dar chiar si asa nu cred ca ar fi mers.

Am reusit totusi sa gasesc cateva pasaje aproape amuzante, cateva sclipiri de originalitate, dar prea putin pentru a conta cu adevarat. Un moment chiar am avut impresia ca filmul ar fi o parodie si trebuie sa recunosc ca nu mi-a displacut ideea. Pacat ca sunt foarte rare aceste momente si ramanem doar cu impresia ca ne-am pierdut timpul cu un film prost.

Cu un scenariu de asemenea nivel degeaba te cheama Michelle Pfeiffer, mai sus de genunchiul broastei nu urci. Se presupune ca pe masura ce imbatranesti si castigi notorietate ai mai multa grija de tine. Nu mai e foamea aia de bani si de faima, nu mai accepti chiar fiecare fituica care-ti pica in cale. Cu unii actori e exact invers.

Bobby (2006) 7/10

Emilio Estevez, fiul mult mai celebrului actor Martin Sheen si in consecinta fratele mai mare a lui Charlie Sheen. Spre deosebire de cei doi, Emilio si-a pastrat numele de nastere si nu l-a adoptat pe cel de scena, Sheen. Nu s-a remarcat in mod deosebit ca actor si incercarile sale de regie nu au dat rezultatele scontate. Cine ar fi crezut ca e capabil nu doar sa inceapa un astfel de proiect gigantic, dar sa si-l termine. Firul are o natura epica nu neaparat prin lungimea sa cat mai degraba prin bogatia firelor narative care se intrepatrund in ziua alegerilor prezidentiale in California cu cel a senatorului Robert F. Kennedy. Nu e o sarcina usoara sa portretizezi unul dintre cei mai iubiti americani din toate timpurile, dar sa o faci apeland doar la imagini de arhiva si personaje secundare e pur si simplu nebunesc. Totul se petrece intr-o singura zi in incinta hotelului Ambassador din Los Angeles.

Filmul beneficiaza de o lista aproape nesfarsita de nume, nu neaparat valoroase (desi sunt cateva) dar aproape toate cunoscute. De la Laurence Fishburne (bucatarul care a trecut prin multe, bune si rele) pana la Anthony Hopkins (receptionistul pensionat care nu vrea sa renunte la serviciu) trecand prin Heather Graham (telefonista care are o aventura cu managerul hotelului), Joshua Jackson (managerul de campanie pentru RFK), Ashton Kutcher (un hipiot cu prea multa iarba la dispozitie), Lindsay Lohan (care se casatoreste cu Elijah Wood pentru ca acesta din urma sa nu fie luat pe front) si de ce nu, Demi Moore (o vedeta care si-a depasit apogeul si isi varsa amarul in alcool). Am enumerat doar cateva personaje, sunt mult mai multe, si modul in care povestile lor se intersecteaza cu imaginile de arhiva cu RFK e impresionant.

Ca cateva mici exceptii, as nominaliza aici pe Sharon Stone si Demi Moore actorii fac o treaba remarcabila. Am fost placut surprins de Lindsay Lohan, arata in acest film ca sub o indrumare potrivita poate trece drept o actrita decenta. Acelasi lucru il pot spune si despre Ashton Kutcher dar la el am remarcat asta odata cu The Butterfly Effect. Nu vreau sa trec cu vederea si prestatiile actorilor mai putin cunoscuti, intre care straluceste Freddy Rodríguez in rolul chelnerului care ar prefera sa asiste la un meci de baseball decat sa fie implicat in festivitatile din jurul zilei de 6 iunie 1968.

Cu tot acest amalgam de istorioare nimeni nu se indoieste ca eroul zilei, si de altfel, protagonistul fimului nu este altul decat Robert F. Kennedy. Finalul este cu adevarat cutremurator, avem ca fundal sonor unul din discursurile senatorului si pe ecran camera trece de la unul la altul, vedem figuri socate, figuri impietrite, fete indurerate, toti acei oameni in aparenta atat de diferiti impart aceleasi sentimente sub lumina tragicului eveniment.

Interview (2007/I) 6/10

Steve Buscemi e unul dintre actorii mei favoriti. Cand i-am vazut numele nu doar in lista actorilor dar si ca regizor si scenarist mi-am zis ca nu pot rata acest film. Ulterior am aflat ca productia de fata este un remake dupa un film olandez din 2003, Interview, regizat de Theo van Gogh. Theo a planuit acest film in limba engleza, pe care urma sa-l regizeze avand ca protagonisti pe Steve Buscemi si Sienna Miller. In mod tragic, regizorul s-a stins din viata un an mai tarziu, asasinat fiind de un fanatic religios deranjat de unul din filmele sale, Submission: Part I.

Pierre Peders (Steve Buscemi) este un jurnalist politic fortat sa faca un interviu cu o vedeta a lumii mondene. Aceasta postura ii displace profund, si nu scapa din un prilej de a aminti persoanei intervievate, Katya (Sienna Miller), acest lucru. Cum era de asteptat, animozitatea dintre ei nu ajuta la stabilirea unui contact profesional si actrita pleaca in tromba. La scurt timp dupa aceasta, Pierre are un accident de masina, accident provocat intr-o oarecare masura de ea si este invitat in apartamentul vedetei. De aici filmul se transforma intr-un joc de-a soarecele si pisica, fiecare asumandu-si pe rand rolul pradatorului si a vanatului.

Scenariul nu este fantastic desi premisele de la care pleaca sunt destul de promitatoare. Cand actiunea se muta in apartament devine fantezist, incredibil si improbabil. Ce m-a facut insa sa vad filmul pana la capat e prestatia protagonistilor. Defapt, toata productia se invarte in jurul celor doi, e aproape un demo tehnologic in care este interesat mai mult sa vezi ce rezoltie are imaginea decat ce vrea sa exprime. Buscemi reuseste sa fie la inaltime, ramane credibil pe toata durata filmului. Desi a facut si roluri mai bune, cred ca e prima data cand il vad intr-un rol atat de central, genul de rol care defineste intregul film. Poate surprinzator, dar si Sienna Miller se descurca mai mult decat onorabil. Ce-i drept are o sarcina mai usoara, joaca un rol care cred ca ii este oarecum familiar din viata reala dar oricum primeste respectul meu. Un actor jucand rolul unui alt actor, nu-mi pot imagina un rol care sa ofere mai multa libertate de exprimare si de improvizare.

Il recomand pentru ca este altceva, nu se fac multe filme de genul acesta centrate pe doua caractere si pe coliziunile dintre acestea. Mi-a placut ca si optiune la celelalte productii comerciale dar nu o sa-l mai vad a doua oara si nici nu cred ca o sa mi-l amintesc 3 luni de acum incolo.

Death Proof (2007) 8/10

Inca din primele cadre ne dam seama ca Death Proof nu e un film obisnuit. Muzica, imaginea erodata si chiar fontul din opening credits ne duce cu gandul la filmele anilor '60-'70. Nu suntem chiar departe de adevar deoarece productia reprezinta un omagiu adus filmelor de categoria B din acea perioada in general si a celor cu american muscle cars in special. De altfel pe parcursul filmului sunt mentionate o parte din acestea, Telefon, Convoy, Bullitt, Death Race 2000. Imaginea a fost alterata digital pentru a crea efectul de uzura caracteristic peliculelor de atunci. Chiar si o intreaga scena filmata alb-negru serveste aceluiasi scop. Se pare ca uneori, regizorii filmau partial pe rola alb-negru deoarece ramaneau fara bani. Tarantino reuseste insa sa introduca aceste efecte intr-un mod atat de natural, incat spre surprinderea mea nu am remarcat faptul ca pelicula s-a modificat in alb-negru decat in momentul cand a redevenit color, moment acompaniat de o saturatie extrema a imaginii.

Fara sa intru prea mult in detalii filmul ne prezinta intersectia dintre un grup de 4 fete si un personaj foarte ciudat, Stuntman Mike (Kurt Russell). Filmul include dar nu se rezuma la dialoguri spumoase, folosirea excesiva a cuvintelor fuck si nigger, o urmarire cu scantei intre doua muscle cars, cateva secvente pugilistice, o coliziune frontala intre doua masini filmata din mai multe unghiuri si nu in ultimul rand consumul abundent de alcool.

Death Proof face parte dintr-un proiect mai larg, intitulat Grindhouse, proiect pus pe roate de catre Quentin Tarantino si Robert Rodriguez. Grindhouse este termenul american pentru cinema-urile care prezentau filme de categoria B, de multe ori consecutiv cate doua sau chiar trei filme la pretul unui singur bilet. Grindhouse exact asta ne ofera, doua filme la pretul unuia singur, cu obisnuitele reclame intre ele, de aceasta data insa false. Din pacate, in Europa, cele doua filme, Death Proof si Planet Terror vor fi prezentate separat. Din fericire ne este oferita o versiune extinsa a Death Proof. In total nu mai putin de 27 de minute si-au facut loc in aceasta versiune incluzand si o foarte lasciva scena in care Vanessa Ferlito ii ofera lui Kurt Russell un lapdance.

Nu stiu daca va deveni un clasic, imi este greu sa-l compar cu Pulp Fiction, e cu totul altceva, dar il gasesc cel putin la fel de captivant. L-am vazut pe nerasuflate si mai mult dupa ce l-am vazut am mai stat cateva ore bune cautand informatii despre el. Cand va fi lansat si Grindhouse mai mult ca sigur il voi urmari din nou, abia astept.

The Ultimate Gift (2006) 6/10

Jason Stevens (Drew Fuller) este baiatul de bani gata tipic. Banii bunicului sau (James Garner) i-au asigurat o viata fara griji, casa, masini, excursii in Europa si toate astea fara a ridica un deget sa munceasca. In ciuda acestor lucruri cei doi nu prea se vad ochi la ochi. Astfel incat atunci cand cel din urma moara, Jason nu este foarte afectat. Considera citirea testamentului o simpla formalitate urmand ca apoi viata sa-si urmeze cursul normal. Red Stevens i-a pregatit insa o surpriza. Nepotul trebuie sa indeplineasca o serie de sarcini (numite daruri) pentru ca in final sa primeasca darul suprem.

Trebuie mentionat din capul locului ca filmul urmeaza cateva teme crestine foarte simple si in acelasi timp cunoscute. Nu reinventeaza roata sau descopera apa calda. Face parte insa din acea serie de filme menite sa ne faca sa ne simtim bine. Asocierea cu FoxFaith nu e intamplatoare.

Punctul forte este scenariul, defapt e lucrul ce defineste acest film. Restul, actorii, muzica, decorurile sunt pur si simplu mijloace de transmitere a mesajului. Asta nu inseamna ca sunt de calitate scazuta, doar ca sunt departe de a fi memorabile si tot ce iti ramane in minte dupa urmarirea filmului sunt acele mesaje transmise prin intermediul "darurilor".

In mod ideal filmul trebuie vazut sambata seara cu familia. Practic nu prea cred ca aceasta educatia la televizor functioneaza si daca eliminam acest aspect ramanem cu o poveste destul de searbada. Fac parte din fericitii care au putut sa vada filmul ca un intreg si chiar mi s-a parut un mod foarte bun de a incheia o sambata seara.

In the Heat of the Night (1967) 8/10

Moartea unui potent industrias tulbura apele in orasul sudist Sparta. Primul suspect este un om de culoare care avea la el mai multi bani decat ar fi trebuit. Intr-un asemenea oras acest lucru considera o dovada suficienta pentru a fi invinuit de crima. Cand politistii afla ca suspectul lor este nimeni altul decat Virgil Tibbs (Sidney Poitier) un detectiv din Philadelphia specializat in omucideri ii cer ajutorul in dezlegarea misterului. Virgil isi gaseste un nesperat aliat in seful politiei locale, Bill Gillespie (Rod Steiger).

Cei doi fac un cuplu fantastic, primul e un detectiv care nu-si pierde niciodata sangele rece, al doilea e rasist nu neaparat pentru ca asa crede, ci mai degraba pentru ca asa a fost invatat. Fara a sterge meritele lui Sidney Poitier, pentru mine protagonistul acestui film a fost Rod Steiger care a si fost recompensat cu un Oscar pentru acest rol. Pe langa faptul ca reuseste un rol exceptional, Bill Gillespie este si persoana care se schimba cel mai mult pe parcursul filmului. Practic avem un subiect principal, gasirea vinovatului si apoi unul secundar, interior.

Cred ca acest al doilea conflict, psihologic, da tarie filmului altfel ar fi fost un simplu film cu politisti. Mi-a placut in mod special cum a fost portretizat rasismul in film. Aparent, fiecare om isi cunoaste locul si nu apar probleme. Asta pana cand nu se intampla ceva rau, si oamenii de culoare inceteaza a mai fi invizibili in ochii albilor.

Acum subiectul poate fi considerat fumat dar daca ne gandim la cum arata America in momentul in care filmul a fost lansat, anii 60, imaginea este cu totul alta.

Friday After Next (2002) 6/10

Dupa esecul numit Next Friday, Ice Cube si mi-a intrat putin in mana si ne-a oferit o incheiere decenta pentru trilogie. Avem o combinatie intre primul si al doilea, am reusit sa urmaresc elemente reusite din ambele filme. Asta nu il face un film senzational de bun, dar oricum il trec pe lista mea de recomandari pentru filmele cu negri.

Craig (Ice Cube) si Day-Day (Mike Epps) s-au mutat impreuna dar situatia nu este deloc roza. Un hot imbracat in Mos Craciun ii scapa de banii de chirie in chiar Ajunul Craciunului. Au o zi sa faca rost de bani, sau fiul proprietaresei, proaspat iesit de la parnaie le va arata ce a invatat cat a lipsit de acasa. Se angajeaza la un Mall ca paznici dar problemele lor abia incep. E vineri, nu e 13, dar pentru ei ar putea sa fie.

Mike Epps scapa de influenta lui Chris Tucker si isi joaca rolul. Nu stiu daca noul regizor, Marcus Raboy, a avut vreo influenta, dar oricum e de bine. Alt lucru benefic este ca desi nu s-a renuntat la comicul de situatie, acesta a devenit mai rafinat, chiar mai subtil. Dialogul a mai avut de suferit si s-a renuntat la ideea de film fara plot. De aceasta data lucrurile sunt mai clare, mai line si fiecare scena curge din precedenta fara salturi neasteptate.

Cube face ca de obicei un rol mai discret dar fara lipsuri. Pe Day-Day l-am mentionat deja, cei doi devin pentru prima data o echipa. Oamenii din spate se descurca onorabil, cu cateva exceptii care pot fi insa trecute cu vederea pentru ca nu ocupa prea multa rola de film.

+ Mike Epps face un rol decent
+ Scenariul lui Cube reuseste sa surprinda partile bune din primele doua si sa mai si aduca ceva in plus
+ Coloana sonora

- Terry Crews nu este la fel de inspaimantator ca Tommy 'Tiny' Lister, batausul din primele doua filme
- Don 'D.C.' Curry e la fel de enervant ca si in Next Friday
- Putea fi ceva mai lung, pare destul de grabit