
Cei doi fac un cuplu fantastic, primul e un detectiv care nu-si pierde niciodata sangele rece, al doilea e rasist nu neaparat pentru ca asa crede, ci mai degraba pentru ca asa a fost invatat. Fara a sterge meritele lui Sidney Poitier, pentru mine protagonistul acestui film a fost Rod Steiger care a si fost recompensat cu un Oscar pentru acest rol. Pe langa faptul ca reuseste un rol exceptional, Bill Gillespie este si persoana care se schimba cel mai mult pe parcursul filmului. Practic avem un subiect principal, gasirea vinovatului si apoi unul secundar, interior.
Cred ca acest al doilea conflict, psihologic, da tarie filmului altfel ar fi fost un simplu film cu politisti. Mi-a placut in mod special cum a fost portretizat rasismul in film. Aparent, fiecare om isi cunoaste locul si nu apar probleme. Asta pana cand nu se intampla ceva rau, si oamenii de culoare inceteaza a mai fi invizibili in ochii albilor.
Acum subiectul poate fi considerat fumat dar daca ne gandim la cum arata America in momentul in care filmul a fost lansat, anii 60, imaginea este cu totul alta.